Am ieșit dintr-o relație toxică și mi-am recăpătat încrederea în mine. Apoi m-am întors la el…

Uneori, ajungem să ne identificăm cu o relație toxică și să credem că nu putem sau nu merităm mai mult. Nu este ușor să ieși din cercul vicios, dar nici imposibil.

Citește și:

Suferința mi-a arătat că trebuie să îmi trăiesc viața

Doar pentru că tu vrei o relație serioasă, nu înseamnă că el va ține cont de asta

Atunci când decizi să faci o schimbare, parcă nu vezi decât piedicile. Fie nu ești sigură că vrei schimbarea respectivă, că nu ești pregătită pentru ea, că nu o poți face, că nu o poți susține, că nu știi cum va fi după aceea… și tot așa.

Eu am iubit timp de șase ani un același bărbat. Un bărbat care nu voia o relație cu mine, dincolo de niște partide de sex senzaționale. Un bărbat indisponibil mie, dar ale cărui trăsături îl făceau dezirabil.

Nu neapărat aspectul fizic, cât disponibilitatea lui de a mă asculta, de a-mi oferi înțelegere, empatie și o comunicare pe care nu am reușit să o am cu niciun partener de cuplu. Mi-a setat standardul foarte sus și foarte jos în același timp.

Îl admiram și iubeam… acceptam să nu reprezint prea multe și să nu am o relație. Apreciam momentele trăite cu el și înduram separarea. Era sincer cu mine și mi-a spus mereu că nu vom avea mai mult.

Apreciam ce îmi spunea, după câteva relații pe care le încheiasem datorită infidelității partenerului. Preferam să știu de la început decât să fiu mințită. Din păcate, consideram totodată că mai bine de atât nu merit sau nu găsesc.

În șase ani am tot încercat să mă separ mental de el. Din păcate, era suficient să mă sune sau să îmi scrie ca să uit de tot ce mi-am propus.

Aveam relații sau încercam să am. Din păcate, toate au eșuat lamentabil după câteva luni. Și la finalul fiecăreia îmi lipsea el, voiam înapoi la el, îl voiam tot pe el.

Am început să merg la terapie la scurt timp după ce m-a sunat și, pentru prima dată, i-am spus că nu ne putem vedea.

A fost primul semnal că nu mai vreau, că sunt pregătită să schimb ceva. Dar nu aveam încredere că o pot face singură. Știam că am multe probleme neadresate, care mă determinau să accept un astfel de bărbat în viața mea și voiam schimbarea.

Nu mi-a fost ușor, în terapie am luat capacul de pe multe oale aflate sub presiune. Dar m-am înțeles mai bine. El m-a mai sunat, iar eu am mai refuzat.

După două luni am avut curaj să port prima discuție sinceră cu el. Am avut curaj să îi spun că nu îmi ajunge și nu mi-a ajuns niciodată. Că dacă îl văd, îmi face mai mult rău decât bine. Că, dacă tot ține la mine așa cum spune mereu, mă va lăsa în pace.

Dacă eu am acceptat că nu poate fi nimic între noi, este momentul să accepte și el. M-a ascultat. A încercat să mă facă să mă răzgândesc… apoi a renunțat.

Eu începusem să mă văd cu cineva și îmi plăcea foarte mult bărbatul respectiv. Păream că încep un drum nou. Din păcate, bărbatul ales era din același tipar dintotdeauna: indisponibil emoțional.

În scurt timp a dispărut din viața mea. Iar atunci… am revenit la el. Am acceptat din nou sex și nimic mai mult. De fapt, am căutat sexul cu el. Am căutat prezența lui în orice formă o puteam avea.

Am avut impresia că am făcut degeaba terapie, că nu am progresat, că nu s-a produs nicio schimbare, că așa voi face mereu. Am plâns, dar am mers în continuare la terapie.

Am avut curajul să o continui și să înțeleg că parcursul pe care îl am de urmat nu este ușor. Că pot oricând avea recăderi. Că așa învăț și așa voi ajunge la obiectivul setat.

Iar acest curaj de a avea totuși încredere în mine m-a ajutat să închei nu doar „relația” cu el ci și șirul relațiilor mele disfuncționale.

În prezent fac terapie de doi ani și de un an am o relație funcțională. Pentru că am avut încredere în schimbarea pe care o doresc.

Nu este ușor și încă mă gândesc la el, dar nu mai există în mine nicio dorință de a relaționa cu el în vreun fel. Pentru că am înțeles că merit mai mult și… chiar am găsit mai mult.

Foto: shutterstock.com