De patru ani am un amant… și nu vreau să schimb nimic
Știți eterna poveste a amantei? Eu am un amant. Cu zece ani mai mic decât mine. Și nu vreau să schimb nimic la viața mea.
Citește și:
Despărțire: Unde s-a dus iubirea noastră? Nicăieri, pur și simplu s-a consumat
Viața nu e așa cum ți-o dorești tu. Uneori, iei ce poți de la ea. Scenarii perfecte nu există și poți constata că, atunci când îți oferă cu o mână, îți ia cu două.
Mi-am cunoscut soțul în facultate. Și ne-am iubit de cum ne-am văzut. Da, am trăit una dintre acele povești în care ai norocul să îți întâlnești „jumătatea”, „sufletul pereche” sau pe „the one”.
Și nu m-am îndoit nicio clipă că poate fi altcineva. Sau că poate fi altfel. Mai ales când iubirea este reciprocă.
Ne-am căsătorit la 28 de ani, după 6 ani de relație, și suntem căsătoriți de 12 ani. Viața cu el a fost mai mult decât mi-aș putea dori. Avem aceleași interese, aceleași convingeri, aceleași nevoi și aspirații. Suntem ca un val împreună. Și am fost mereu „noi” împotriva tuturor, când a fost cazul.
Nu știu dacă am mai multă încredere în altcineva. Sau dacă am avut vreodată un prieten mai bun, mai apropiat, mai răbdător și înțelegător.
Nu am vrut copii. Niciunul. Am crescut doi nepoți, ai fraților noștri. Ne-am bucurat de copii cu măsură, dar ne-am fost suficienți noi, unul altuia.
Pentru că am preferat să călătorim, să ne construim carierele, să rămânem tineri și independenți. Nu am fost niciunul copleșit de dorința de a procrea. Și a fost bine așa.
Sexual, eu am fost mereu mai… liberă. Nu, nu l-am înșelat. L-am învățat mai multe. M-am descoperit mai bine cu el, am încercat tot ce ne-a trecut prin cap.
Ne-am mulat unul după celălalt și am putut mereu să discutăm deschis despre sex. Despre „tabuuri”. Despre fantezii și dorințe „ascunse”.
Nu am avut rețineri unul față de celălalt, deși, cum spuneam, de cele mai multe ori eu am fost inițiatorul. Dar m-a urmat și aici ca pe orice alt drum.
Soțul meu are o mare pasiune: motocicletele. O nebunie pe care am împărțit-o o perioadă. Apoi eu m-am domolit, el nu. Muncea mult, iar nevoia lui de adrenalină era satisfăcută de cursele cu motorul.
Știam că e pasiunea lui. Mereu spuneam amuzată că dacă are de ales între mine și motocicletă ar fi dificil… Dar nu avea de ales, pentru că eu nu i-aș fi spus niciodată să facă o asemenea alegere.
Era independența lui, nevoia de a se simți liber. Până la urmă, și eu fac yoga. Chestie pe care el nu o „gustă”.
Și totuși, după atâta fericire, de patru ani am un iubit. Eu am 40 de ani, iar el 30. Ne-am cunoscut la muncă. Nu lucrăm împreună, am lucrat pentru un proiect, cu câțiva ani în urmă.
Este amantul meu fără pretenții, fără declarații înflăcărate, fără așteptări. Nici eu de la el, nici el de la mine. Patru ani înseamnă însă mult timp.
Nu pot spune că nu avem sentimente unul față de celălalt, dar nu îl pot iubi. Nu voi putea iubi niciodată pe nimeni cum îmi iubesc soțul. Dar nici nu i-aș părăsi. Pe niciunul.
Sună imoral, nu? O căsnicie fericită și o soție infidelă. Eventual, un „tânăr” prins în mrejele… unei femei fatale? Departe de adevăr.
Îmi iubesc soțul, așa cum am spus, și îl voi iubi mereu. Chiar dacă acum cinci ani, a rămas pentru totdeauna imobilizat în scaunul cu rotile. În urma unui accident stupid de motocicletă.
Este paralizat și nu se poate face nimic pentru el. Așa că acum, îi sunt soție și îngrijitor. Îl iubesc la fel de mult și voi fi mereu a lui. Dar nu ca femeie, pentru că asta a devenit imposibil pentru noi.
Da, știe de amantul meu. Da, am suferit amândoi. Dar oricât de imposibil pare altora, în viața noastră, noi doi ne-am găsit echilibrul. Indiferent ce ni se întâmplă. Suferim zilnic, ne iubim zilnic și ne amintim în fiecare moment cine suntem unul pentru celălalt.
Nu există scenariu perfect în viață. Dar există iubiri care nu se înscriu în niciun basm, și totuși, nu sunt mai puțin intense sau adevărate. Iar cât timp nu trăiești viața altuia… nu ai cum să îi înțelegi deciziile.
Poate povestea noastră e o lecție. Mi-aș dori, pentru cuplurile aflate în dificultate, să fie și o încurajare.
Iubirea nu dispare doar pentru că viața nu mai arată așa cum știai tu. Și orice decizii bune sau rele iei, nu uita niciodată care sunt lucrurile cu adevărat importante. Printre ele, iubirea.
NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.
Foto: shutterstock.com
