Mi-am propus să îmi fac curățenie în viață și am început cu iubitul meu
De câteva luni am simțit nevoia de schimbare. Nu superficială, nu în detalii, ci profundă. M-am hotărât într-o zi că a venit vremea să îmi fac curățenie în viață. Am început cu iubitul meu.
Citește și:
Mi-am găsit echilibrul personal când am început să renunț la ceea ce nu depinde de mine
Divorț: Nu știam că trebuie să mă simt vinovată pentru că am îmbătrânit…
Eram de un an și jumătate într-o relație cu el. Mă obișnuisem cu glumele lui proaste, din topor, cu dezinteresul față de orice îmi doream eu, cu lipsa de empatie și criticile constante la adresa mea. Știam că a avut o copilărie dificilă. Speram ca, alături de mine, să își (re)găsească echilibrul.
El, în schimb, era prea mulțumit de sine ca să vadă necesitate vreunei schimbări sau pe a vreunul alt echilibru. Iar eu aveam răbdare, dădeam dovadă de toleranță și îmi păstram calmul. Până când am început să nu dorm bine nopțile, să am dureri de cap frecvent și să simt că mă sufoc. Medical, toate analizele și investigațiile mi-au spus că sunt ok. Psihic, adunam, adunam… și nu aveam ce face cu toate cele strânse.
Voiam să merg la sală, dar între muncă și iubitul căruia nu-i prea plăcea să fie singur seara și eu „pe coclauri” nu am reușit. I-am vorbit despre yoga și a făcut nenumărate trimiteri de prost gust către sectanți.
Oricum, ce îmi doream eu era stupid pentru el, orice-ar fi fost. Am recunoscut că am nevoie de psihoterapie, apoi au aflat toți prietenii lui că sunt „cu capul” și vreau să mă caut. „Ce ți-e cu femeile astea și toate prostiile pe care le citesc prin reviste”.
A durat o singură noapte decizia mea. Am plâns de am scuturat patul, apoi m-am scuturat pe mine. Vreau o viață alături de o cizmă incapabilă de empatie cu cel de lângă el? Cu un needucat care se mândrește cu propria-i condiție? Cu cineva atât de meschin încât să umilească persoana care îi e alături? Nu. Nu. NU!
A venit dimineața și am știut că schimbarea se va produce atunci, pe loc. Fără negocieri sau discuții. I-am spus „iubitului” meu să se ducă dracului. Nici măcar prea elegantă nu am fost. Dar am simțit nevoia să fiu sinceră, directă și să nu las loc altor discuții.
Evident, mi-a vorbit urât și iar a bătut apropo-uri că aș fi cu capul. L-am studiat ca și cum atunci îl vedeam pentru prima dată: Iată-l! Cu așa ceva vrei să îți petreci tu timpul?
Să spun ce eliberare am simțit? Să spun că am simțit că am scăpat de o presiune imensă? Că am început să dorm, să respir fără probleme și să nu mai am dureri de cap?
Poate m-a ajutat și faptul că m-am apucat de yoga. Mă ajută și terapia. Mă ajută și prietenele mele de care îmi fusese tare dor. Mă ajută libertatea de a hotărî că îmi doresc să fiu fericită. Nu voi mai permite nimănui să mă desconsidere sau să nu mă respecte. Este un minim necesar într-o relație de cuplu.
Primul meu exercițiu de detașare a fost eliminarea hainelor lui din casa în care locuiam. I-am făcut frumos bagajele și am eliberat spațiul de toxicitate. Al doilea exercițiu a fost să arunc mare parte din hainele mele și toate amintirile cu și despre el. Hainele le-am dus la un adăpost. M-am simțit bine să fac asta.
Când decizi să îți faci curățenie în viață, faci loc lucrurilor pe care ți le dorești și nu știi de ce nu ai parte de ele. Uneori, ca să apară, trebuie să le faci loc.
Foto: shutterstock.com
