Am avut un tată distant, dezinteresat și manipulator… Ce să-ți mai dorești?
Un tată manipulator care a divorțat și de copii, nu doar de nevastă, apoi și-a acuzat copiii că ei nu l-au căutat când erau mici. Cum să supraviețuiești unei asemenea povești de familie?
„Părinții mei au divorțat în copilărie. Aveam nouă ani pe atunci. Știu doar că tata a plecat de acasă și… nu am mai știut nimic de el.
Citește și:
Relație toxică: Poți să iubești pe cineva care îți face rău? Da, dacă nu te iubești pe tine…
Tata a fost alcoolic, dar l-am iubit enorm
Timp de 15 ani, niciun semn, nicio felicitare de ziua mea, nicio urare de Crăciun, nicio întrebare de «mai trăiești?». Practic, omul a divorțat de toată lumea. În afară de pensia alimentară, nu am avut nicio legătură cu el. Dar îmi lipsea.
Aproape că îl uitasem și eram curioasă să îl revăd, să încerc totuși să am o relație cu el. Sincer, cred că voiam să știu de ce mă abandonase.
Așa că, la 24 de ani, mi-am făcut curaj și, pentru că știam unde lucrează, m-am dus la el, la serviciu. Îmi era teamă să nu fie o scenă penibilă, dar nu știam cum să procedez altfel.
A fost surprins, m-a luat în brațe, m-a studiat, apoi s-a lăudat celor doi colegi care erau în preajmă că «ce fată frumoasă are». Am convenit să ieșim, să luăm masa împreună și să vorbim, ceea ce am și făcut.
Credeți că am reușit să îi spun ceva din temerile, întrebările sau suferințele mele? Nu. Pentru că a început simplu: «Fata mea, mă bucur să te văd, dar nu te voi ierta niciodată că în anii ăștia nu m-ai căutat deloc».
Nu știu dacă vreodată voi uita cuvintele lui, pentru că m-au blocat atunci, dar și în anii următori, când ne vedeam sporadic și mi le repeta.
Până am avut curajul să îi spun în față: «Aveam nouă ani, era datoria și răspunderea ta să mă cauți, nu a mea». A rămas distant față de mine.
Am încercat să îi povestesc viața mea și am constatat că mă critică, mă acuză pentru anumite decizii și mă judecă așa cum judeci pe cineva care nu-ți place prea mult.
Nicidecum un comportament pe care mi l-am dorit de la tata! Mi-a scos ochii că mi-a plătit pensie alimentară și «câți bani a băgat el în mine».
Inutil de spus că pensia din partea lui îmi asigura vreo zece senvișuri. Nicio validare, niciun semn de iubire, deși, uneori, îmi spune că m-ar iubi. Cum mă iubește, Dumnezeu știe!
Dar, totodată, în toți acești ani, din păcate, am învățat că iubirea este atât de puțin… Că cineva te poate iubi fără să îți arate afecțiune, grijă, atenție. Am învățat uneori să mă bucur și pentru că aud cuvintele.
Să mă amăgesc că sunt iubită. Atât de tata, cât și de partenerii mei de viață, unul mai dezinteresat și absent ca altul. Teama de abandon mi-am rezolvat-o (parțial) abia în multe ședințe de terapie.
Tot aici am învățat să mă iubesc eu, atunci când nu primesc iubire din jur. Și că părinții pot fi toxici. Așa am decis să «divorțez» eu de tata.
Să îmi spun că am încercat să mă apropii de el, dar nu mi-a fost bine. Am suferit destul 15 ani și în anii în care am început să-l caut, și nu vreau să prelungesc suferința.“
Foto: Shutterstock
