Nu știam de ce sunt nefericită: viața nu se rezumă la muncă

Îmi place să muncesc, mai ales pentru că am norocul să fac ceea ce îmi place. Din păcate, uitasem că viața nu se rezumă la muncă și nu știam de ce sunt atât de nefericită…

Citește și:

Este ideal să faci o schimbare, dar sunt necesare și limite

Mi-am găsit cel mai frumos refugiu în teatru și literatură

Întotdeauna m-am definit mai ușor prin ceea ce fac profesional. Era identitatea mea de bază, întrucât în muncă, totul depinde de mine. Sau… în mare parte. Muncind, eu investesc în mine, sunt eforturile mele, văd rezultatele, am reușitele și realizările mele personale. Iar lucrurile acestea mă bucurau.

Am ajuns însă să muncesc mult, chiar și în weekenduri și să uit să am o viață personală. Sunt introvertă, singurătatea îmi priește, dar fuga de viață nu este o soluție fericită sau sănătoasă.

Evitam să trăiesc, din teama că (în urma experiențelor mele anterioare) voi avea eșecuri. Evident, nu gândeam astfel.

Îmi spuneam că nu am timp, că nu am cu cine să ies, că la vârsta mea (38 de ani) îți faci prieteni mai greu, că a trecut momentul îndrăgostirilor sau cel în care îți găsești cu ușurință un partener.

Totodată, eram extrem de nefericită. Simțeam burnout, simțeam că mă epuizez fizic, că nu mai am randament, că mă concentrez mai greu, că nu mai simt aceeași satisfacție, că parcă îmi trăiesc viața în reluare. În realitate, nu mi-o mai trăiam deloc.

Munceam, dormeam, iar în puținul timp liber pe care mi-l permiteam fie dormeam, fie citeam. M-am gândit că am nevoie de o mai bună organizare și planificare, așa că am mers la un psiholog.

După șase luni de terapie, am început să accept că fug de viață și, într-un fel, parcă aștept să treacă. De aici și criza mea de nefericire. Nu aveam curaj să schimb lucrurile și preferam să rămân pe căile bătătorite ale rutinei mele zilnice.

Nu a fost ușor să schimb și nici nu am făcut schimbări majore, deși pentru mine așa par. Pentru început însă, am redus munca în weekend.

Nu mai muncesc două zile ci doar sâmbăta, dacă sunt urgențe ce nu pot fi amânate până luni. Am renunțat la una dintre colaborările care mă stresau mai mult decât să îmi aducă satisfacții financiare.

Am început să îmi caut prietenii – lucru pe care nu îl făcusem de ani de zile. De două ori pe săptămână ies din casă fie singură, fie cu prieteni. Iar în aceste ieșiri nu vorbesc despre muncă… ceea ce este extrem de dificil, întrucât la muncă mi se rezumă viața.

Nu pot spune că m-a pocnit fericirea, dar simt mai multă liniște. Simt că fac ceva pentru mine personal.

Îmi acord timp în care să nu fac neapărat ceva „util” și „responsabil” ci pur și simplu să mă bucur de ceea ce este în jurul meu, fie că mă plimb, beau o cafea, povestesc cu prietenii sau văd un film (afară din casă).

Sunt lucruri pe care alții le fac fără să stea pe gânduri, care vin firesc. Pentru cineva ca mine, ele vin cu efort și muncă, nu în mod natural.

Mi-ar fi ușor să revin la căile cunoscute, dar nu o fac pentru că nefericirea este un sentiment copleșitor.

Nu mai cred că viața mea trebuie rezumată la muncă și sunt mai dispusă să îmi asum riscuri. Chiar și cel de a încerca o relație cu cineva cunoscut recent – pentru că, dacă tot ies din casă, am devenit vizibilă…

Foto: shutterstock.com

Loading...
Comentează și tu
Recomandări
Cum recunoști un tipar relațional și ce faci ulterior cu informația
Cum recunoști un tipar relațional și ce faci ulterior cu informația

De recunoscut un tipar relațional poate fi dificil, dar dacă reușești să identifici greșelile pe care le repeți, sunt șanse să îl ai conturat în minte. Interesant este ce faci după aceea?

Citeste
Mama este foarte exigentă și autoritară
Mama este foarte exigentă și autoritară

Nu am o relație grozavă cu mama. Am 18 ani și de cele mai multe ori mă pune la punct, îmi trasează noi reguli și limite, iar de ascultat… mai deloc. Mai mult, am învățat că mai bine nu îi spun anumite lucruri. Totul se poate întoarce împotriva mea.

Citeste
Nu o pot împiedica pe fiica mea să ia decizia greșită...
Nu o pot împiedica pe fiica mea să ia decizia greșită…

Fiica mea are 24 de ani și a decis să se căsătorească. Știu, este majoră și este hotărârea ei. Dar dacă eu știu că este decizia greșită, oare nu trebuie să spun nimic?

Citeste
Nu știam de ce sunt nefericită: viața nu se rezumă la muncă
Nu știam de ce sunt nefericită: viața nu se rezumă la muncă

Îmi place să muncesc, mai ales pentru că am norocul să fac ceea ce îmi place. Din păcate, uitasem că viața nu se rezumă la muncă și nu știam de ce sunt atât de nefericită…

Citeste
Dating: Cum mai arată Făt Frumos în ziua de azi?
Dating: Cum mai arată Făt Frumos în ziua de azi?

Din basme știm deja că Făt Frumos vine călare pe un cal alb, e frumos și curajos. Asta dacă nu citim printre rânduri. Dar oare, în ziua de azi, care mai e portretul lui robot? Când ai parte de dating, îți faci o imagine mai clară.

Citeste
Mama mă ajută să îmi cresc copilul, dar regulile le fac eu
Mama mă ajută să îmi cresc copilul, dar regulile le fac eu

Îmi place că mă pot baza pe mama mea în creșterea copilului și apreciez acest lucru. Chiar și așa însă, regulile le fac eu. Și nu a fost ușor să ajung aici.

Citeste