Mi-am găsit echilibrul personal când am început să renunț la ceea ce nu depinde de mine
Simțeam că mi-am pierdut echilibrul personal, iar viața mea se derula între frustrări, anxietate și disperare. Când am acceptat să fac doar ceea ce ține de mine, m-am regăsit.
Citește și:
Divorț: Nu știam că trebuie să mă simt vinovată pentru că am îmbătrânit…
De anul acesta, rezoluțiile mele nu mai sunt o himeră. Prima regulă: schimbare de azi, nu de mâine
Cu un an în urmă am divorțat, iar la trei luni după aceea mi-am pierdut serviciul. Acum șase luni am aflat că am diabet. Au fost trei încercări majore în viața mea, toate într-o perioadă scurtă de timp, toate menite să mă dezechilibreze, să mă lase pradă disperării și neputinței.
Când soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, viața mea de cuplu a dispărut. Am pierdut rutina, sigurața afectivă pe care credeam că o am, partenerul în care aveam cea mai mare încredere. Nu am bănuit nimic. Poate am fost prea ocupată cu responsabilitățile, cu grija pentru toți ceilalți.
Poate nu l-am iubit destul sau cum și-ar fi dorit. Dar poate nu trebuia să fiu în relația respectivă. Când s-a încheiat, mi-am trăit suferința. Profund și cu disperare.
Aș fi vrut să găsesc soluția să lipesc cioburile la loc. Să fie iar cum credeam eu că este. Treptat, am acceptat realitatea și am fost sinceră cu mine în privința relației încheiate. Nu eram fericită, dar era zona de confort pe care am ales-o atunci.
El a decis să plece, pentru ca eu să am alt drum în viață. Când ești copleșit de durere, un astfel de mesaj sună ca cea mai mare prostie.
Ești în stare să te lupți cu tot universul și să spui că nu vrei să accepți pur și simplu ce se întâmplă. Vrei să contezi, să ai ceva de spus, să fie și ca tine… și cum vrei tu. Dar este o poziție din care nu câștigi nimic. Pentru că anumite lucruri depind de tine, iar altele nu.
Depinde de tine ce vei face în continuare. Oricât de grea e situația traversată, ai de ales: vrei să îți faci bine sau vrei să te afunzi în disperare?
La trei luni după divorț, încă în plină suferință, firma pentru care lucram a falimentat și ne-am pierdut cu toții locurile de muncă. Era o firmă mică, dar era siguranța mea financiară. Pe lângă job, mai aveam câteva proiecte mici, independente, care nu îmi aduceau mulți bani. Din nou, am simțit disperare.
Nu mai aveam nici familie, nici siguranță materială. Mă simțeam pedepsită fără să știu pentru ce. De curând am aflat că am diabet. Mi-am pierdut și sănătatea pe care credeam că o am. Și toate aceste schimbări „în rău” m-au deznădăjduit.
Am trăit nefericirea cruntă, am plâns nopți la rând, am refuzat să mănânc și să ies din casă. Mi-am trăit depresia până la intervenția unei prietene bune care mi-a adus sunătoare și o recomandare pentru psihoterapie.
Fără bani, numai la psihoterapie nu mă gândeam, dar m-am dus. Pentru că am simțit că ori încep să mă lupt, ori renunț la viața mea. Și simțeam că cea de-a doua nu este o opțiune. Pentru că vreau să trăiesc și să mă bucur de privilegiul acesta.
Schimbarea a început cu mine. Cu percepțiile mele, cu acceptarea realității, cu concentrare asupra prezentului. Atunci când decizi să te lupți pentru tine, toate piesele cad pe locul potrivit.
Cred că acesta ar fi răspunsul. Am învățat să practic meditația. Nu sunt la un nivel avansat, ci la unul care îmi permite să îmi acord mie atenție.
Am învățat să mă relaxez și să practic mindfulness. Să îmi observ gândurile și să le las să treacă. Am învățat să îmi fac o listă a obiectivelor mele personale care nu țin de nimeni altcineva. M-am întrebat ce îmi doresc de la viața mea. Iar drept răspuns, mi-am lărgit aria colaborărilor private astfel încât acum câștig decent și am mai mult timp liber.
Poate pierderea serviciului nu a fost un lucru rău. Făceam o activitate de rutină, fără prea mari satisfacții. Acum lucrez ceea ce îmi place și o fac cu energie și entuziasm.
Diabetul îl țin sub control, până la urmă nu este o formă gravă. Am învățat să mă alimentez corect și fac sport și yoga. Îmi simt mintea mai limpede și sunt în acord cu mine însămi.
Am conștientizat cât de mult mă îndepărtasem de mine și cât de multe am tot așteptat de la alții.
De trei luni am o nouă relație. Mi-am propus să îmi descopăr partenerul și să îmi permit să mă redescopăr pe mine alături de el. Încă fac terapie și mă bucur că a existat acel moment în care am decis ca, oricât de negru era scenariul pe care îl trăiam, să fac o schimbare în abordarea propriei mele vieți. Am 33 de ani și vreau să mă bucur de fiecare moment.
Foto: shutterstock.com
