Azi suntem un cuplu pentru că la început am avut răbdare

Când cunoșteam pe cineva nou, parcă mereu voiam totul deodată. Și greșeam. Alegeam prost, mă nemulțumeam ușor, se termina totul repede. Am 5 ani de relație de cuplu și am ajuns aici pentru că la început am avut răbdare. Și nu mi-am pierdut-o.

Citește și:

Despărțire? Nu se moare din asta. Asta îmi repet, cât mai des…

Cea mai mare problemă a mea este că mă îndrăgostesc prea ușor

Totul de-a gata

Fiecare avem experiențe nefaste, vulnerabilități, traume, frustrări. Dacă nu ni le cunoaștem și acceptăm, le târâm după noi toată viața. Și o vom trăi prin prisma lor. Vom greși, ni le vom adânci, vom merge într-un cerc din care părem să nu putem ieși. Mai mult, ne comportăm în asemenea mod încât să ne confirmăm cele mai negre supoziții. Profețiile se îndeplinesc cu sprijinul nostru.

Când cunoșteam un bărbat, mereu săream peste etape. Nu aveam răbdare să îl cunosc, să îl descopăr, să îmi dau, în primul rând mie, timp să înțeleg dacă pe el îl vreau sau nu. Voiam să fie repede, frumos și bine.

Desigur, totul ieșea invers. Atracția e derutantă atunci când o confunzi cu nevoia ta de iubire și crezi că tendința lui spre tine e o confirmare că ai găsit ce căutai.

Am suferit, mi-am spus că îi aleg greșit, am stat singură o perioadă, apoi m-am analizat. Am fost suficient de deschisă cu mine încât să accept unde greșesc și ce anume nu merge pe termen lung. Graba strică treaba. Bună vorba asta din popor.

Când l-am cunoscut pe Mihai, eram pregătită să fac lucrurile altfel. Mi-a plăcut destul de mult, încă de la primele întâlniri, dar am refuzat să fac scenarii.

Când mintea mea se ducea pe cărările fantastice ale iubirilor mele imaginare, o opream, o rugam să analizeze pertinent și îi promiteam că realitatea bate ficțiunea. Nu mi-a fost ușor să mă detașez de ceea ce făceam eu în mod natural, firesc, instinctiv. Dar, controlându-mă mai mult, am reușit.

Am reușit să nu ofer totul pe tavă și nici să nu aștept totul de-a gata. Am reușit să am răbdare cu nepotrivirile, deopotrivă cu trăsăturile care mă entuziasmau.

Mi-am dat timp să îl cunosc, să îl ascult, să îl observ în diverse ipostaze. Mi-am dat timp să mă gândesc la ce simt cu el în preajmă, dincolo de entuziasm și atracție fizică. Să îl înțeleg, să văd cum funcționează.

 

Stop și de la capăt

De regulă, când începeam să ies cu cineva, refuzam să mai cunosc și alți oameni. Așteptam aceeași „loialitate” și de la noul (aproape) partener. Din nou, greșeam.

Cât timp ieșim la întâlniri, dar nu ne luăm vreun angajament unul față de celălalt (pentru că e prea devreme sau prea neclar ce vrem), suntem liberi și avem dreptul să cunoaștem și alți oameni. Greu de conceput, nu?

Eu, recunosc, nu reușesc să o fac prea bine pentru că, atunci când îmi place cineva, nu prea mai am chef de… altcineva. Dar am ieșit, am cunoscut, am încercat să nu proiectez în cel care îmi plăcea, toate așteptările mele. Până la urmă, nu aveam de unde să știu că am ales pe cine trebuie.

Eram cu prietenii în oraș când l-am văzut la masă cu o altă femeie. Mi-a picat extrem de prost. Dar nu am reacționat. Nu eram într-o relație, oricât ar fi tras neuronul meu înspre asta. Mi-am văzut de treabă.

Poate am fost mai rece cu el la următoarea întâlnire, dar l-am întrebat dacă ne vedem și cu alți oameni. Nu a fost o discuție simplă, însă necesară. Apoi i-am acordat șanse în continuare.

Nu l-am respins pentru că după câteva întâlniri nu a constatat că sunt „the one”. Până la urmă, nici eu nu știam dacă și cât ne potrivim. Iar faptul că eu am ieșit la două întâlniri fără să mă simt grozav (în mare parte pentru că deja îl plăceam pe Mihai) era alegerea mea. Nu a lui.

Suntem diferiți. După cinci ani de relație, încă văd diferențele dintre noi. Dar ne și potrivim. În mare parte, pentru că ne acceptăm diferențele.

Pentru că găsim teren comun, negociem, discutăm, încercăm să ne înțelegem unul pe celălalt. Cu răbdare. Este cea mai importantă, în tot ce facem. Doar pentru că grăbim lucrurile nu înseamnă că obținem un rezultat mai fericit. Atunci, de ce să o facem?

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Teama de abandon m-a împins la infidelitate emoțională

Mereu am resimțit anxietate în cuplu, dar abia recent am înțeles motivul. Teama de a nu pierde partenerul era prea puternică, iar comportamentele mele atrăgeau exact acest deznodământ.

Citeste
Dating: capcana vorbelor frumoase
Dating: capcana vorbelor frumoase

După o perioadă lungă de singurătate, am revenit, cu curaj la dating. Chiar dacă nu mă consider vreo naivă sau nepricepută, constat, odată în plus, cât de mare este capcana vorbelor frumoase.

Citeste
Micuța fată și un destin programat
Micuța fată și un destin programat

Psiholog fiind, observ anumite comportamente ale oamenilor din jurul meu și, uneori, îmi dau seama de cauza lor. Fiind, în autobuz observ un copil cu părinții. Fata stătea prea cuminte și i se citea în ochi nesinguranța, anxietatea și teama de a face ceva, orice… poate chiar să respire ca nu cumva să deranjeze. Am văzut in vivo cum programăm un destin.

Citeste
Azi suntem un cuplu pentru că la început am avut răbdare
Azi suntem un cuplu pentru că la început am avut răbdare

Când cunoșteam pe cineva nou, parcă mereu voiam totul deodată. Și greșeam. Alegeam prost, mă nemulțumeam ușor, se termina totul repede. Am 5 ani de relație de cuplu și am ajuns aici pentru că la început am avut răbdare. Și nu mi-am pierdut-o.

Citeste
Cum să pleci dintr-o relație pe care o vrei... doar tu
Cum să pleci dintr-o relație pe care o vrei… doar tu

O vorbă spune să părăsești o petrecere cât încă te mai distrezi. Nu e simplu, dar e pentru sănătatea ta emoțională și psihică. Vorbesc aici despre iubirile care eșuează lamentabil.

Citeste
Cum am avut o aventură de-o noapte și l-am folosit fără să îmi pese de el
Cum am avut o aventură de-o noapte și l-am folosit fără să îmi pese de el

De regulă fetele sunt cele care suferă după o aventură de-o noapte. Însă când o faci asumat sau ca pe o răzbunare… rolurile se schimbă. Cristina nu a stat pe gânduri, iată experiența ei.

Citeste