Infidelitatea lui mi-a demonstrat că eu trebuie să fiu numărul 1 în viața mea
Ce faci când îi descoperi infidelitatea și arunci la gunoi o căsnicie și niște vise? O iei de la capăt și te (re)împrietenești cu.. tine. Iată cum.
„După ce am aflat că soțul meu îmi este infidel, la trei săptămâni am fost nevoită să plec într-o delegație foarte importantă, pentru zece zile. Iar ce am descoperit în zilele acelea este că pot trăi în continuare.
Că viața mea nu s-a încheiat. Că oricât de dureros este ceea ce trăiesc, pot merge mai departe. Că mă bucur că am un serviciu care îmi oferă provocări și experiențe inedite.
Citește și:
M-a înșelat și m-a părăsit pentru ea. Despărțirea a fost îngrozitoare, dar acum mă simt un alt om
E bine să faci o schimbare, dar mai ales să știi de ce vrei să o faci
Că pot să mă dezvolt profesional și personal în mediul în care lucrez. Faptul că m-am distanțat de el și de situația prin care treceam, m-a ajutat enorm să îmi acord atenție mie și să mă întreb ce vreau pentru viitorul meu.
Când am revenit din delegație, luasem deja decizia de a divorța. Au trecut zece ani și nu regret. Pentru mine, a fost semnalul că este momentul să devin eu prioritară și să mă ocup de alte aspecte ale vieții mele.
La patru ani de la divorț, am găsit și un partener potrivit. Dar au fost ani în care am învățat să fiu cu mine, să mă bucur de fiecare moment și experiență și să descopăr ce îmi doresc cu adevărat. Chiar și relațional.
Este o prostie să îți fie teamă de singurătate, așa cum consider o prostie să rămâi într-o relație în care ești rănit. Există viață și în afara relației de cuplu. Și încă una foarte frumoasă, dacă ești dispusă să ți-o trăiești.“
Foto: Shutterstock