Mi-era rușine cu părinții mei. Eu eram importantă, iar ei doar niște oameni simpli și săraci. Cred că e prea târziu să-i iubesc mai mult…

Am mulți prieteni traumatizați de părinți. Doar așa, am fost în stare să văd ce fel de fiică sunt eu. Am avut nevoie de mult timp să înțeleg ce am făcut. Regret și îmi cer iertare. Chiar dacă acum e târziu, aceasta e o scrisoare adresată părinților mei.

Citește și:

Pentru binele meu, m-am distanțat de părinți

Am fost amantă și nu regret. Încă îmi e prieten bun.

O autoevaluare sinceră

Eu și fratele meu am fost doi răsfățați de părinți. Bine, mai mult de mama decât de tata. Dar nici el nu era departe de grija pentru noi.

Am crescut la curte, lângă București și mi-am petrecut copilăria într-o eternă vacanță la țară. Dacă pare idilic, pentru mine, odată cu intrarea în adolescență, nu a mai fost.

Mă săturasem de orătăniile din curte, de grădina cu legume și zarzavaturi a mamei. Voiam altceva, voiam să rămân la oraș.

Părinții mei aveau un apartament cu trei camere în București. Cumpărat cu multe eforturi și împrumuturi la bancă, tocmai pentru a ne putea asigura, mie și fratelui meu, educația necesară în capitală…

Tata se ocupa de casă și grădină, iar serviciul lui consta într-un atelier mecanic. Uneori veneau comenzi mai bune din București, alteori mergea mai slab.

Mama lucra la o fabrică de conserve. Făcea naveta între apartamentul unde ne mutasem și casa de la curte. Era mereu obosită, dar nu ne lipsea nimic.

Apoi am intrat și eu și fratele meu la facultate. El, geniul familiei, a făcut medicina. Eu am studiat economia la o facultate particulară.

Părinții se ocupau de tot, dar nu eram prea mulțumită pentru că, deși nu ne lipsea cam nimic, nici nu ne prisoseau banii. Deh, mai costa și facultatea mea. Nu că aș fi auzit vreun reproș din partea lor.

Mi-am jurat că o să îmi depășesc condiția. Că nu o să cresc vreodată găini, nu o să îmi cultiv roșiile, nu o să lucrez în vreo fabrică.

Părinții mei, deși harnici, sunt de condiție modestă și cu o educație precară. Eu și fratele meu, cu siguranță avem un statut mai bun. Mă întreb acum, după mulți ani, cât de scăzută e calitatea noastră umană…

 

Lista de nemulțumiri

Totul a început când am terminat facultatea și am început să muncesc în vânzări. Lucrurile mergeau bine și, în scurt timp, spre bucuria mea, am început să câștig foarte mult. Era exact ce visam.

După un an de muncă mi-am luat prima mașină. Aveam o singură problemă: voiam casa mea. Prin urmare, mama s-a mutat înapoi la curte pentru a ne lăsa pe mine și pe fratele meu în apartament.

Chiar și așa, eram nemulțumiți. Niciunul nu pleca în chirie, dar ne cam săturasem să nu avem parte de intimitate.

După un an mama s-a pensionat. Oricum era epuizată de naveta pe care o făcea. Apoi, voia să stea mai mult și cu tata care începuse să bea cam des. Nu avea un comportament urât, dar începusem să îl judecăm eu și fratele meu.

Mama voia să aibă mai multă grijă de el. Se simțea cumva responsabilă. Cu toate acestea, am contat mai mult tot noi, copiii.

Mama a cunoscut o femeie în vârstă, singură, care căuta pe cineva care să o îngrijească. Nu avea bani cu ce plăti îngrijirea, masa, datoriile propriei case, dar era dispusă să lase casa persoanei care o va îngriji.

Mama a găsit astfel soluția să muncească pentru o casă în care să rămână copiii. Urma să avem fiecare casa noastră.

A continuat naveta, din banii ei puțini avea grijă și de bătrână, mergea cu ea la medic, îi cumpăra medicamente și mâncare.

Avea grijă de legumele și zarzavaturile din curte, de orătănii și de noi. După cinci ani, aveam fiecare casa lui. Fratele meu între timp s-a căsătorit. Acum este medic.

Soția lui nu o suportă pe mama. Este tot medic și ea. Amândoi se învârt în alt mediu, iar simplitatea mamei li se pare jenantă. Interesant, și mie mi se părea la fel.

Uneori, mergeam cu câte o prietenă la ai mei, la curte. Îmi era rușine cu ei. Îi spuneam prietenei mele că îmi cer scuze, dar ai mei mai fac greșeli gramaticale. Că tata mai bea și râde cam mult. Că mama e mai neîngrijită.

Imediat ce ajungeam acolo o certam pe mama. Avea unghiile murdare de pământ, ceea ce mi se părea de-a dreptul penibil. O rugam să se și schimbe în alte haine cât avem musafiri.

Își cerea și ea scuze, 'dar când te ocupi de grădină și animale, nu prea ai cum să arăți altfel…'. Dădeam ochii peste cap.

Dacă făceau vreo greșeală gramaticală le atrăgeam atenția. Sau îi rugam să nu mai vorbească așa de mult. Sau îmi luam prietenii și ne retrăgeam în altă parte.

Eram importantă. Aveam bani, trăiam la oraș. Îmi luasem o mașină nouă, mult mai luxoasă decât prima. Îmi doream un ceas Rolex. Mi se părea declarația de care aveam nevoie „Am reușit, m-am realizat, sunt cineva!'.

 

Regrete inutile acum

Au mai trecut câțiva ani. Am renunțat să mă duc prea des la ai mei. Tata mă enerva dacă îl vedeam cu un pahar de vin, iar mama rămăsese prinsă în povești despre casă și curte. Neinteresant total.

Venea ea mai des la noi ca să ne aducă de mâncare. Nu o țineam prea mult de vorbă. Aveam altă treabă.

Tata a murit acum trei ani, stop cardiac. Mama acum un an de cancer.

Nu i-am apreciat niciodată, acesta este adevărul. Da, încerc să ascund acest adevăr chiar și de mine, ca să mă pot suporta în continuare. Ca să nu recunosc față de mine, ce copil nerecunoscător am fost.

Am avut doi părinți săraci, simpli, dar care ne-au iubit. Care au făcut eforturi imense ca nouă să nu ne lipsească nimic. Acum avem fiecare dintre noi o meserie și casa lui. Totul, prin eforturile mamei.

Ce a primit ea la schimb? Am ignorat-o. Am judecat-o. Ne-a fost rușine cu ea. Am evitat-o. Când mi-am dat seama ce a făcut mama pentru noi toată viața? Când am aflat că mai are 3 luni de trăit. Când și atunci era tot ea îngrijorată pentru noi.

…Când era prea târziu să o iubesc mai mult. Să îi spun că îmi pare rău. Să îi spun că este mai bună decât oricare dintre noi. Să o rog să mă ierte.

Mi-am dorit atât de mult să ajung cineva încât am ajuns… altcineva. Nu mă recunosc în ce am devenit și îmi e rușine cu mine. Pentru felul în care m-am purtat cu părinții mei. Pentru banii și casele pe care ni le-au lăsat nouă. Pentru că au considerat mereu că ei nu au nevoie de nimic, decât să ne vadă pe noi fericiți.

Îmi cer iertare față de ei. Știu că m-au iertat, eu nu voi face asta. Eu trebuie să învăț care sunt lucrurile cu adevărat importante în viață. Dar dacă sunteți în situația mea, nu așteptați să vă pierdeți părinții pentru a realiza toate astea.

Profitați de fiecare moment. Timpul trece foarte repede și regretăm toate ocaziile pe care le-am pierdut. Și toată nerecunoștința de care am fost capabili.

Foto: 123rf.com

Comentează și tu
Recomandări
Fiica adoptivă a mătușii mele mă amenință cu moartea pentru că am grijă de mama ei
Fiica adoptivă a mătușii mele mă amenință cu moartea pentru că am grijă de mama ei

Fiica adoptivă a mătușii mele este dependentă de jocuri de noroc și droguri. Atunci când nu sterge mesele noaptea prin baruri, fură bani și se ocupă cu diverse înșelătorii. Pe mine mă amenință cu moartea pentru că îi țin mama în viață.

Citeste
Cuplu: Nu știam că este vorba despre gaslighting
Cuplu: Nu știam că este vorba despre gaslighting

Știam că nu îmi este bine lângă el pentru că nu mă simțeam în siguranță. Totodată însă, începusem să mă îndoiesc de mine, iar asta mă îngheța. Eram într-o relație în care trăiam un gaslighting cumplit din partea lui. Mă făcea să mă îndoiesc de ce spun, fac și gândesc eu.

Citeste
Vârsta nu are importanță
Vârsta nu are importanță

Credeam că este doar o încurajare, dar vârsta nu are importanță când vine vorba despre lucrurile pe care ți le dorești să le faci.

Citeste
Mi-era rușine cu părinții mei. Eu eram importantă, iar ei doar niște oameni simpli și săraci. Cred că e prea târziu să-i iubesc mai mult…
Mi-era rușine cu părinții mei. Eu eram importantă, iar ei doar niște oameni simpli și săraci. Cred că e prea târziu să-i iubesc mai mult…

Am mulți prieteni traumatizați de părinți. Doar așa, am fost în stare să văd ce fel de fiică sunt eu. Am avut nevoie de mult timp să înțeleg ce am făcut. Regret și îmi cer iertare. Chiar dacă acum e târziu, aceasta e o scrisoare adresată părinților mei.

Citeste
Infidelitate: Iubitul meu mai avea o relație în paralel
Infidelitate: Iubitul meu mai avea o relație în paralel

Am văzut prin filme astfel de scenarii și chiar țin minte ce înverșunată eram când venea vorba despre infidelitate. Nici prin cap nu mi-a trecut că mi s-ar putea întâmpla mie, dar iată, viața bate filmul. Am aflat că iubitul meu are o altă relație în paralel.

Citeste
Poate sufăr de egoism cronic, dar o relație de cuplu nu face parte din filmul meu
Poate sufăr de egoism cronic, dar o relație de cuplu nu face parte din filmul meu

Uneori ajungi să te împrietenești prea bine cu singurătatea. Nu spun că ar fi neapărat un lucru bun, dar pentru unii dintre noi, este ceea ce am ales. Poate e egoism, dar este ceea ce vreau eu pentru mine.

Citeste