Mama a greșit renunțând la viața ei pentru a-mi fi mie bine
Mama m-a iubit mult și am crescut știind că sunt valoroasă și că merit să fiu fericită. Dar faptul că nu a avut grijă de ea, a lăsat sechele.
Citește și:
Confesiuni: Tu cum remediezi un conflict cu partenerul de cuplu?
Lecții de carismă de la un urât cu spume
Părinții mei nu s-au înțeles niciodată. Îmi amintesc încă din copilărie un tată autoritar, mereu gata de ceartă și observații. Mama, la polul opus, media mereu situațiile.
Lăsa de la ea pentru a aplana un conflict, îi dădea dreptate tatălui pentru a nu continua o ceartă, făcea tot posibilul ca el să nu aibă motive de nervi și supărări… Care, de multe ori, erau absurde, precum faptul că nu are toate cămășile călcate.
Mama și-a dorit să aibă o familie unită, să cresc alături de ambii părinți și cred că și-a asumat puțin prea mult faptul că nicio relație nu e perfectă.
Din punctul meu de vedere, odată ce am crescut, am înțeles că a uitat de ea, pentru a fi oricui altcuiva bine.
Când bunica maternă s-a îmbolnăvit, a luat integral asupra ei grija acesteia, deși mai are 2 frați. S-a împărțit între muncă, familie și părinți într-un ritm care mie mi se pare nebunesc și epuizant. Nici în cazul ei oboseala în exces nu s-a lăsat așteptată.
Când aveam 25 de ani a fost diagnosticată cu cancer pancreatic în ultimul stadiu. În trei luni am pierdut-o pe mama, pe care am iubit-o nespus.
A fost un șoc și a rămas o durere cu care trăiesc. Dar m-a făcut să examinez viața ei, deciziile luate și situațiile în care dorința de a fi bine te poate duce într-o direcție greșită.
Eu eram dusă periodic la medic pentru analize. Pe tata dacă îl durea ceva (deseori închipuit) beneficia de toată atenția și îngrijirea. Chiar îl bănuiesc că asta urmărea când se simțea pe planul doi.
Mama, în schimb, rareori avea timp pentru ea. Și mai rar făcea ceva pentru ea. Poate dacă ar fi mers la medic de când au apărut prima dată durerile de spate, nu ajungea aici.
Poate dacă ar fi știut că modul în care mă poate ajuta cel mai bine este să fie în preajmă cât mai mult timp, lucrurile ar fi stat altfel. Știu că au fost deciziile și alegerile ei.
Dar simt că ar fi trebuit să facem mai mult, ca să îi fie și ei bine. Poate să nu o las mereu cu toată grija casei. Poate dacă se despărțea de tata era mai bine.
Mă simt vinovată, dar știu și că mama și-a dorit să nu îi preiau modelul. Nu merg la capătul opus, cel în care îmi pasă doar de mine, dar am grijă ca în deciziile pe care le iau să țin mereu cont și de mine, de ce nevoi am și de ce îmi doresc.
Am văzut ce înseamnă să îți faci ție rău crezând că așa faci bine pentru toată lumea.
Foto: shutterstock.com
