Mama era mereu cochetă, iar eu urăsc feminitatea exagerată…
Mama era mereu cochetă și flirta constant cu cei din jur. Lucru care nu îmi plăcea deloc. Acum sunt o femeie matură, dar în continuare urăsc feminitatea exagerată.
Citește și:
Mama m-a trimis la terapie. Rezultatul nu a fost cel dorit de ea, dar m-a ajutat enorm
Relația cu mama devenise toxică pentru căsnicia mea, așa că am ales
Când ești crescută de o mamă singură o observi cum se manifestă în preajma bărbaților. Era cochetă, flirta, s-a simțit mereu atrăgătoare. Eu, un copil ignorat, am crescut urând feminitatea exagerată.
Deși după divorțul părinților am rămas cu mama, în realitate, am rămas cu bunica.
Spre deosebire de femeile care cred că nu își vor „reface viața” după un divorț dacă au un copil sau cele care de grija copilului nici nu acceptă vreun bărbat nou în preajmă, mama mea a fost mereu conștientă de drepturile ei. De ale mele mai puțin, dar de ale ei da.
În consecință, nici nu se punea problema să rămână singură. Sau să se ocupe prea mult de copil. Avea un serviciu și ieșea mereu la întâlniri cu diverși bărbați. Îi știam pentru că venea și cu ei acasă. Nu spun că a înșirat cine știe câți, nu o acuz de asta.
Singura mea acuză este dezinteresul cu care m-a tratat. Pentru că atunci când venea „iubitul” în vizită, eu trebuia să mă port frumos.
Nici vorbă să îmi spună dinainte ceva despre relație, nici vorbă să mă asigure că rămâne mama și pe mine mă iubește. Îmi făcea instructajul că nu vrea să fac „vreo scenă”. Scenele, în cazul meu, erau reprize de plâns.
Nu de alta, dar tata mă părăsise, iar din comportamentul mamei, mie îmi reieșea că nici ea nu mai are mult până pleacă. Noroc cu bunica și iubirea pe care am primit-o din partea ei.
Este singurul membru al familiei mele care chiar m-a iubit și a avut grijă de mine și educația mea. Oricum, nu a avut cum să împiedice traumele făcute cadou de părinții mei. Le-a contrabalansat însă, iar pentru asta o voi iubi mereu.
Revenind la anumite comportamente ale mamei mele, fiind expusă relațiilor ei amoroase am avut ocazia să o studiez. Să văd ce glume face, cum privește, cum zâmbește, cum flirtează.
Nu numai că nu-mi doream să văd așa ceva, dar realizez că, în mintea mea de atunci, vedeam la ea o atitudine care mie nu îmi era disponibilă. Cea de deschidere, bunăvoință și interes pentru celălalt.
În consecință, am urât acele comportamente ale ei și până azi simt la fel. Sunt feminină, știu să flirtez, dar îmi lipsește acea încredere debordantă că sunt vreo femeie fatală.
Maică-mea așa se vedea. Nu era urâtă, iar lumea spune că eu sunt mult mai frumoasă decât ea. În schimb maică-mea, dacă o întreabă cineva pe stradă cât este ceasul, e convinsă că a făcut o cucerire.
Nici nu concepe să nu fie adorată de bărbați. Evident, acum că am crescut, îmi spune că sunt proastă că nu îmi dau seama ce efecte produc eu. Eu, pe de altă parte, nu voi căuta niciodată să produc efecte asupra mulțimilor, îmi ajunge partenerul meu. Este cel care contează.
Ce știu însă este că anumite trăiri ale mele sunt legate de ceea ce am văzut în copilărie, la mama. În continuare îmi displac femeile alintate, mult prea încrezătoare în ele însele sau cele care flirtează pentru că au nevoie de atenție tot timpul de la oricine.
Practic, cele în care regăsesc fragmente din comportamentul mamei. Nu simt neapărat că pierd ceva nefiind asemănătoare ei, dar aș vrea să îmi domolesc aceste trăiri. Care, până la urmă, au legătură cu iubirea și acceptarea. Iubirea de sine și acceptarea trecutului așa cum este el.
Foto: shutterstock.com
