Now Reading
Bărbații sunt niște don juani fără scrupule pentru că femeile se comportă ieftin

Bărbații sunt niște don juani fără scrupule pentru că femeile se comportă ieftin

Vreau demult să vă scriu ceea ce cred eu despre evoluția moravurilor românești, și mai cu seamă, despre relațiile între bărbați și femei.

Sunt mama unei fete de 13 ani și am 41 de ani. Sunt căsătorită de 15 ani și profesoară de engleză.

Vă spun cu mâna pe inimă că sunt o soție încântată de mariajul său și îmi iubesc soțul și pe tatăl fiicei mele.

Vă scriu însă cu uimire și cu obidă, pentru că văd cum colegele fetei mele sunt departe de a fi copiii care ar trebui să mai fie, căci la 13 ani nu se poate vorbi despre vreo maturitate.

 

Fetele din ziua de azi nu știu ce înseamnă eleganță și feminitate

Și, slavă Domnului, au toată viața în față să fie adulte. Dar fetele astea sunt exact ceea ce eu nu vreau să fie fiica mea.

Uneori sunt îngrijorată că principiile pe care doresc eu să i le transmit nu vor fi atât de puternice pe cât e presiunea grupului social care, la adolescență, contează așa de mult.

Pe scurt, colegele ei sunt fete inteligente, frumoase, dar scăpate cu totul de acasă. Se îmbracă de parcă ar fi femeile de pe centură.

Se machiază excesiv și se comportă cu o dezinvoltură care e departe de a le da eleganță și feminitate.

Nu vreau să se creadă că eu am rămas cu concepțiile pe la 1900 (deși era elegantă lumea pe atunci și bărbații respectau femeile și le dedicau poezii și cântece).

Cred însă că e prea de tot ce se întâmplă acum. Unde sunt mamele acestor fete? De ce nu le spun că arată ieftin atunci când ies din casă?

Bărbații nu vor respecta niciodată o femeie vulgară

 

De ce nu le spun că bărbații, la orice vârstă, nu vor respecta o femeie care arată ca o prostituată? (nu am nimic cu prostituatele, dar să știm cum stăm).

Fiica mea a venit acasă într-o seară și mi-a povestit cum o colegă cu care a ieșit într-un club s-a dus la un băiat, i-a pus mâna între picioare, de față cu ceilalți copii (că eu tot copii îi văd) și i-a spus „hai să ne-o tragem“.

Doamne, pe vremea mea, așa ceva era de neconceput. Am crescut în anii 80-90, deci nu sunt matusalemică, dar cum au putut să se schimbe moravurile așa de mult și așa de rău?!

Eu cred că acești copii văd mai repede pornografia decât dragostea, sexul înaintea sentimentelor, și asta îi schimbă, și nu în bine.

Ei nu-și dau seama, dar dacă de la vârste așa de fragede se comport astfel, mai târziu nu vor putea forma relații stabile, pentru că ei nu sunt obișnuiți cu stabilitatea!

Ei nu știu să curteze o fată (băieții) și fetele nu știu să se lase curtate, așteptate, dorite. Ele sar uneori pe băieți, iar pentru băieți acesta e semnalul că pot avea orice. Orice fată, orice femeie mai târziu.

Învață că femeile sunt ieftine, că ele cad repede la așternut și că nu trebuie să facă un mare efort să cucerească o fată.

Am între colegi bărbați în toată firea care se culcă în dreapta și în stânga pentru că femeile au o disperare mare de a fi cu un bărbat.

Citește și:

Am cunoscut bărbatul potrivit atunci când am învățat să nu mă opresc la primul venit

De ce e bine să fugi când simți o atracție sexuală prea puternică pentru cineva

Când le întreb pe ele, îmi spun că vor o relație, ceva mai mult decât sex, dar ce calcul își face o astfel de femeie când se culcă cu un coleg însurat?! Crede că el va lăsa familia și va începe o relație cu ea? Ce socoteală e asta?

Poate că cititorii acestui text vor crede că sunt vreo fundamentalistă și că vreau femeia să stea în gineceu și bărbatul să îi aducă flori vreo jumătate de an până când ea acceptă să iasă la o cafea cu el. Greșit.

Eu și soțul meu am avut o perioadă de curtare de câteva zile până să ne dăm seama că suntem făcuți unul pentru celălalt (și la fel credem și acum).

 

Femeile trebuie să se facă respectate în orice situație

Ceea ce vreau să zic este că femeile ar trebui să respecte dictatul speciei, care spune că bărbătușul urmărește femela, îi aduce daruri, o convinge să fie cu el.

Am văzut un documentar în care se spunea că la o specie de păsări femela nu acceptă să fie fecundată decât atunci când bărbătușul i-a construit un cuib.

Mi se pare o dovadă de înțelepciune din partea ei, pentru că așa vede dacă el are gene puternice și poate avea urmași sănătoși.

În plus, o ajută cu creșterea noii generații, lucru foarte costisitor pentru ea. Oare de ce femeile nu fac la fel?

Doamnelor, de ce nu vă mai testați partenerii? În poveștile copilăriei noastre Făt Frumos nu avea acces la Ileana Cosânzeana cu una, cu două.

Trebuia să treacă de trei munți și de trei râuri, să se războiască cu Gheonoaia, să o câștige pe frumoasa vieții lui.

Îmi vor sări feministele în cap și vor spune că ele au dreptul să se comporte ca niște bărbați.

Sunt de acord, am o fiică și sunt feministă, pentru că vreau să fie puternică și fericită. Dar a fi feminist nu înseamnă a fi anarhist.

Evoluția ne-a programat într-un fel anume. Dacă ar fi fost ideal pentru evoluție să avem aceste moravuri haotice, poate că femeile din jurul meu care se comport ușuratic ar fi fost mulțumite și fericite. Dar eu nu văd asta.

Doamnelor, puțin respect de sine! Dacă Ionel nu vă dă atenția cuvenită, nu înseamnă că trebuie să lăsați standardele jos și să vă culcați cu Ionel oricum.

Dimpotrivă, Ionel trebuie educat și el, că nu știe, săracul, cum să se comporte. A avea standarde înalte, iată ceea ce nu mai văd eu și mi se pare trist.

Și nu are nimeni nimic de câștigat, pentru că femeile tot fără o relație rămân, iar bărbații sunt niște don juani mai mult sau mai puțin mulțumiți de viață.

Doamnelor, voi trebuie să-i învățați cum să se comporte. Și mamelor din lumea întreagă, voi trebuie să vă educați fetele să nu fie ieftine!

Foto: 123rf.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top