Îl urăsc pentru tristețea mea de copil abandonat, care trebuia să spună mereu că nu are tată
Dacă după divorț tatăl nu mai ține legătura cu copilul, cel mic se simte abandonat. Iar asta se reflectă și la maturitate, în relații de cuplu eșuate din start și alegeri proaste. Cum ieși din tipar și faci pace cu trecutul?
„Pe vremea lui Ceaușescu, nu dădea bine în societate să te întâlnești cu zece și să te măriți cu al 11-lea, așa că oamenii se căsătoreau devreme.
Citește și:
Am avut un tată distant, dezinteresat și manipulator… Ce să-ți mai dorești?
Îmi este teamă de suferință și abandon
Apoi, cum mijloacele contraceptive lipseau cu desăvârșire, apăreau imediat copiii. După o vreme, ca într-un scenariu clasic, bărbații nedistrați și netrăiți, însurați la 20 și un pic de ani începeau să facă tâmpenii, lucru care afecta relația cu femeia de acasă și, după un număr rezonabil de ani și frustrări cu efect de bombă atomică, se ajungea la divorț.
Iar bărbatul era, în sfârșit, liber să își trăiască viața, fără «remorcă și ataș». Adică fără nevastă, și copil. Că, da, în cultura noastră, în care se propovăduiește până la greață despre familia tradițională, bărbatul divorțează și de nevastă și de copil.
Ai ghicit, așa a fost și la mine. Tata a fost absent toată viața mea, am învățat să trăiesc fără el și, slavă Domnului!, am ajuns chiar bine. Așa, pe hârtie, la modul general, la nivel de CV. Că relațiile mele de cuplu au fost un copy paste al relației cu tata, și asta mă scoate din minți.
Nu cred că îl urăsc așa de tare pentru că nu a venit la ședințele cu părinții, la serbări, că nu mi-a luat apărarea împotriva copiilor răi de la bloc, că nu s-a jucat cu mine, nu m-a învățat să dansez și, desigur, lista poate continua.
Dar îl urăsc cu pasiune pentru că nu m-a iubit, nu m-a învățat să mă respect, nu m-a învățat să mă iubesc eu, pe mine, și astfel să mă scutesc de un șir lung de alegeri nepotrivite și multă suferință.
Îl urăsc pentru tristețea mea de copil abandonat, care trebuia să spună mereu că nu are tată (deși el respira bine mersi), și pentru durerea sfâșietoare a femeii care alegea bărbați puternici, inteligenți, masculi alfa supremi, de carieră, atractivi, dar grozav de indisponibili emoțional, reci, care, în final, după ani de relație, plecau la fel de furtunos precum veniseră.
Un tipar al abandonului repetat de nenumărate ori, până la epuizare, și previzibil până la propriul îngheț emoțional. Nu l-am mai văzut de patru ani; peste două luni, urmează să nasc și el nici nu știe că sunt însărcinată.
Nu am simțit nevoia să îi spun, cred că inconștient, ca să mă răzbun, mai ales că își dorea un nepot, iar eu chiar băiețel voi avea.“
Foto: Shutterstock
