Copiii mei vreau să învețe să colaboreze, nu doar să fie obsesiv-competitivi sau să dea dovadă de ignoranță
„ Ignoranța nu poate fi scuzată în era Internetului, a librăriilor și bibliotecilor doldora de cărți cu tematică educațională, a seminariilor și conferințelor educaționale tot mai accesibile publicului.
Altfel, sistemul de învățământ este, în continuare, mult prea osificat și inerțial, sincronizându-se anevoie și sincopat cu tendințele globale, cu nevoile școlarilor, cu pragmatismul pieței muncii, cu ritmul rapid de schimbare în toate domeniile.
Mă nemulțumesc părinții needucați (și nu e vorba despre diplomele și statutul social ori financiar) care nu pun pe primul plan nevoile emoționale ale copilului, care își centrifughează copiii, storcând din ei performanțe care de multe ori nu le folosesc, care fac totul în numele copiilor, dar nimic pentru ei în fapt.
Citește și:
Nu vreau să devin o mamă care vorbește doar despre copilul ei
Mă nemulțumește sistemul paralel de învățământ al meditațiilor, acest hibrid nociv la care contribuie părinți și profesori deopotrivă. Și care nu produce calitate, ci doar elevi asistați, care se învață de mici cu proptele.
Și un profit tot mai aproape de mercantilism și mai departe de educație de calitate. Aș vrea să deprindă știința relațiilor, știința de a se înțelege pe ei înșiși, de a avea relații sănătoase cu cei din jur, de a ști să își exprime emoțiile în mod sănătos.
Vreau să învețe să colaboreze, nu doar să fie obsesiv-competitivi. Vreau să învețe și la școală despre cum să aibă grijă de corpul lor, să știe să se apere, să fie asertivi, voluntari, să știe că mai important decât succesul e valoarea, felul în care știi cum să gestionezi eșecul.
Copiii noștri învață despre o lume din cărți, abstractă, nu despre cea reală, în care trăiesc. Da, să știe lucruri practice (în genul Home Economics – administrarea bugetului casei, negociere de bază), să știe să vorbească în public, să se prezinte convingător, să dezbată o idee proprie, să își susțină punctul de vedere.
Da, niște lecții de debate și oratorie nu ar strica. Și nu ar strica să găsească în școală niște mentori, la care să se raporteze peste ani, dar aceștia sunt tot mai greu de găsit.
Eu am noroc de învățători luminați și de părinți receptivi la educația de calitate. Toți au înțeles că nu e niciun câștig să ne «cocoșăm» copiii cu teme, iar părinții să devină sclavii temelor copiilor.
E o aberație care persistă în România – părinți care de la ora 19 devin prizonierii temelor cu copiii până noaptea târziu. E cel mai bun mod de a-ți infantiliza copilul până la adânci bătrâneți.
Mereu se va «uita» în spate după aprobare sau ajutor. Cine cere teme suplimentare pentru copil ori nu știe ce să facă cu acel copil în timpul liber (muzee, spectacole, excursii, sport, sunt atâtea de făcut!), ori e atât de frustrat și nefericit, încât nu are alte orizonturi decât «împlinirea» prin copil și performanțele acestuia.
Uităm de fapt că primii educatori și cei mai importanți sunt părinții. Nici școala, nici statul, nici ministerul nu pot înlocui/repara ceea ce niște părinți construiesc strâmb de acasă.
Educația părinților este esențială. De acolo pornesc bunele și sănătoasele deprinderi. E un exemplu pe care eu îl invoc des: cel al părinților care își chinuie copiii să învețe să cânte la diverse intrumente, dar în casa cărora nu se aude niciodată muzică clasică sau care nu merg niciodată la vreun concert.
Acești părinți vor doar să bifeze snob niște tendințe pe care nu le înțeleg. Și își chinuie copiii.“ – Daniela Teodorescu, jurnalist
Foto: Shutterstock
