Mama m-a ajutat să fiu azi o persoană echilibrată, sigură pe ea și încrezătoare

Fiecare își știe propriile provocări, propria viață, problemele, limitele și neajunsurile. Cu certitudine fiecare dintre noi ne luptăm cu sau pentru ceva anume. Eu am reușit să îmi păstrez echilibrul pentru că am avut-o pe mama alături.

Citește și:

Uneori, iubirea de bunică poate fi în dezavantajul copilului

Am vrut să discut cu mama despre lucrurile care m-au marcat. Mai bine nu încercam…

Mama mereu m-a învățat să discut liber cu ea, să am încredere și să îi spun orice. Iar acest lucru am prins încredere să îl fac mulțumită reacțiilor pe care le-am primit, de fiecare dată, din partea ei.

Nu am știut de pedepse aspre, nu am fost acuzată când am greșit, nu mi-au fost generalizate comportamentele necorespunzătoare.

Mama m-a crescut singură. Tata a plecat când aveam 2 ani și de atunci nu l-am mai văzut. Singura figură masculină din viața mea a fost unchiul meu, fratele mamei. Poate, prin prezența și implicarea lui, am avut parte de un tată mai bun decât cel natural.

El și-a dorit foarte mult copii, dar nu poate avea. Într-un fel, cred că el și soția lui m-au adoptat pe mine. Știu că lipsa tatălui lasă anumite urme. Sunt și în cazul meu, dar familia în care am crescut a compensat orice neajunsuri.

Am fost și sunt iubită, înțeleasă, încurajată și susținută. Cred că mai rar văd sau aud în jurul meu despre astfel de familii. De aceea am vrut să scriu acum despre mama, despre familia mea.

Ei îi datorez totul, chiar dacă, uneori, mă gândesc că nu i-am făcut viața prea ușoară. Nu am fost cea mai silitoare elevă, dar am avut mereu o înclinație către arte, pe care mama a înțeles-o. Suficient încât să mă susțină în a-mi urmări acest vis.

Mama a muncit foarte mult, uneori de acasă, întrucât nu își dorea să lipsească prea mult din viața mea. Îmi spunea mereu că nimic nu e mai important decât timpul pe care îl putem petrece împreună.

Nu aveam bani în exces, dar a avut mereu grijă să avem vacanțe împreună, să îmi plătească meditatori sau cursuri de pictură și pian, să am parte de lucrurile pe care mi le doresc. Iar eu am fost crescută să apreciez ceea ce primesc, nu să consider că mi se cuvine.

Am respectat munca și eforturile ei, pentru că am înțeles cât de mult mă iubește. Mama m-a învățat să îi respect pe cei din jur, dar să nici nu uit să mă respect pe mine în primul rând.

În liceu am avut o corijență. Pentru alți părinți, aceasta era motiv de pedeapsă, supărări și drame. Mama a înțeles că nu îmi place și nici nu înțeleg fizica.

M-a ajutat să învăț pentru corijență și apoi să nu mai ajung în situația respectivă. Puteam să fiu o „pată” pentru altă familie, cum am văzut la colegii mei blamați și pedepsiți de părinți. Mama m-a acceptat așa cum sunt.

Îi mulțumesc pentru toată iubirea pe care mi-a arătat-o mereu. Îi mulțumesc că m-a educat astfel încât să știu să mă accept pe mine și pe cei din jur așa cum sunt.

Îi mulțumesc că m-a făcut să mă simt iubită și acceptată și când am avut curajul să îi spun despre propria homosexualitate. La noi în țară nu este simplu să trăiești sub acest „stigmat”.

În ochii mamei mele nu am încetat niciun moment să fiu eu, să fiu importantă, să fiu iubită pentru fix cum și ce sunt. Mulțumită ei, nu am dus luptele duse de prieteni ai mei. Nu am fost respinsă, acuzată, dată afară, considerată o paria, dusă la medici să mă repare.

Este dureros să fii respins de propria familie când nu corespunzi așteptărilor. Să fii negat pentru a nu le „strica” imaginea publică. Să fii jignit și umilit pentru ceea ce ești.

Văd asta destul de des și nu pot să nu mulțumesc în fiecare zi că am norocul de a avea o asemenea mamă. Nu este o situație comodă și nici simplă. Dar o traversăm împreună și nu sunt singură.

Când văd și aud cum sunt alți părinți mă simt binecuvântată. Pentru că știu câtă nevoie are un copil de mamă, iar eu am acest noroc de a fi cu adevărat iubită de mama mea.

Foto: shutterstock.com