Cum am reușit să scap de un admirator. Ca o fraieră.

Deși nu mi-am propus să scap de el, am reușit să fiu atât de sigură pe mine, independentă și realizată, încât i-am dat de înțeles că n-am nevoie de el. Așa am scăpat de un admirator… care-mi plăcea. Ca o fraieră.

Citește și:

De patru ani am un amant… și nu vreau să schimb nimic

Nu spune nimeni să îți fie rușine cu propriile realizări. Sau să nu te exprimi clar și concis. Ba, din contră, cu cât reușești să îți conturezi mai corect afirmațiile, cu atât vor crește șansele să evităm eternul „ce a spus ea și ce a înțeles el”.

În mare parte pentru că ea vorbește codificat. Acum, după experiența mea, mai bine codificam și eu mesajul că nu mi-aș fi derutat admiratorul până la dispariție.

Să recapitulez…

Eu sunt independentă

Sunt singură de mult timp. Ies la întâlniri, socializez, am un grup de prieteni și multe preocupări personale.

Nu am o „carieră” neapărat, dar îmi fac jobul cu plăcere. Ceea ce este extrem de important. Mai ales că este un domeniu în care am furat meserie din mers.

Nu aveam și nu am pregătirea necesară sau „patalamaua” cum i se zice. Dar sunt isteață, ambițioasă și muncitoare. Iar rezultatele sunt pe măsură.

Cu patru ani în urmă am ieșit dintr-o relație nefericită, cu toate penele zburătăcite. Am avut nevoie de șase luni să îmi revin. Dar au fost luni prielnice (desigur, după ce am ieșit din modulul „viața mea e o dramă”) în care m-am redescoperit.

Am înțeles că nu se moare din singurătate. Că pot avea o viață frumoasă dacă sunt dispusă să mi-o fac eu astfel. Că starea mea de bine nu depinde de un altul.

Așa că, mi-am luat independența la purtător și m-am bucurat de ea. Nu o flutur ca fiind potențialul meu maxim atins. Mai am drum lung până acolo. Dar îmi e bine. Doar n-o să-mi fie rușine cu asta!

Eu sunt descurcăreață

Întrucât mă am în propria grijă de multă vreme (și după dezastrele amoroase în care numai de grijă nu mi-au purtat iubiții) știu să mă descurc cu toate.

Da, am și zugrăvit. E chiar amuzant. Evident, a ieșit o catastrofă. Dar nu am leșinat neputincioasă, chiar dacă după distracție am chemat profesioniștii.

Totodată, îmi e clar că sunt singura persoană de care depind. Și ca să nu cad în depresie și nefericire, mi-am propus să mă bazez pe mine. Lucru care îmi reușește. Nu m-am dezamăgit nici când am avut eșecuri.

Eu sunt directă

Am învățat (cu greu) să fiu asertivă. Uneori, atât de asertivă încât pot fi acuzată de agresivitate pasivă. Deh, încă mai învăț. Totuși, îmi place să spun oamenilor adevărul. Uneori, pe cel pe care au nevoie să îl audă.

Știu să și încasez astfel de adevăruri. Pentru că astfel scutim timp, neînțelegeri și drame. Mai bine o dramă mică, atunci când auzi, decât un întreg circ mai târziu.

Iar acum, admiratorul…

Am cunoscut un bărbat la muncă. Lucram în companii diferite, dar un proiect comun ne-a adus în aceeași echipă. Educat, civilizat, ușor arogant, atrăgător fizic și… sensibil la prezența mea.

Lucru care la început mi-a plăcut. Atât de mult încât mi-am permis să flirtez ușor, ca răspuns la avansurile lui discrete.

Nu se punea problema să îndrăznim măcar o întâlnire pe parcusul proiectului din principiul suflatului în iaurt. Dar ne-am propus să facem asta la încheierea lui.

Lucru care nu s-a mai petrecut datorită calităților mele enumerate mai sus.

Cumva, independența mea a reușit să îl elimine din câteva procese decizionale în care, eu, fiind descurcăreață, am considerat că nu trebuie să îl includ. Doar mă descurcam!

Evident, voiam și să îi demonstrez cât de grozavă sunt. Și am reușit pe deplin.

L-a deranjat cumplit atitudinea mea, ceea ce s-ar fi întâmplat cu orice altă persoană matură, responsabilă și implicată într-un proiect comun.

Iar ca lucrurile să fie clare, am fost și directă și i-am spus că sunt foarte bine pregătită, știu ce am de făcut, iar să trec prin el orice decizie poate însemna pierderea unui timp prețios.

Am spus că era educat și civilizat, da? Evident, m-a contrazis cu mare artă. Dar era și arogant. Iar eu i-am zdruncinat temeliile neacordându-i partea de implicare.

Drept rezultat, flirtul nostru s-a transformat în salutări politicoase. Iar apoi în liniște totală la încheierea proiectului.

Pe scurt, nu e greșit să ai aceste calități cu care m-am prezentat și eu mai sus. Dar să știi să nu le arunci în fața oamenilor fără să discriminezi, e o altă calitate la care lucrez în prezent.

Pentru că îl plăceam. Pentru că trebuia să fiu mai atentă la lucrul în echipă, cum fac de regulă.

M-am gândit că îl impresionez. Și am reușit asta. În mod negativ. M-am simțit o fraieră. Puteam să fiu eu, cu toate acele calități și altele pe care, poate din neșansă, le-am văzut vulnerabilități…

Precum să spun unui bărbat „mă poți ajuta, te rog?”. Mai ales când am nevoie de ajutorul lui. Mai ales când îl plac.

Foto: shutterstock.com