Am avut un blind date. Doamne, dacă măcar se spăla înainte!
A fost primul și ultimul meu blind date. Acum glumesc cu prietenele pe tema asta și râd cu lacrimi, dar atunci aș fi fugit în lume.
„Prima întâlnire? Pffff, șoc și groază! Păi avem trei variante de răspuns: dacă individul mă lasă complet rece, nici nu mă deranjez să ies cu el, poate să fie cât de smart, good looking sau băiat bun;
dacă simt că oscilez, îi dau totuși o șansă, să nu fiu eu capsomană și cine știe ce perlă ascunsă pierd, dar sunt superrelaxată; însă dacă îmi place de el…, s-a terminat.
Citește și:
Prima întâlnire nu e relevantă, ca să cunoști un om e nevoie de timp
Vârsta m-a învățat să nu pierd timpul!
Cataclism, bombă atomică, sper să nu vorbesc aiurea sau să o dau în subiecte prea serioase, cum fac când mă topesc după cineva;
parcă părul nu îmi stă suficient de bine, nu am cu ce să mă îmbrac, deși dulapul geme de haine, și fac ședințe cu prietenele, până decid care e outfit-ul câștigător. Pueril sau nu, asta am la ușă!
Acestea fiind datele problemei, nicio primă întâlnire nu o egalează pe cea avută în clasa a XII-a. O prietenă de-a mea voia neapărat să mă cupleze cu cel mai bun prieten al iubitului ei.
Băiatul era în anul II la Arhitectură, cică brunet cu ochi albaștri, înalt, finuț, deștept, educat, mamă-mamă ce partidă! Suna prea bine ca să refuz.
Iar dragii de ei ne-au organizat un blind date, că nu mai suntem copii să ieșim cu toții la suc, să ne facă cunoștință, ne întâlnim noi direct. Și uite cum, la ora X, ne întâlneam în fața cinematografului Y.
Eu – o viziune de primăvară: părul blond făcut bucle, o rochie înflorată, în culori pastelate, peste care aveam un pulovăr descheiat foarte fin, balerini nude și o gentuță nude.
El – ca scăpat din infern sau peșteră, nici acum nu mă pot decide: părul lung negru nu mai văzuse apa, șamponul și pieptănul de minim o lună și jumătate;
tricoul negru cu capete de morți stătea ca apretat de la jegul depus în timp; blugii sigur îi avea de când era mic și, spălați cu forța de mama lui, se decoloraseră substanțial, din negri, acum erau un fel de gri-spălăcit; în picioare, bocancii sfidau cu dispreț sfârșitul de primăvară.
Nici nu mai știu cum îl chema sau ce film am văzut. Ne-am salutat, am intrat la film, am ieșit, ne-am urat la revedere și am plecat. Chimia «fantastică» a fost aceeași de ambele părți.
Probabil că eu eram prea colorată, diafană și împarfumată pentru el, iar mie îmi plac bărbații care se spală măcar înainte de întâlnire, deși ar fi de preferat zilnic, fără un motiv special, pentru simpla igienă.“
Foto: Shutterstock
