Habar nu am să flirtez cum fac alte femei
Mi-ar plăcea să am ușurința altor femei de a zâmbi și a se comporta relaxat cu bărbații. Nu spun că n-aș fi relaxată, dar ca să flirtez, trebuie chiar să-mi placă!
Citește și:
M-am săturat de drame în relația de cuplu
Prima întâlnire: Uneori e atât de proastă încât devine memorabilă
Din studiile mele de teren am observat cum femeile pe care le cunosc știu să zâmbească, ba chiar ocazional să și roșească, atunci când sunt complimentate de bărbați.
Iar de regulă au un soi de replici naturale care cumva, invită la a continua curtarea. Și ele în continuare zâmbesc sau chiar răspund în aceeași notă.
Pe unele dintre ele, prietene fiindu-mi, le-am întrebat ulterior dacă le place bărbatul respectiv, iar răspunsul a fost decisiv și categoric „A, sub nicio formă!”.
Bun, atunci, cum reușești să flirtezi cu el? Nu zic că ai face ceva rău neapărat… deși o parte dintre bărbați au primit semnale false și au luat drept interes răspunsurile „chicotitoare” ale amicelor mele. Dar mie, personal, dacă nu îmi place bărbatul, jur că nu-mi dă cu flirt sub nicio formă.
Fac chiar eforturi să mă port amabil sau să ignor flirtul lui. Dacă insistă, ori fac o glumă sarcastică, ori mă retrag în glorie.
Totusi, pe mine când m-a invitat la cafea un bărbat de care nu era absolut deloc interesată, i-am zis că fac curățenie în weekend și nu pot ieși. Un semnal mai bun de atât nu cred că ar fi putut primi… „Mulțumesc, dar prefer să spăl pe jos.”
Mai mult, pe figura mea (suficient de expresivă încât să mă dispere și pe mine) se citește de la o poștă nu doar lipsa de interes, dar chiar antipatia pe care o manifest.
Pentru că dacă bărbatul nu mă interesează, iar el se apucă de flirt, piticul meu din creier începe să vocifereze „ăsta nu vede că nu dai semne de interes?” sau „chiar, complimentează-mă, chiar nu știam cum să te rog să mă validezi taman tu.”
Am întâlnit odată un bărbat care mie îmi părea libidinos. Asta e, îmi asum, este o părere personală.
În plus, omul era obișnuit cu ceva succes la femei – cel puțin așa cred că și-a construit un munte de încredere în sine pe care îl afișa fără rețineri. Ba chiar am auzit câteva chicoteli feminine în conversațiile cu el.
Oricum, bietul om, total neinspirat, și-a propus să mă cucerească sau, cel puțin, să smulgă un zâmbet, o amabilitate, o „ceva” de la mine.
Lucru imposibil dacă te gândești că eu îl priveam precum aș privi o meduză care se apropie de mine. Asta nu l-a oprit.
Iar după ceva muncă și tupeu depuse în direcția mea, m-a declarat direct „sunt convins că produc o reacție în tine.” Probabil nedumerit de câtă frigiditate sau control de sine dau dovadă de nu cedez farmecelor lui. I-am răspuns și eu direct și cu efectul dorit „da, se numește reflux gastroesofagian”.
Nu știu dacă a înțeles că îmi vine mâncarea înapoi, dar cert e că a plecat spre zări albastre, iar eu mi-am văzut de treabă liniștită.
Și revin. Cum reușesc femeile să flirteze cu bărbați neatrăgători? Iar când spun atrăgători mă refer și la alte aspecte decât cel fizic.
Am cunoscut bărbați inteligenți, cu umor, bărbați urâți dar extrem de carismatici… și flirtul a venit natural. Ca o activitate sau mod de a conversa care ne-a făcut ambilor mai relaxată apropierea, întâlnirea, cunoașterea. Flirt decent, uneori cu limite, de cele mai multe ori cu respect.
Dar nu știu cum poți face din asta un stil al tău. E de admirat că poți, cu atâta ușurință, să te simți bine în prezența oricui și totodată să îl faci și pe celălalt să se simtă bine. Dar eu nu pot. Cel puțin cu meduze, chiar nu vreau să pot…
Foto: shutterstock.com
