Now Reading
l-am înșelat din răzbunare și am ajuns să îl părăsesc

l-am înșelat din răzbunare și am ajuns să îl părăsesc

Soțul îmi era infidel, iar eu total neștiutoare că raiul conjugal e doar în mintea mea. Am aflat, l-am înșelat, apoi l-am părăsit.

Citește și:

Un divorț nu trebuie musai să fie traumatizant

Confesiuni: Care a fost cel mai dificil moment trăit în cuplu?

Există, cu siguranță, și căi mai mature de a încheia o relație sau o căsnicie. Respectiv, odată ce ai aflat că partenerul îți este infidel, poți fie să te lupți pentru repararea relației (dacă ai pentru ce să te lupți și resursele necesare), fie să îi pui capăt și să ai tu grijă de tine.

Eram căsătoriți de 3 ani când o prietenă mi-a spus că mi-a văzut soțul sărutând o altă femeie. Am devenit suspicioasă, nu îmi venea să accept, nu o puteam nici acuza că mă minte… așa că am urmărit acest fir al unei posibile infidelități.

Am aflat că soțul meu nu are un program de muncă încărcat (cum știam eu) și nici deplasările despre care îmi vorbea mie. Ocazional, se cupla cu diverse femei cu care trăia perioade scurte.

Pe fundal, exista și o altă „ea”, o colegă de birou „fidelă” acestei relații extraconjugale. Cum am ajuns să aflu toate acestea este irelevant. Cât de dureros a fost… nu am cuvinte să spun.

Citim despre infidelitate și știm că este posibilă. Dar știm că și hepatita este posibilă și asta nu înseamnă că ne gândim cum ne-ar afecta pe noi – ne simțim protejați, ne gândim că „alții” trec prin astfel de situații, nu noi. Viața, însă, are uneori grijă să ne arate cum se trăiesc dramele pe propria piele.

Am început conflictele cu soțul meu expus adevărului, l-am îndepărtat, s-a întors, s-a jurat că nu mai face, a făcut toți pașii ceruți de mine, am fost în terapie, în lupte, în ură, iar apoi, șase luni mai târziu, într-o normalitate reinventată. Nimic nu mai era la fel.

Deși părea că plătise pentru ce a făcut, nu eram mulțumită. Nu mai puteam simți pentru el același lucru. Nu îmi mai plăceau nici sexul, nici cuvintele lui de amor. Totul era reinterpretat de mine și pus sub semnul întrebării.

Am vrut să îmi iau mintea de la a gândi exclusiv despre relație. Câteva luni am muncit în exces, dar epuizarea și-a spus cuvântul. În plus, nu îmi era suficient.

Voiam să fiu cu mine, să fac lucruri pentru mine, să mă consider eu importantă și valoroasă. Am avut curaj să îmi reiau un hobby la care renunțasem: dansul. Iar la dans… l-am cunoscut pe Mihnea.

Au fost artificii la prima vedere, dar le-am ignorat. Știam că sunt fragilă, că nu acesta este răspunsul problemelor mele și că nu vreau să fiu la fel ca el, ca soțul meu. Demersurile de a ne salva căsnicia fuseseră de comun acord, asta voiam și eu. Doar de asta am acceptat, nu?

În realitate, lumea mea deja se sfărâmase, iar eu nu am fost pregătită să o spulber de tot. Încercam, prin toate tentativele, să lipesc totul la loc, să pară iar cum a fost, și nu acceptam să fie ceva… complet diferit și necunoscut precum un divorț.

Lucrurile, însă, nu au rămas așa. Din nou, viața îți poate arăta și că niciodată nu trebuie să spui „eu nu aș face așa ceva”. Am început o relație cu Mihnea.

El a fost impulsul pentru a mă separa de soțul meu pe care, în realitate, nu îl iertasem. Devenise un străin despre care știam că îmi poate face rău. Nu ne-am separat imediat ci după câteva luni. Am divorțat când, spre surprinderea mea, Mihnea a devenit mai mult decât o legătură clandestină.

Ce a urmat? O relație împlinită. Cu Mihnea, cu care sunt căsătorită de 10 ani. Cred că am avut noroc să îl cunosc, realizez că lucrurile se puteau petrece altfel.

Dacă rămâneam fidelă credințelor mele despre propria persoană, nici nu aș fi îndrăznit să mă apropii de el. Era posibil, de asemenea, să fie o greșeală. Sau ceva pasager.

Dar am înțeles un lucru: uneori este bine să asculți ce simți dincolo de temeri. Divorțul nu era opțiunea mea, dar nici căsnicia cu un infidel nu era.

Este adevărat că fiecare își cunoaște relația și chiar cred că pot fi cupluri care să își revină după o infidelitate. Eu nu am făcut parte din acea categorie. Știu că viața nu e mereu roz, dar când ai alături pe cineva care îl loc să muncească alături de tine la relație, este în cu totul altă parte, poți pierde chiar și speranța că meriți altceva, mai mult, mai bine.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top