M-am săturat să îmi rezum viața la responsabilități
Nu știu despre alții, dar viața mea pare un lung șir de responsabilități. Muncă, treburi casnice, crescut copiii… mereu orice altceva este o prioritate, mai puțin eu. Și m-am săturat.
Citește și:
Cum ne place să fim curtate? Vrei să mă cunoști? Sună-mă chiar a doua zi!
Nu știam de ce sunt nefericită: viața nu se rezumă la muncă
Cum am ajuns dintr-o fire veselă și nonconformistă o responsabilă fără margini, nu știu. Am constatat după 12 ani de căsnicie că nu mă mai regăsesc nicăieri, iar vina, în mare parte, îmi aparține. Am vrut o carieră și am muncit pentru ea.
Nu pot spune că am atins cine știe ce nivel al acesteia, dar sunt mulțumită cu ce am devenit profesional, prin munca mea.
Cu 12 ani în urmă m-am căsătorit, iar acum 10 am avut primul copil. Trei ani mai târziu pe cel de-al doilea. Sunt marile realizări ale vieții mele, dincolo de orice carieră profesională.
Am un soț (care îmi place să cred că este) fidel, dar ușor depășit de nevoi sufletești, romantism sau tandrețe. Un om dintr-o bucată, pe care mă pot baza, dar cu un simț al umorului lipsă. Da, l-am văzut de la început așa, dar ne-am completat reciproc.
El aducea stabilitatea și prioritizarea, eu libertatea, umorul și buna dispoziție. În timp însă, am devenit imaginea lui în oglindă și am uitat să fiu… cine sunt eu.
Este firesc pentru mine ca cei doi copii ai mei să fie prioritari, dar nicăieri nu stă scris că viața mea trebuie să se rezume la creșterea lor, la grijile casei, la responsabilități de muncă, sarcini domestice, îngrijire părinți și socri și… bunul mers al familiei.
Pentru că în tot acest tavălug, am ajuns la limita resurselor, la nevoia acută de a avea timp pentru mine și frustrarea de a fi uitat să îmi acord eu mie atenție.
Așadar, cu riscul de a părea o răzvrătită sau că aș traversa vreo criză a vreunei vârste, pun stop vieții mele de până acum, așa cum a fost ea.
Refuz să mă limitez la a reprezenta ceva doar pentru ceilalți și a nega cu desăvârșire să reprezint ceva pentru mine însămi.
Vreau să am programul meu, interesele mele, hobby-uri și timp pentru mine. Evident, au apărut conflictele. Soțul meu care voia să plece la tenis cu băieții, a rămas acasă în weekend cu băieții din dotare (cei doi copii), întrucât am ieșit eu la film și cină cu prietenele mele.
Apoi am reluat cursurile de dans pe care le ador și de care mi-a fost un dor crunt. O dată pe săptămână, poate să tune, că mă duc la dansuri. Nu de alta, dar când vin înapoi am energie pentru zece persoane și chef de toți cei dragi.
Îmi reîncarc bateriile atât pentru mine cât și pentru ceilalți.
Socrii au fost șocați că nu mergem în concediu cu ei, în schimb, ca să atenuez șocul, le-am dat copiii, iar eu mi-am luat soțul într-o escapadă fără griji și răspunderi. Și chiar ne-am distrat și regăsit pe noi, cei doi iubiți, reduși prea des la a fi „mama și tata”.
Chiar și copiii au fost uimiți să rămână cu sora mea când eu și „tata” am ieșit în oraș la cină. Dar vor înțelege în timp că avem dreptul la viața noastră și, sunt convinsă că astfel, vom fi exemple mai bune și pentru cuplurile pe care le vor forma ei când vor deveni adulți.
Nu este ușor să ieși din rutină, dar este absolut necesar să ceri o gură de aer și chiar să o iei, fără să aștepți să ți-o ofere nimeni.
Toată lumea va fi fericită să preiei tu din răspunderi și să fii eficientă… dar tu cât de fericită ești? Uneori, depinde de tine să te faci. Eu am găsit soluția, chiar dacă am întârziat cam mult în căutarea ei. Acum, simt că m-am regăsit.
Foto: shutterstock.com
