Este ideal să faci o schimbare, dar sunt necesare și limite
Este perfect să vrei o schimbare și să și faci pași pentru a te apropia de obiectivele sau rezoluțiile tale. Totuși, nu cere prea mult de la tine…
Citește și:
Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură
Noi suntem singurii care ne punem piedici în calea fericirii
Încă de la începutul anului mi-am propus să fac schimbări în viața mea. Respectiv, să nu mai amân toate acele lucruri pe care tot spuneam că mi le doresc și pentru care tot găseam motive de amânare. Așa că… am trecut la fapte.
Încă din ianuarie am început să mă duc la sală de două ori pe săptămână. Nu am făcut sport de 15 ani cel puțin… dar știam că am nevoie de el pentru corp și pentru minte.
Îmi propusesem să mă las și de fumat, așa că din februarie nu am mai fumat. Nu a fost prea simplu. Chiar deloc. Am mai și trișat uneori, dar am revenit mereu la rezoluția mea.
Având în vedere că fumam continuu de 20 de ani, faptul că mai fumam ocazional câte o țigară era un mizilic. Plecasem de la un pachet pe zi.
Mi-am propus să îmi operez deviația de sept. Era timpul să respir și eu normal și… să miros. În martie a avut loc operația și îmi pare bine că nu am mai amânat-o.
Alte mici schimbări au privit ordinea și organizarea – sunt extrem de haotică! Așa că, toate laolaltă, urmau să mă ajute să mă apropii mai mult de stilul de viață mai sănătos și grijuliu pe care mi-l doresc.
Din păcate, am clacat. Am aflat pe pielea mea că entuziasmul provocat de atâtea schimbări presupune și un consum nervos mare, o motivație care cedează când te aștepți mai puțin și eforturi nenumărate.
Clacând și fiind dezamăgită am ajuns la psihoterapie pentru că m-am crezut incapabilă. Aveam nevoie să îmi explic. Iar rezultatul este că uneori, atunci când schimbăm prea multe lucruri în viața noastră, chiar dacă ele sunt spre binele nostru, este recomandat să le luăm pe rând.
Schimbarea este bună și sănătoasă, dar necesită timp. Iar acum am înțeles că nu este recomandat să încerci prea multe schimbări odată.
Este bine să te focusezi pe ele pe rând, iar abia când o schimbare nu mai necesită efort și motivație prea mari, fiind „implementată” deja, să treci la următoarea.
Îmi tolerez încă dezordinea și stilul alimentar relativ nesănătos pentru că nu vreau să simt schimbarea ca pe o pedeapsă. Motivația mea știu deja că nu face față.
Un alt lucru bun pe care l-am învățat din terapie este că e bine să ai răbdare cu tine, să îți arăți bunăvoință și îngăduință.
Poate pentru cei care fac sport în mod regulat, mersul de două ori pe săptămână la sală nu înseamnă mare lucru… Pentru un sedentar însă, este o schimbare dramatică.
Așadar, acum am răbdare cu mine și mă iert pentru zilele în care nu mă simt în stare sau în mood să fac sport. Nici nu mă consider un rateu total dacă ajung doar o dată pe săptămână la sală. Și de două ori pe lună tot e ceva față de… statul pe canapea.
Foto: shutterstock.com