Nu înțeleg femeile care nu au inițiativă în pat

Am multe cunoștințe și amice cărora să ai inițiativă în pat li se pare înjositor. Au impresia că doar femeile ușuratice fac asta. Apoi se vaită că nu le funcționează relațiile…

Citește și:

Îmi iubesc partenerul, dar nu îmi place sexul cu el deloc…

Dorința sexuală nu e „treaba” bărbatului

Multe dintre amicele mele sunt nemulțumite când partenerul nu vrea sau nu are inițiativă să facă sex.

Iar când le întreb de ce nu au ele inițiativă din moment ce își doresc, dau ochii peste cap. Mai mult, îmi spun că se enervează și îi fac și observație iubitului că nu mai manifestă dorință…

Acum, sincer, indiferent de sex, suntem oameni și emoții avem cu toții. Cât de iubit/dorit să te simți când ți se face observație că nu prestezi suficient? Chiar crede cineva că asta este calea spre o viață sexuală împlinită?

Tot vorbim despre comunicarea în cuplu, dar sexul rămâne un tabu? Nu vorbim despre cum să agăți un necunoscut pentru o aventură de-o noapte. Nu vorbim despre practici sexuale care nu îți sunt confortabile. Vorbim despre nevoia de baza, primară, de a te conecta, sexual, cu celălalt. De unde atâtea bariere?

Sunt femei care consideră că acesta este rolul bărbatului. Dar am citit o sumedenie de materiale despre presiunea resimțită de bărbați legată de așteptările ca ei să fie mereu pregătiți și dornici de sex.

Nu e ca și cum ar avea un buton pe care să îl acționeze. Uneori, nu au chef și e ok. Alteori, nu au dispoziție. Și iar e ok. Iar în cazul din urmă, dacă tu ai, măcar ia inițiativa. Arată-i că îți dorești asta. Că îl dorești. Pofta vine mâncând, nu?

De ce nu spunem și nu facem ce ne dorim?

Ce nu înțeleg este de ce nu spunem ce ne dorim? Este lupta pentru putere din cuplu atât de importantă încât ne gândim că pierdem teren arătându-i celuilalt disponibilitatea și dorința pentru el?

Încercăm să deținem controlul din punct de vedere sexual gestionând frecvența și intensitatea actului după bunul plac, indiferent de nevoile celuilalt? Credem că asta este o relație sănătoasă?

Eu, una, consider că ce se întâmplă în dormitor într-un cuplu este problema lor exclusivă. Intimitatea și sentimentul de siguranță includ libertatea de a discuta cu iubitul ce preferițe sexuale ai și de a le asculta pe ale lui. Ce ne reține să o facem?

Chiar credem că suntem ușuratice dacă avem fantezii? Dacă vrem să se întâmple, în pat, anumite lucruri? Și cum putem depăși gândirea aceasta?

Eu am învățat să fiu eu însămi. Nici mie nu mi-a fost ușor și, este adevărat, în anumite relații mi-a venit mai natural, în altele cu muncă mai multă. Important este că am ajuns acolo.

Că am lucrat cu mine și tabuurile (prezente chiar și în mintea mea) pentru a le depăși. Am lăsat deoparte „rușinea” sau „teama” de a nu fi etichetată.

Cred că dacă ai lângă tine un partener securizant, cu care ai o relație bazată pe încredere, poți să te expui așa cum ești. Dar vrei? Iar dacă nu, ești dispusă să accepți consecințele?

Odată ce viața sexuală o ia la vale, trage după ea cam toată relația. Dacă ai mijloacele necesare pentru a preveni asta, de ce nu le folosești?

NOTA REDACȚIEI: Publicăm aceste confesiuni de la cititorii noștri sub protecția anonimatului, schimbând numele și deseori și inițialele numelor. Invităm la un limbaj civilizat în comentarii, și la lipsa etichetelor și a judecăților morale. Vrem să evidențiem că experiențele umane sunt complexe și că nu există alb și negru, că deseori situația duce la o un comportament sau altul. Le mulțumim celor care au acceptat să povestească.

Foto: shutterstock.com