Care e treaba cu sexul anal? M-am săturat să văd interes către zona aia…

Nu știu de unde au auzit unii bărbați că sexul anal e o chestie care le place femeilor. Nu zic că nu o plăcea unora. Nimic de blamat aici. Dar să fie chiar o majoritate?!

Citește și:

„Prima mea experiență sexuală a fost ca în filmele americane cu adolescenți”

Nu înțeleg femeile care nu au inițiativă în pat

Înțeleg curiozitatea și descoperirea. Dorința de a-l explora pe celălalt. Și îmi place sexul pasional, intens și… plin de imaginație. Nu spun că mă încântă cumințenia în pat. Aia rămâne pentru stradă și public.

În cuplu, în intimitate, mai ales la un anumit nivel de încredere, îmi place să ne explorăm fanteziile, să discutăm deschis despre ce ne dorim și să ne învățăm unul pe celălalt.

Îmi place punctul acela în care ai încredere deplină în partenerul tău. În care știi că are în minte binele tău și nu ți-ar face nimic rău, neplăcut sau… dăunător.

Dar îmi plac și limitele. Nu pentru că ele înseamnă cenzură ci respect față de nevoile și dorințele celuilalt.

Îmi place să respecți că putem ajunge doar până la un punct. Că dacă o anumită practică nu mă interesează, în niciun caz nu are nicio legătură cu faptul că „nu am găsit bărbatul potrivit”. Ca idee, bărbați cu care să faci sex cu năbădăi găsești. Unul care să te și respecte, mai greu.

Poate că pornografia aprinde mai tare mintea unui bărbat. Se spune că și mintea lui stă mai des la sex decât mintea unei femei. Rezultă de aici o compatibilitate mai mare cu pornografia.

Totodată, poate tentația devine atât de mare încât să vrei să încerci anumite lucruri. Unele chiar merită încercate și ar fi păcat să nu o faci. Altele… sunt ficțiune sau se adresează profesioniștilor.

Ori încercăm să avem o relație sau ne pregătim pentru un nou domeniu de activitate și căutăm un alt fel de performanță?!

Eu una sunt mirată chiar și de (cred că deja banalul) sex anal și interesul pe care bărbații îl manifestă față de el.

Și să ne înțelegem, într-un cuplu care în pat își dorește aceleași experiențe nu văd locul pentru un termen precum „perversiune”. Adică, dacă ție îți place să îl vezi în ciorapi de damă, iar el are o latură feminină pe care caută să și-o exploreze, n-aveți decât. Și ar fi un exemplu banal.

Dar… sexul anal nu e chiar ceva după care noi femeile ne dăm în vânt. Cumva, am reușit să găsesc și exprimarea potrivită. „În vânt”. Zău.

Este o zonă sensibilă, multe dintre noi stăm mult pe scaun și spre rușinea noastră suntem sedentare, iar unele, mai avem și hemoroizi. Nicio rușine aici. Dacă mi-ar fi rușine să spun iubitului că am hemoroizi înseamnă că nu are nicio șansă la intimitate cu mine.

Revenind la zona sensibilă, șansele să simțim excitație sunt minime. Ori avem un acces de nimfomanie (binevenit de altfel, ocazional), ori ne-am lovit la cap (asta din punctul meu personal, subiectiv și limitat de vedere e mai plauzibil), ori… nu aș putea să îmi explic de ce am spune „wow, credeam că nu vrei și nu știam cum să îți cer”.

De regulă, o astfel de practică este o cedare din partea femeii. O cedare a confortului, binelui și dorințelor ei în favoarea satisfacției tale ocazionale.

O cedare tâmpită pusă sub stindardul „iubirii”. Iar dacă ți-a mai și plăcut și mai vrei… atunci e chiar nașpa. Pentru ea.

Nu cred că iubirea mi-o manifest prin așa ceva. Nici că tu, „mult-prea-experimentatul?” meu iubit, nu poți atinge orgasmul, nu te simți bărbat sau nu ești satisfăcut de mine decât făcând sex anal.

Iar dacă într-adevăr este singurul lucru pe care ți-l dorești cu adevărat, îți recomand mult succes și cale bătută. Repet, dacă disconfortul meu este plăcerea ta supremă, sunt convinsă că ne pierdem timpul reciproc.

Iar în privința compromisurilor în cuplu, sincer, sunt și unele sănătoase pe care le putem face.

Sau, stai așa, nu ai vrea să stai tu pentru un sex anal? Putem găsi un vibrator cu care să te împrietenesc… Cum ți se pare?

Foto: shutterstock.com