Nu aș putea fi vreodată o femeie întreținută… dar am anumite așteptări de la un partener
Nu pot fi o femeie întreținută pentru că muncesc mult, câștig rezonabil și știu să am singură grijă de mine. Nu caut un bărbat care preia responsabilitățile mele, dar nici nu apreciez unul delăsător.
Citește și:
Să ierți o infidelitate nu e deloc ușor. Alegi să trăiești cu suferința. De bună voie.
Nu renunț la singurătate dacă așa îmi este mie bine
Cred că deși rolurile bărbatului și femeii au evoluat și s-au supus schimbărilor ca orice alt lucru, există anumite caracteristici masculine care nu ar trebui să se piardă.
În egală măsură, nici feminitatea nu trebuie știrbită de vreo dorință patologică de a demonstra ceva. Da, putem munci la fel de mult ca un bărbat, ne asumăm mai multe responsabilități și suntem mult diferite de mamele și bunicile noastre.
Și totuși, bărbatul ar trebui să rămână principalul susținător și ocrotitor la cuplului sau familiei. Însă acest lucru nu este atribuit în mod natural pentru că este „bărbat” ci trebuie câștigat.
Este un rol pe care trebuie să demonstreze că îl poate juca și să nu se aștepte să primească lauri doar pentru că este bărbat.
Pe de altă parte, nici să nu fie atât de delăsător încât chiar să se bucure că tu ești o femeie independentă și eventual să te încarce cu toate responsabilitățile.
Doar așa, pentru că tu poți să ți le asumi, iar el și așa nu avea chef de ele. Este o dovadă de imaturitate, nu de susținere a „feminismului”.
Să mă susții înseamnă să mă încurajezi în ceea ce fac, să îmi fii alături, să mă stimulezi să merg mai departe cu mai mult curaj. Să fii delăsător înseamnă că tu pentru tine faci prea puține și lași lucrurile „în bătaia vântului”.
Am avut o relație timp de un an de zile cu un astfel de bărbat. Se purta frumos, mă iubea, dar nu avea absolut nicio ambiție personală. Ba da, mint, voia să găsească soluția să facă bani mulți cu muncă puțină.
Iar între timp se mulțumea cu orice job, oricât de prost plătit, pe care îl abandona în câteva luni. Și eu am schimbat joburi. Am avut nenorocul să se desființeze compania pentru care lucram și timp de trei luni să caut asiduu un alt loc de muncă.
Între timp, nu am stat degeaba și am lucrat pe proiecte independente. Pentru că nu concepeam să stau degeaba. Și așa traversam o depresie…
Sorin, iubitul meu, a rămas fără job timp de patru luni. Nu se agita prea tare să găsească și era mulțumit să se ocupe de casă. De plăți mă ocupam eu.
Pentru început nu m-am panicat, dar la două luni de la acest nou „aranjament” am început să fiu frustrată.
Este o posibilitate să rămâi fără job cu instabilitatea pieței muncii, dar să nu te preocupe prea tare acest aspect, este o problemă a ta personală.
După o lună și jumătate, i-am făcut un proiect online, pentru un site de care s-ar fi putut ocupa. O lună mai târziu am constatat că doar eu munceam la site-ul respectiv și implicarea lui era minimă.
Iar eu chiar nu mai aveam nevoie de încă un job pentru că eram suficient de obosită și încărcată de al meu. Nu m-am mai implicat și am sperat ca astfel, să preia el taskurile.
Nu s-a întâmplat acest lucru. Era mai interesat de spălatul rufelor și gătit. Ori, chiar nu asta aștept de la partenerul meu.
Am încheiat relația fără remușcări. Nu câștigam suficient pentru doi oameni, iar lipsa lui de interes pentru a contribui la responsabilitățile comune mi-a șters orice urmă de îndrăgosteală.
Nu judec oameni și nu am așteptări nerealiste de la un partener. Dar mi-ar plăcea să îl văd ambițios și competitiv.
Cred că este o trăsătură masculină care, în doze sănătoase, funcționează ca un afrodisiac. Cel puțin pentru mine. Eu nu pot fi o întreținută, dar nici nu vreau să întrețin, vreodată, un bărbat.
Foto: shutterstock.com
