Nu e ușor să fii mamă… dar zău că merită!
Când devii mamă tocmai ai acceptat un job full-time, cu responsabilități din ce în ce mai multe, în care nici nu se pune problema unei măriri de salariu. Și, culmea, e fix ce-ți doreai!
Citește și:
Decât într-o căsnicie toxică, mai bine părinte singur…
Pentru două lucruri plătesc în viață. Pentru urarea mamei mele „Lasă, că poate o să ai un copil așa cum ai fost tu și mai vorbim după aceea…” și pentru toate cauzele pentru care m-am luptat la serviciu, convinsă că sunt drepturile mele.
Odată ce mi-am asumat rolul de mamă, am început să plătesc pentru o copilărie în care eu eram definiția din dicționar a tornadelor, iar drepturile mele au dispărut cu desăvârșire. Mai exact, nici nu sunt sigură dacă aș avea timp să mă gândesc la ele.
Fiul meu, Matei, face toți banii, teoretic. Practic, doar îi cheltuie pe toți. Pentru că are 6 ani și, prin nu știu ce minune, este preocupat de inginerie. Sau IT. Oricum, ceva tehnică. Da, la șase ani. Nu vine din părinți retardați, dar nici genii.
Ce a pățit copilul ăsta, e greu de înțeles, dar preocuparea lui în viața de până acum a fost să demonteze și remonteze după algoritmi personali cam tot ce aveam prin casă. Am salvat doar pisica, și asta în urma multor discuții de lămurire.
De la 2 ani a învățat să alerge. Nu am fost în viața mea la sală, dar am recuperat în ultimii patru ani. Pentru că tot aștept ca Matei să învețe să meargă, nu să alerge. Tot din acest motiv, sunt privită suspect de toți vecinii în zilele în care îmi scot copilul în ham.
La o primă vedere, pot trece drept o mamă denaturată. La o analiză mai amănunțită, nu mă mai țin picioarele. La o analiză mai amănunțită de atât, îmi e teamă că dacă o ia la fugă o să contemplez ideea de a-l lăsa…
Când l-am născut, am trecut prin toate momentele Facebook posibile. Am ajuns să îl filmez chiar și când dormea. Apoi mi-am dat seama că are nevoie de spațiu personal și intimitate, iar eu de odihnă și m-am domolit. Am reluat abia când a învățat să facă pipi la oliță.
Știu că îi vor consolida stima de sine aceste filmulețe… Dar, mă bucură gândul că la maturitate va plăti nopțile mele nedormite din copilăria lui mică.
…Pentru că Matei nici nu dormea. Sau o făcea, strategic: doar atunci când eu nu puteam să adorm. Dacă adormea, se trezea el. I-am spus că nu e un concurs și nu trebuie să păzim alternativ nici casa, nici pe tati, dar nu a înțeles.
De șase ani am o viață de cuplu nouă, în care dacă aș fi înșelată nu m-aș mira. Noroc că am un soț fidel. Îl bănuiesc că ne place și pe mine, și pe copil. Eu, în schimb, m-aș înșela dacă aș fi într-o relație cu mine.
În primul an și jumătate de la nașterea copilului, dacă mă spălam, consideram că sunt „cochetă”. De regulă miroseam a lapte, transpirație și, ocazional, vomă. Chanel e o aroganță, zău!
Viețile noastre s-au schimbat complet. Da, facem sex mai des pentru că am scăpat de fobia să-nu-cumva-să-rămân-iar-însărcinată. În primul an nici în prezervativ nu mai aveam încredere!
Și totuși, prezența lui Matei a completat familia noastră. A adus un motiv în plus de bucurie, de planuri comune, de gânduri multe de viitor, de curaj de a face anumite lucruri și ambiție de a reuși. Până acum ne motivam individual sau reciproc.
Acum suntem motivați și de acest copil care, deși din păcate are energia pe care o aveam și eu în copilărie, este tot universul nostru. Este adevărat că nu trebuie să îți placă neapărat copiii ca să știi să îl iubești pe al tău.
Mie în continuare nu îmi plac alți copii, dar pentru Matei, sunt în stare de orice. Și nu mi-aș putea concepe viața într-o altfel de ecuație. Una în care aș fi rămas la hotărârea mea de a nu face copii… pentru că nu îmi plac.
Foto: shutterstock.com
