Îmi iubesc partenerul, dar nu îmi place sexul cu el deloc…
Suntem de un an împreună și am un iubit minunat. Peste tot, mai puțin în pat. Îl iubesc, dar nu îmi place sexul cu el deloc…
Citește și:
Ce-am învățat eu din aventura de-o noapte
Compatibilitate: Cred că am nevoie de un partener disfuncțional…
De regulă bărbații sunt cei care au nemulțumiri sexuale, cel puțin asta văd în jur. Partenere prea rigide sau mai puțin dornice, tabuuri ori alte limitări. În cazul meu, eu sunt cea nemulțumită. Deși îmi iubesc partenerul.
Așa că este firesc să mă întreb… oare sexul nu este atât de important într-o relație? Poți să fii fericit dacă nu te simți satisfăcut sexual? Putem repara ceva?!
Din toate punctele de vedere, iubitul meu este fix ce aveam nevoie. Este relaxat, este un om inteligent, are simțul umorului, mă sprijină, mă apreciază… chiar mă răsfață.
Știu că mă iubește. Știu că și eu îl iubesc. În privința sexului, însă… chiar am o problemă. Am crezut că nu este important. Că în timp, cunoscându-ne mai bine, ne vom armoniza.
Am încercat să discut cu el, să îi povestesc ce mi-ar plăcea, să aflu ce mi-ar plăcea el. Mi-a lăsat impresia că nu își dorește astfel de discuții cu mine.
Apoi, evident, m-a întrebat direct dacă sunt nemulțumită de el, în pat. Ce era să îi spun? Evident, i-am zis că nu așa se pune problema.
Totuși, am impresia că pentru el, o femeie „cuminte” sau „de casă” este rezervată în pat. Nu, nu este genul care ar spune vreodată că „locul femeii e la cratiță”. Dar, în același timp, cred că prea multă senzualitate îl face reticent. Sau suspicios.
De parcă am o latură frivolă sau ușuratică, iar el nu vrea asta de la iubita lui. Cel puțin, asta am dedus din discuțiile noastre (rare!) legate de sex. Sau din diverse povești legate de alte persoane. Iar eu… rareori am orgasm cu el.
Problema este că habar nu am cum să fac. Poziția misionarului mi-a ajuns. Vreau să mă joc, vreau să îmi pun în practică fantezii. Vreau să mă exploreze și să îi arăt ce îmi place și ce funcționează în cazul meu.
Pentru că sunt deja frustrată. Și nu neapărat sexual cât pentru faptul că nu pot să vorbesc cu el despre asta. Că mă simt cenzurată. Că trebuie să fie un subiect tabu între noi. Că trebuie să mă reprim ca să mă iubească… sau cel puțin, asta simt.
M-am gândit mult la acest aspect. M-am gândit la toate relațiile care se destramă când dispare „pasiunea”. Când partenerii nu mai acordă interes sexului. Și e de înțeles.
Pentru că și eu, oricât mi-ar iubi partenerul, dacă sexul nu funcționează, suntem doar amici, prieteni… nu un cuplu.
Poate par frivolă, poate și lui îi par altfel, dar eu cred că am o sexualitate asumată. Mă cunosc foarte bine, știu ce îmi place și am o minte deschisă.
Nu spun că aș expora orice și oricum, dar nici nu caut pudoarea în dormitor. Nu cu bărbatul pe care îl iubesc.
Ceea ce mă face să mă întreb de ce pentru el este suficient? Lui așa îi place? Sexul i se pare decadent? Rămâne să îmi mai spună că ar trebui să facem sex doar când vrem să concepem un copil… Da, știu, exagerez.
Adevărul că el așa a fost de la început. Dar am pus totul pe seama noutății și ritmul personal al fiecăruia. Apoi, treptat, m-am îndrăgostit de el. De alte calități ale lui.
Dilema mea a rămas următoarea: renunți la un partener care îți este potrivit peste tot, mai puțin în pat?
Momentan, îmi dau seama că în timp ce eu speram ca el să devină mai receptiv, probabil el se aștepta ca eu să mă „domolesc”. Și nu o pot face. Nici nu vreau un partener care, atunci când preiau eu inițiativa, mă oprește…
Foto: shutterstock.com
