Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Am suferit o viață din cauza unei mame egoiste, dure, egocentrice. Nu m-am simțit iubită, acceptată sau înțeleasă. Din păcate, văd acum, la maturitate, cât de mult semăn cu mama.

Citește și:

M-am săturat să îmi rezum viața la responsabilități

Tu, ca părinte, cum îți ajuți copilul să iasă din depresie?

Trăiesc cu convingerea că nu merit prea multe… nici iubire, nici grijă, nici ajutor. Pentru că mi-au fost refuzate constant în copilărie. Am fost un copil care s-a reprimat constant pentru a nu-și deranja părinții, în special mama.

Dacă nu o făceam, primeam observații sau furie din partea ei. Îmi era teamă. Putea deveni amenințătoare cu ușurință. Și nu îmi era teamă atât de pedeapsă, cât îmi era de faptul că nu mă iubește.

Asta îmi doream cel mai mult: să știu că mă iubește, chiar dacă nu îmi plăcea cum se poartă. În consecință, am pus mereu accent pe ce aud, pe ce mi se spune… și am ignorat anumite comportamente.

Mi-am ales și partenerii pe același model. Evitanți, neimplicați, infideli… numai să aud că îmi spun cuvintele magice. Am învățat să mă agăț de ele, să îmi dea curaj  să merg mai departe și să fac față oricărei situații.

Dincolo de toate aceste lucruri însă, găsesc în mine toate comportamentele pe care le condamn la ea. Nu este responsabilă financiar, eu nici atât.

Am învățat să fac tot posibilul să mă bucur de orice, aici și acum, în detrimentul planurilor serioase, stabile, de viitor. Consum mult și aiurea. Trăiesc de azi pe mâine.

Cheltui până rămân fără bani. Încerc să îmi spun că, spre deosebire de ea, nu am copii pe care să îi târăsc în mizeria mea. Din păcate, tot pe urmele ei calc, chiar dacă nu am aceiași martori. Dau vina pe ea și pe un tată care m-a abandonat.

Mama, la rândul ei se plângea de părinți. Părinți care pe mine m-au crescut și îngrijit atunci când ea era prea preocupată de viața ei. Părinți care au sprijinit-o financiar mereu, ceea ce ea nu concepe să facă vreodată pentru mine.

Și totuși, tiparul este același: ea dă vina pe ei, iar eu dau vina pe ea. La fel de adevărat este că mi-aș fi dorit ca ea să semene cu părinții ei, iar eu să nu fi semănat cu ea.

Spre deosebire de ea însă, îmi asum greșelile și nu caut mereu vinovați. Nu mă ascund de responsabilități și muncesc cât pentru doi oameni. Mă gândesc că dacă tot cheltui aiurea, măcar să fie bani munciți de mine și nu împrumutați de la alții, cum făcea ea.

Nu știu de ce îi calc pe urme. Nu  a fost un exemplu pozitiv pentru mine, dar am impresia că și atunci când încerci să fugi departe de un astfel de „model”, ajungi să devii același lucru.

Sper să ies din acest joc, din această rutină, din această suferință adusă de constatarea că… am devenit mama mea.

 

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cea mai frumoasă relație este cea pe care o am cu sora mea
Cea mai frumoasă relație este cea pe care o am cu sora mea

Știu cât de importante sunt relațiile de prietenie și cât de mult contează să nu te simți singur. Eu am norocul de a avea o relație strânsă cu sora mea și să-mi fie atât familie, cât și cea mai bună prietenă.

Citeste
Pe mama nu o interesează sfatul psihologului
Pe mama nu o interesează sfatul psihologului

Îmi doresc foarte mult să practic un sport. Prietenii mei cei mai buni joacă baschet și mi-aș dori și eu să încerc. Mama îmi interzice. Am fost si la terapie împreună, dar pe ea nu o interesează sfatul psihologului.

Citeste
Cum recunoști un tipar relațional și ce faci ulterior cu informația
Cum recunoști un tipar relațional și ce faci ulterior cu informația

De recunoscut un tipar relațional poate fi dificil, dar dacă reușești să identifici greșelile pe care le repeți, sunt șanse să îl ai conturat în minte. Interesant este ce faci după aceea?

Citeste
Mă doare să constat, dar semăn cu mama
Mă doare să constat, dar semăn cu mama

Am suferit o viață din cauza unei mame egoiste, dure, egocentrice. Nu m-am simțit iubită, acceptată sau înțeleasă. Din păcate, văd acum, la maturitate, cât de mult semăn cu mama.

Citeste
Nu o pot împiedica pe fiica mea să ia decizia greșită...
Nu o pot împiedica pe fiica mea să ia decizia greșită…

Fiica mea are 24 de ani și a decis să se căsătorească. Știu, este majoră și este hotărârea ei. Dar dacă eu știu că este decizia greșită, oare nu trebuie să spun nimic?

Citeste
Vești proaste: Există și bărbați mișto!
Vești proaste: Există și bărbați mișto!

Știți deja toate vocile feminine care se plâng despre bărbați: prea needucați, prea educați, prea sexuali sau asexuați, în trend sau complet pe lângă și tot așa. Vestea proastă este că sunt și bărbați mișto și ideea ar fi să ținem pasul cu ei.

Citeste