M-am dus la psiholog pentru că mă simțeam singură
Sunt soție și mamă. Aș putea să spun că sunt împlinită, nu? Acum un an am hotărât să mă duc la psiholog pentru că mă simțeam singură. Mă simțeam invizibilă.
Citește și:
Sunt o mamă disperată pentru că iubita fiului meu profită de el
Am cunoscut bărbatul potrivit atunci când am învățat să nu mă opresc la primul venit
Acum un an am decis să mă duc la psiholog pentru că am realizat că nu îmi mai găsesc locul. Nici măcar nu puteam spune concret ce mi se întâmplă și ce nevoi am. Dar aici era cea mai mare problemă. Uitasem de multă vreme de nevoile mele.
M-am căsătorit acum 20 ani și am doi copii. Soțul meu are o relație foarte strânsă cu mama lui, care a fost mereu prezentă în căsnicia noastră. Iar el a fost foarte strict în a-mi impune prezența mamei lui, implicarea și amestecul ei în viața noastră.
Aveam 20 de ani când m-am măritat și eram foarte îndrăgostită. Fusese primul meu bărbat. Și singurul, de altfel. Poate și eu eram încă un copil. El, cu zece ani mai mare, părea extrem de protector la început.
Apoi l-am descoperit ca fiind dornic de control și manipulare. Ori, cu cine să îți meargă mai bine decât cu o naivă ca mine?
Mama lui s-a insinuat în relația noastră încă de la început. Evident, nu m-a plăcut. Voia pe cineva sofisticat pentru fiul ei. Apoi, văzând că pot face din mine ce vor, m-a tolerat.
Cred că, în cele din urmă, pentru ea conta ca fiul său să nu se îndepărteze. Poate lângă o femeie sofisticată l-ar fi pierdut. Așa că, aveam și eu „avantajele” mele. Asta nu înseamnă că nu mi se reproșau diverse. Că nu sunt mai iute, mai veselă sau prea veselă, mai pricepută sau mai potolită, mai oricum altfel decât eram.
Am rămas la scurt timp însărcinată. Poate, dacă nu aveam primul copil, aș fi plecat din căsnicie. Spun totuși „poate” întrucât chiar eram îndrăgostită de soțul meu.
În educația copilului meu, cea mai mare influență a avut-o soacră-mea. Iar soțul îmi spunea mereu că ea a crescut trei copii și știe mai bine decât mine. La scurt timp, am rămas iar însărcinată. Ambii copii au fost duși către soacră.
Dacă mă opuneam, aveam parte de reproșuri și scandal. Că nu apreciez, că vreau să îmi îndepărtez soțul de mamă și ăsta este exemplul pe care îl dau copiilor, că îmi place mereu să fac și să spun contra lor.
Mi-am dat seama că nu am șanse de reușită cu ei, așa că am clacat. M-am supus. Am crezut că dacă fac cum spun ei, voi avea liniște și armonie.
Acum am doi copii care mă ignoră, alături de un soț care m-a ignorat dintotdeauna. Dacă asta au văzut, asta reproduc.
Evident, își divinizează bunica. Iar bunica nu pierde nicio ocazie să le spună cât de nepricepută sunt eu. Lucram ca vânzătoare înainte să fac copiii, dar soțul mi-a cerut să rămân acasă să îi cresc. Oricum, spunea că nu este prea interesant să aibă o soție vânzătoare, el fiind avocat. Așa că am rămas complet dependentă de el.
M-am îndepărtat de tot ce sunt eu și ce-aș fi putut fi. Nici nu se pune problema să plec, copiii sunt viața mea. Chiar dacă știu că nu mă respectă.
Încerc să le câștig afecțiunea, dar simt că nu au prea multă pentru mine. Așa că prefer să nu fiu egoistă și să îi las pe ei să fie fericiți.
Am început să merg la psiholog… pentru că simțeam că nici nu am cu cine vorbi. Acasă mă simt invizibilă, prietene am foarte puține, iar de mine m-am îndepărtat de tot. Ca și cum îmi trăiesc viața cu ochii închiși și aștept să treacă.
Am fost încurajată să încerc să fac lucruri și pentru mine. Și am înțeles că dacă eu nu mă voi ridica în ochii mei, nu mă voi ridica nici în ochii copiilor mei.
Cu soțul, de când i-am spus că vreau să învăț contabilitate, am numai scandaluri. Dar nu mă interesează. Nici cât mă denigrează în fața copiilor noștri.
Știu că dacă voi reuși să mă regăsesc, voi salva măcar o parte din relația cu copiii mei. Cel puțin, asta mi-aș dori cel mai mult. Sper să fie adevărat că niciodată nu e prea târziu să schimb ceva în viața mea.
Foto: shutterstock.com
