Bunica mea mi-a dat lecții despre optimism mai bune decât orice citat motivațional

Am fost crescută de bunica mea, iar despre optimism am avut ocazia să învăț de la ea. A fost cel mai bun coach sau terapeut pe care mi-l puteam dori.

Citește și:

Mama era mereu cochetă, iar eu urăsc feminitatea exagerată…

Mama m-a trimis la terapie. Rezultatul nu a fost cel dorit de ea, dar m-a ajutat enorm

Am fost mereu un copil sensibil și emotiv. Retrasă, nu aveam mulți prieteni, nici prea multă încredere în mine. Asta se datora și unor părinți divorțați și prea puțin interesați de soarta mea.

Îi vedeam rar, interacționam puțin cu ei și, de cele mai multe ori, aveau reproșuri de făcut la adresa mea. Îmi spuneau că trebuie să învăț mai bine, mai mult, că alții de vârsta mea au rezultate mai bune, că stau prea mult în casă și nu am prieteni sau că cer prea multe.

Ceream, este adevărat. Le ceream atenție sub formă de jucării sau câte o haină, sub formă de invitație la un film sau în parc. Iar ei nu aveau timp pentru așa ceva.

Aveam desule jucării după părerea lor, iar îmbrăcată eram. Deci numai pretenții din partea mea. Tata a început să vină tot mai rar până s-a plictisit.

Bunica locuia în oraș cu noi, deci bănuiesc că nu distanța era o problemă. Am fost lăsată cu totul în grija ei.

Mama, ocazional, mă lua acasă în weekend-uri, dar ajunsesem să urăsc să merg cu ea și să fiu departe de bunica mea. Ea devenise familia mea și, acum că nu o mai am lângă mine, cu doi părinți în viață, eu nu mai am familie.

Pentru că bunica m-a iubit și s-a ocupat de mine, am învățat să mă iubesc și eu. Pentru ea, nu existau comparații cu ceilalți.

Ea este prima persoană care mi-a spus „Ești minunată așa cum ești tu, să nu te intereseze niciodată ce spun sau ce fac alții. Tu fă cum poți tu de bine.”

Deseori stăteam de vorbă serile cu ea… eram mică, în clasele primare, și încă aveam o mulțime de întrebări al căror răspuns nu ar fi venit niciodată de la părinții mei.

Am întrebat-o de ce nu mă iubesc părinții mei. Și mi-a spus că ei mă iubesc, dar că fiecare om are felul lui de a iubi și nu trebuie să fiu supărată pe ei dacă atâta pot ei.

Nu a încercat niciodată să îi vorbească de rău, chiar dacă trăiam în casa ei, din banii ei, iar ea avea întreaga mea responsabilitate.

Nici nu mi i-a descris ideal, așa cum nu erau. Dar m-a sprijinit în a accepta situația mea și m-a învățat să privesc partea bună a lucrurilor mereu.

M-a încurajat să vorbesc cu mama, atunci când mă mai lua pe acasă, și să o întreb ceea ce vreau eu, chiar dacă nu îmi va răspunde. Mi-a spus să nu îmi fie niciodată teamă să spun ce simt și ce gândesc.

Iar asta este una dintre cele mai importante lecții primite de la ea. Așa am învățat să nu închid suferințe în mine, ci să le discut. Să vorbesc despre ceea ce mă supără, indiferent de rezultat.

Bunica m-a învățat să mă bucur de lucrurile mărunte. Nu aveam mulți bani, dar știam să ne bucurăm împreună de lucruri precum o plăcintă cu mere sau un cozonac pe care îl frământam amândouă, de o plimbare în parc când îmi lua vată de zahăr, de pisica pe care am salvat-o din fața blocului și pe care m-a lăsat să o păstrez, de o notă mai mare la limba franceză.

Faptul că a avut dispoziția și resursele necesare pentru a mă valida pentru cele mai mici reușite, m-a învățat să muncesc mai mult, să caut să mă depășesc și să dau tot ce e mai bun din mine.

Pe scurt, m-a învățat să mă apreciez așa cum sunt, pentru ceea ce sunt, și să fiu recunoscătoare. Faptul că atunci când nu aveam prea mulți bani, îmi făcea supa mea preferată, cu tăiței de casă, era pentru mine un motiv de bucurie. Și nu conta că mâncam patru zile aceeași supă. Cel mai mult conta că o mâncam noi două împreună.

Îmi lipsește și o să o iubesc mereu pentru că a transformat copilul fragil din mine într-o femeie curajoasă și încrezătoare.

Îi sunt în primul rând ei recunoscătoare că a știut să îmi educe optimismul, iar acum piedicile și obstacolele din viața mea sunt doar niște provocări.

Azi, între citate motivaționale, coachi și terapeuți, mă uit în urmă și realizez cât de norocoasă am fost. Bunica mea ar fi fost un psiholog pe cinste!

Foto: shutterstock.com