Nu orice fost iubit este memorabil….

Avem cu toții relații semnificative, care ne marchează, ne schimbă, ne tranformă… unele chiar ne traumatizează. Dar nu orice fost iubit este memorabil, indiferent cât de îndrăgostită erai când erați împreună.

Citește și:

Am ieșit dintr-o relație toxică și mi-am recăpătat încrederea în mine. Apoi m-am întors la el…

Și tu poți contribui la o relație toxică atunci când te iubești pe tine prea puțin

Da, ne putem îndrăgosti de anumite persoane, care însă nu trec proba timpului, iar relațiile se sting repede după debut. Uneori, nici chiar durata unei relații nu este foarte semnificativă.

Cineva poate deveni memorabil după câteva întâlniri, dacă schimbă ceva în tine. Pozitiv sau negativ. Așa cum, alții, chiar și după câteva luni de relație, ajung clasați la dosarul cu „ceva-uri”.

Au trecut, i-ai uitat, ai încheiat definitiv orice relație cu el. Nu te năpădesc amintirile, nu mai știi dacă aveați o „piesă preferată” sau ce ai spus tu în ziua x când vă țineați de mână prin parc. Este memoria noastră afectivă, selectivă.

Poate am fost îndrăgostită atunci, altfel nu aș fi început o relație. Sau poate doar îl plăceam. Dar dacă am descoperit că nu avem lucruri în comun, nu este ceea ce îmi doresc și nu ne îndreptăm către nimic, cât de marcată să fiu de persoana respectivă?

Totodată, poate ne-am întâlnit de câteva ori, lucrurile nu au mers mai departe, dar am regăsit în el ceva ce iau drept reper, pentru că mi-a plăcut.

Am fost pusă, nu odată, în situația de a fi abordată de foști parteneri, care într-o scurtă conversație au adus în discuție amintiri la care se așteptau să reacționez. Nu am reacționat pentru că, uneori, nici nu îmi aminteam același lucru pe care și-l aminteau ei.

Ce am înțeles însă, este că așa cum pe mine m-au marcat anumite relații, așa, la rândul meu, am fost probabil semnificativă în viața unor bărbați. Nu în mod negativ, pentru că nu am rănit intenționat, nu am mințit, nu am fost infidelă.

Dacă am terminat o relație am făcut-o pentru că… era terminată. Da, o despărțire nu este ușoară, indiferent cine o inițiază. Dar, cel puțin din partea mea, vine după o perioadă de încercări de a redresa.

Dacă nu merge nimic, atunci iau decizia asumat și irevocabil. Nu prea am regrete și nu pentru că nu aș fi afectată, ci pentru că realizez că este mai bine pentru amândoi. Dar poate am oferit la rândul meu vreo trăsătură rămasă reper.

Eu însă nu abordez acei oameni pe care nu îi uit, pentru a depăna firul amintirilor. Dacă sunt dureroase, e inutil, am nevoie eu să îmi rezolv problemele, iar dacă sunt frumoase, îmi aparțin și conștientizez că interpretarea este subiectivă.

Așa cum și „x” își amintește ceva ce eu am spus, iar eu nu am idee, la fel, la rândul meu, poate îmi amintesc lucruri uitate de celălalt. Dar nu caut confirmări sau validări.

Sunt amintiri care îmi aparțin mie, atât. Ne dorim să fim memorabili și semnificativi… face parte din buna imagine de sine. Dar, totodată, putem fi echilibrați și dacă acceptăm că nu marcăm toate persoanele întâlnite.

Spre exemplu, eu una, aș aprecia dacă pot afișa o melodie online fără ca vreun fost iubit să creadă că îi este adresată în vreun fel, doar pentru că, acum 10 ani el asculta intensiv formația respectivă. Zău?

Totodată, rememorarea relațiilor încheiate nu este sănătos să o faci nici măcar tu cu tine – decât dacă ai vreo lecție utilă pe acolo – apăi cu celălalt?!

Foto: shutterstock.com