Am aflat că soțul meu are o aventură, iar eu încă nu am o reacție
De ziua mea, am aflat că soțul meu are o aventură. Am găsit un mesaj pe telefonul lui. Eu încă trăiesc un blocaj… nu știu cum să reacționez.
Citește și:
„Așa nu“ în dating online: Îmi placi, ești o tipă mișto. Uite o poză cu mine dezbăcat!
Dacă tot voia o relație deschisă, era bine să îmi comunice și mie acest lucru…
Era ziua mea de naștere când am găsit mesajul pe telefonul lui. Și era destul de explicit încât să nu existe dubii că „e doar o colegă” sau „nu e ceea ce cred”.
Nu este vorba despre ceea ce cred, ci despre ceea ce am văzut cu ochii mei. Frumos cadou de ziua mea – soțul meu are o aventură. Am împlinit 43 de ani și 15 de căsnicie.
Se spune că în fața pericolului avem 2 reacții: fight or flight. Respectiv, te lupți sau o rupi la fugă. Cel puțin, din nu știu ce motiv, acestea două sunt mai populare. Adevărul este că avem și o a treia reacție: freeze – înghețul.
Reacția în urma căreia ne simțim mult mai vinovați pentru că… pare să nu fie, în realitate, nicio reacție. La asta mă gândesc acum. Nu i-am spus nimic. Am un gol în stomac și un altul în minte de două săptămâni, de când am aflat. Și, evident, mă gândesc… ce aștept?
Aștept să îmi spună el „te pup, pa-pa”? Aștept să dispară totul și să descopăr că am visat? Aștept să îmi spună că nu mă va părăsi niciodată? Că mă iubește?
Nu știu nici ce vreau eu să îi spun. De fiecare dată când suntem împreună mă uit la el altfel. Îmi spun „acesta este bărbatul cu care trăiești și despre care nu știi nimic”. Mă întreb cât de ușor i-o fi să aibă această viață dublă. Dacă există vreo bucurie sau intensitate la care nu poate renunța.
Evident, sexul trebuie să fie un ingredient atrăgător. Și noi facem sex și încă des. Oare i-a crescut apetitul odată cu vârsta? Trăiește vreo criză? Are nevoie de validări care degeaba vin de la mine?
Avem un copil și mă gândesc și la el. Dacă divorțăm cum îl va afecta? Dacă rămânem împreună în situația asta cum îl va afecta? Și, mai ales, de ce doar eu mă gândesc la cum va fi afectat copilul nostru?
Oare pentru tatăl lui nu este o problemă? La ce s-o gândi? Că sunt civilizată și nu va fi o despărțire cu scandal? La faptul că și alții divorțează și sunt mulți copii în situația aceasta care cresc „ok”?
Oare ce o înemna acel ok? Sau… nu se gândește deloc? Bănuiesc că trăiești un egoism atroce atunci când brusc realizezi cât de important ești tu.
În regulă, ți-ai făcut socotelile și a reieșit că nu îmi datorezi nimic mie. De acord, oamenii își aparțin din proprie voință, nu prin încheierea unui act. Dar aparții copilului tău față de care ai o datorie.
Soțul meu își dorea foarte mult un copil. Eu eram în incertitudini. Pentru că mereu am știut că atunci când voi avea un copil, am nevoie de toate resursele emoționale, fizice, psihice și de timp pentru el.
Când s-a născut Nicola, am știut că undeva, în viața mea, eu voi fi în planul doi. Nu mă ignor, nu sunt neatentă cu mine și nici neîngrijită, să ne înțelegem. Dar sunt mamă și 80% din resursele mele aparțin copilului. Poate și alte mame se regăsesc în scenariu.
Acum… îmi rămâne să aleg o reacție. Nu voi ignora ce am aflat despre soțul meu. Nici nu mă voi mortifica făcând scenarii negative despre ce va urma.
Mi-am luat acest timp pentru a asimila noua mea realitate. Familia mea nu mai este și nici nu va mai fi așa cum știam eu. Iar deciziile, le voi lua ținând cont de ce pot EU să fac mai departe.
Momentan, nu îmi mai văd soțul ca pe un partener. Este o persoană pe care trebuie să o gestionez cumva. Simt durere, suferință și, totodată ură față de el. Oare cum mi-aș putea vreodată reveni din asta?
Nu cred că îl voi putea ierta pentru minciună. Pentru încrederea pe care mi-a luat-o. Încrederea în el, în mine, în noi. Dar știu că voi merge mai departe. Iar ce urmează, chiar dacă el este cel care a înșelat, depinde de mine și de ce vreau eu mai departe.
Foto: shutterstock.com
