Dacă timpul trece, EL nu apare și nu ești în cuplu… ocupă-te de tine
Multe visăm la Făt Frumos, la un cuplu ca în basme, dar asta nu se întâmplă. Uite la ce să fii atentă într-o relație, dar și ce poți face pentru tine dacă ești singură.
„Din păcate, nu am avut experiențe de cuplu în care să simt că am crescut, că am învățat lucruri noi, că m-am descoperit în sens pozitiv.
Mi-ar fi plăcut un partener care îmi este egal, care mă acceptă așa cum sunt și mă susține în ceea ce fac. Când vorbesc despre nevoia de egalitate, mă refer la inteligența emoțională care a lipsit partenerilor mei.
Citește și:
Am dat vina pe el când ne-am despărțit. Era mai simplu decât să recunosc cât greșisem eu…
Vorbesc despre deschiderea către celălalt, către ce își dorește și ce nevoi are. Către cunoașterea autentică. Cuplul, momentan, pentru mine, rămâne ceva dezirabil, dar nu absolut necesar.
Este extrem de greu să găsești un partener cu care să formezi un cuplu benefic pentru ambele părți. Și de durată nu mai vorbesc…
Așadar, consider că este important să nu te izolezi, să nu gândești fatalist (că ție nu ți se întâmplă sau că nu ai șanse să găsești omul potrivit ție), să cunoști cât mai multe persoane și, dacă o fi să se întâmple, să te bucuri de rezultat.
Totodată, dacă timpul trece și «el» nu apare, nu pierde acest timp. Îl poți investi în tine, în dezvoltarea ta personală, dar și făcând lucruri plăcute strict pentru tine.
Nu e ca și cum ai tot timpul din lume la dispoziție pentru a-ți trăi viața. Cred că mai important este să ai tu grijă de tine și să îți fie ție bine, indiferent dacă ești într-un cuplu sau nu.
Cea mai relevantă poveste de cuplu pentru mine este o relație cu un bărbat cu 13 ani mai în vârstă. Alături de el am găsit disponibilitate, atenție, maturitate emoțională.
Aveam nevoie de toate acestea, mai ales în urma unor relații cu bărbați egoiști sau imaturi. Desigur, aleși astfel tot de mine. El, în schimb, m-a învățat că se poate și altfel. De fapt, a fost primul model de bărbat «așa cum mi-aș dori».
Relația s-a încheiat din cauza plecării lui din țară. Pe atunci, eu nu eram pregătită de o schimbare atât de mare. Acum știu că am greșit, dar a fost cea mai bună decizie pentru mine în acel moment și m-am împăcat cu ea.
Ce mi-a rămas de pe urma lui? Convingerea că sunt și bărbați demni de toată atenția și încrederea. Cei lângă care ești cea mai bună versiune a ta.
Într-un cuplu, rămâne foarte importantă comunicarea. Iar când vorbesc despre comunicare, mă refer la nivelul acela de intimitate și încredere în care știi că puteți discuta orice, oricând.
Cred că asta sudează foarte mult un cuplu. Totodată, disponibilitatea pe care o are unul pentru celălalt este relevantă. Pasiunea trece, iubirea se pierde în cuvinte și sarcini zilnice, dar dorința de a avea în preajma ta aceeași persoană pe termen lung, depinde de cât de sudat este cuplul.
Este important să fie mereu deschiși unul față de celălalt, să aibă răbdare, să fie toleranți și, indiferent cât de uniți sunt, să nu uite că sunt doi oameni diferiți.
Cuplurile ajung să se fisureze atunci când apar probleme și nu sunt abordate direct. Când există subiecte «tabu», care nu sunt discutate. Când eu am o problemă și tac din gură pentru că «nu știu cum va reacționa el».
Sau invers, el are… Mă refer la cuplurile formate responsabil, nu la cele în care semnalele de alarmă au fost ignorate. Acolo e mai clară treaba. Te faci că nu vezi, problema nu dispare.
Un alt motiv de fisurare este sexul, dar și acesta poate fi rezolvat prin discuții. Nu înlocuit, ci rezolvat. Respectiv, frustrarea unui partener, lipsa unui contact sexual regulat, lipsa atracției… pot fi rezolvate cât timp ambii parteneri sunt implicați în rezolvarea problemei.
Chiar dacă «problema» este semnalată de unul. Celălalt, în loc să o nege sau să o privească drept un atac la propria persoană, o poate accepta ca existentă și, de aici, caută soluții împreună. Totul, până la urmă, ține de intimitate și de cât de mult contează fiecare partener pentru celălalt.
Personal, nu aș opta pentru un astfel de cuplu. Eu am nevoie de o conexiune emoțională, de încredere și dorința de a construi un cuplu de durată. Pe care nu îl văd în lipsa exclusivității. Da, este posibil să se producă o infidelitate.
Poate fi depășită sau nu, conjuncturile sunt prea variate pentru a exista un diagnostic sigur. Pot exista și parteneri capabili să funcționeze numai în relații deschise.
Pentru care monogamia nu este naturală, pentru care conexiunea emoțională nu se formează pe fundamentul exclusivității. Nu sunt una dintre acele persoane, însă.
Nu știu dacă neapărat visez la «cuplul tradițional» sau la familia tradițională. Nu îmi doresc copii și nu vreau să mă căsătoresc. Vreau, în schimb, un partener care s-ar implica cu totul în relație. Așa cum aș face și eu.
Egalitatea dintre sexe este un concept ambiguu… Da, femeile au câștigat din punct de vedere economic, față de cum erau în urmă cu 50 de ani. Dar în familie și cuplu au avut și de pierdut.
Femeia puternică și independentă deseori nu mai stimulează un bărbat să fie protector. Pentru că ea știe să aibă grijă singură de ea. Desigur, nu e un lucru rău că o face.
Dar cred că există anumite trăsături bărbătești care dau sare și piper în interacțiunea cu femeile. Mie, de exemplu, îmi plac bărbații galanți, protectori și pe care îi pot admira.
Iar admirația mea nu ține de contul din bancă sau de casele pe care le are, ci de interesul pe care și-l acordă sieși. Respectiv, admir bărbatul educat, citit, interesat de propria evoluție, ambițios, muncitor.
Când aud bărbați care spun că ar trăi toată ziua pe plajă, dacă ar putea, mi se pare moartea pasiunii. Și a creierului. Da, ar fi frumos să avem vacanțe mai des, dar le putem face. Inactivitatea nu e sexi deloc!
Iar la generațiile tinere observ și o efeminare a bărbatului. Asta e mai trist. Adică, îmi plac bărbații îngrijiți și atenți la cum arată. Cei pentru care, după o vârstă, în special, crema de față nu este un tabu.
Dar mă sperie tinerii care sunt prea interesați de modă, care știu mai multe decât mine despre fondul meu de ten sau pe care nu i-ar deranja o sugar mamma.
Femeia poate prelua acum controlul unei familii, poate fi «stâlpul» familiei, preia rolul bărbatului… iar acesta din urmă devine oarecum redundant.
Pentru că femeia educată, dornică de dezvoltare personală și profesională, va căuta un partener similar. Iar dacă nu găsește, tarele sociale rămân aceleași, și va accepta ceva «sub nivelul ei».
Aici e o greșeală fundamentală, pentru că ne raportăm unii la alții prin prisma unui cumul de atribute dobândite fie printr-o perseverență bună, înzestrare mentală mai acătării sau a unui mediu familial mai generos.
Nu asta ne face «superiori». Poate de admirat, dar nu superiori. Totuși, relațiile încă au de suferit atunci când nu există egalitate între cei doi parteneri: intelectuală, profesională, personală.
Femeia ajunge să «castreze» bărbatul, iar acesta din urmă nu o mai abordează ca pe o femeie, ci ca pe un adversar. Cred că e minunată evoluția femeilor atât timp cât nu tindem către o extremă.
Ideea nu e să luăm definitiv rolul bărbatului, ci să ne păstrăm acele atribute care ne definesc ca sex, în timp ce facem toate aceste lucruri frumoase pentru noi însene. E o provocare, cu siguranță.“
Foto: Shutterstock
