Mi-am părăsit nevasta după 20 de ani de căsnicie

Un divorț nu e niciodată plăcut… chiar dacă tu depui actele. Eu mi-am părăsit nevasta după 20 de ani de căsnicie. Evident, toată lumea m-a pus la colț. Și ce dacă? Acum sunt, într-un final, fericit.

Citește și:

Am avut o căsnicie bună pentru că nu l-am iubit niciodată

Infidelitate: Toată viața am iubit și am trăit cu două femei

Tânăr și prost

Mi-am cunoscut soția în facultate, eram colegi de grupă. La început nu i-am acordat multă atenție, nu era genul de femeie care îmi plăcea. Eu sunt retras, așa am fost mereu.

Vin dintr-o familie înstărită, am avut părinți iubitori, sunt copil unic și au avut grijă să mă răsfețe și protejeze. Dar de felul meu, am rămas un introvert. Îmi plac liniștea, calmul, armonia.

Sunt un bun ascultător, dar nu o să mă vezi niciodată centrul atenției. Am învățat mereu bine, am avut noroc și cu un fond genetic bun. Am avut rezultate excelente, fără să depun prea mult efort. Și am fost mereu pasionat de IT.

Așa am și reușit să am o companie care acum lucrează cu mulți clienți din toată lumea. Pot spune că pe plan profesional am succesul pe care mi l-am dorit. Și, chiar dacă vin dintr-o familie înstărită, cum spuneam, pentru succesul meu de acum am muncit eu. Făceam totul cu pasiune.

Magda, deși colegă cu mine, a intrat la aceeași facultate… din întâmplare. Nu o interesa să practice ci să aibă o diplomă. Își dorea, în realitate, să lucreze în domeniul modei, dar părinții nu au fost de acord cu Facultatea de Arte și Design. Voiau ceva serios. Sau… sperau să facă ceva „serios”.

Magda este o persoană zgomotoasă. Râde în hohote, îi place să fie centrul atenției, flirta cu ușurință cu toată lumea, iar pe mine comportamentul acesta mă ținea la distanță.

Era o fată frumușică, înaltă, amuzantă, dar nu avea nicio preocupare pentru școală, cariera ce va urma, un viitor profesional. Lipsea de la multe ore și, deseori, mă ruga să o ajut cu notițe sau… copia după mine la examene.

Pe scurt, eram diametral opuși. Dar începusem să o interesez. Într-o primă etapă consideram că flirta cu mine la fel cum face și cu ceilalți. Apoi, a devenit mai insistentă.

Eu aveam o prietenă și i-am spus acest lucru, nu că ar fi contat prea mult. Oricât de dezinteresată era de alte lucruri, când voia ceva… nu-i stătea nimic în cale.

Țin minte că unul dintre colegi a organizat o petrecere la care am mers împreună cu iubita mea. Magda a așteptat un moment (nici acum nu înțeleg cum a reușit) în care să mă găsească singur și m-a sărutat pe gură.

Prietena mea a văzut. Nu m-a crezut că nu am nimic cu Magda. La scurt timp ne-am despărțit. Am fost supărat pe ea și am evitat-o. Îmi spunea că s-a îndrăgostit de mine, iar eu nu înțelegeam de ce.

Mi se părea un joc. Unul jalnic. Dar eram tânăr și fraier. Nu ieșeam prea mult din casă, nu aveam mulți prieteni, nu eram un om „de lume”.

 

Marea relație

Au trecut câteva luni până la o altă petrecere. Eram supărat. Tata se îmbolnăvise și eram îngrijorat pentru el. Eram în sesiune și ajunsesem extrem de obosit. Așa că am făcut ce nu fac de regulă: am băut. Și beat fiind, Magda a găsit momentul ideal să „ne cuplăm”.

Clasic, nu? Parcă desprins dintr-un film prost. Dar îmi asum vina. Poate aveam chef de sex, iar ea era disponibilă. Doar că de la sex am ajuns la relație. Doar era „fată serioasă”.

Mi-a zis că nu îmi imaginez că am profitat de ea… așa că, în prostia mea, am început să ieșim. Mi-am zis că încerc să o cunosc mai bine. Cine știe…

Nu ne înțelegeam grozav. Avea multe pretenții. Cumva, aflase că am bani și avea grijă să se alinte pentru a obține diverse. Voia la munte, la mare, în vacanță în străinătate. Iar eu mă simțeam epuizat. Așa că i-am spus că nu funcționează și vreau să ne despărțim.

Magda mi-a spus în lacrimi că tocmai se pregătea să mă facă cel mai fericit om: era însărcinată. Poate ar fi trebuit să îmi asum răspunderea doar față de copil. Dar am luat tot pachetul.

Nu contează ce a urmat și cât de nefericit am fost. M-am căsătorit cu Magda. Și, curios, avem o fetiță care, după calculele mele, s-a născut la 9 luni și jumătate. Irelevant acum.

Am o fiică pe care o iubesc. Spre norocul meu, seamănă cu mine. O cheamă Ioana și este cel mai frumos lucru pe care mi l-a dat viața.

 

Vremea să spun stop

Am stat 20 de ani lângă Magda. Ea s-a ocupat de croitorie și și-a făcut o clientelă restrânsă. Nu era talentată, dar era îndemânatică.

Nu a ajuns o Coco Chanel cum se visa, dar măcar a reușit să nici nu stea degeaba. Stătuse destul în primii opt ani de viață ai Ioanei.

Oricum nu se chinuia să câștige bani, doar aveam eu. Erau ca și ai ei. Nu sunt zgârcit, nu am fost niciodată. Uneori, chiar mă bucuram că îi pot da bani să plece în câte o excursie și să pot respira câteva zile.

Îmi plăcea când o lăsa pe Ioana cu mine. Cred că asta m-a ajutat să mă apropii de fiica mea. Să avem o relație specială.

Pe Magda evident nu am iubit-o niciodată. Dar pentru fericirea Ioanei aș renunța oricând la orice. Ioana avea 18 ani când am cunoscut-o pe Andreea. Ea este… calmul întruchipat. Lucrăm în același domeniu, de fapt, la muncă ne-am și cunoscut.

Este inteligentă și ambițioasă, deși o persoană retrasă, cum de altfel am rămas și eu. M-am îndrăgostit de ea treptat. După ani de zile în care viața mea personală nu a contat, acum nu mă mai puteam ascunde. Aveam în fața mea tot ce mi-am dorit de la o femeie.

După câteva luni, am avut o aventură cu ea. M-am simțit vinovat. Ea, la fel. Am hotărât să păstrăm distanța. Eu aveam o familie. Făcusem o greșeală. Eram copleșit de situație. Mă simțeam responsabil față de Magda și Ioana, vinovat față de Andreea. Dar îmi era dor de ea.

În serile în care lucram până târziu încercam să mă întreb… oare nu merit să fiu fericit? Îndurasem ani de zile toanele Magdei. Distanța ei. Aerele și isteria. Nu eram bun de nimic pentru ea. Doar să produc bani.

Nu eram un cuplu unit decât în public, când trebuia să dea bine în fața prietenilor ei. Și dacă aș fi avut vreo șansă ca statul să mi-o încredințeze mie pe Ioana după un divorț, aș fi luat-o să plecăm împreună.

Știam că e imposibil. Și nu voiam să am un copil traumatizat. Am protejat-o cât am putut de nefericirea mea, de certurile cu Magda, de toanele ei care deseori spunea că s-a săturat de noi și că îi facem viața un calvar.

Magda m-a acuzat că nu și-a atins idealurile în viață (să fie o creatoare celebră) pentru că mi-a crescut mie copilul. Lipsa de talent și ambiție se pare că nu contau.

Pe Andreea am revăzut-o după șase luni. Întâmplător, la o întâlnire de afaceri. A acceptat să luăm cina împreună. Am păstrat legătura cu ea. Am avut curaj să îi spun că mă gândesc mereu la ea.

Și am avut curaj să îi spun să plece cu mine câteva zile. Aveam o deplasare în interes de serviciu. În Lyon. A venit și timp de patru zile am fost cel mai fericit om. Patru zile în care am hotărât că nu voi mai renunța la ea.

Știam că nu ne cunoaștem suficient. Că poate nu va funcționa. Dar eram pregătit să îmi asum o singurătate decât să rămân într-o căsnicie nefericită.

Am așteptat ca Ioana să decidă ce carieră dorește în continuare. Știam deja că vrea psihologia. Așa a și rămas. Iar eu am trimis-o la studii în străinătate. Timp de 18 ani strânsesem bani pentru studiile ei. Voiam să aibă mai multe șanse.

La scurt timp după ce a fost acceptată la universitatea pe care și-o dorea, i-am spus că voi divorța de Magda. Am încercat să îi spun asta în așa fel încât să sufere cât mai puțin. I-am spus chiar înainte de a-i spune Magdei. Mi-am cerut iertare pentru ce va urma. Am recunoscut și că există Andreea.

Știți ce mi-a spus Ioana? „Era timpul, tată. Vă iubesc pe amândoi, dar ești tare nefericit. Te voi iubi și în continuare.” Am plâns cum nu am plâns niciodată.

Mă acuză toată lumea? Desigur. Magda mi-a cerut tot: casa, mașina, jumătate din firmă. I-am dat bani, i-am lăsat casa și mașina. Firma este a mea în întregime. Ioana are banii ei puși deoparte de mine.

Sunt blamat de toți: prietenii care știau „cât mă iubește Magda și ce cuplu unit suntem”, rudele care nu înțeleg cum pot fi un asemenea nenorocit. Eu nu mă mai acuz.

Nu-mi știe nimeni viața și nu e treaba nimănui. Iar dacă trebuie să trec prin asta pentru a avea o șansă la fericire… chiar nu îmi pasă. Am decis că merit să încerc.  

De F. B.

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com