O schimbare este mult mai simplă în teorie, dar asta nu înseamnă să o evităm cu înverșunare

Deseori m-am gândit la o schimbare… fie în viața personală, fie în cea profesională. Și chiar dacă rezultatul îmi părea pozitiv, trecerea la acțiune era o problemă.

Citește și:

Sfaturile prietenilor, oricât de bine intenționate, rămân mereu… opiniile altora despre viața ta

Partenerul potrivit… poate fi o chestiune de noroc

Cred că schimbarea depinde de foarte mulți factori, iar între aceștia cât de bine te cunoști pe tine, cum reacționezi în fața necunoscutului, cât știi să îți asumi riscuri, cum răspunzi la eșec și cum știi să te motivezi singură. Iar aceștia sunt doar câțiva.

Teama cred că e cel mai mare sabotor al nostru: teama că nu suntem în stare, că nu ne vom adapta condițiilor noi, că rezultatul nu va fi cel așteptat. Totodată, invalidantă este și teama în fața frustrării, a dificultății, a suferinței chiar.

Nu odată a trebuit să decid să ies dintr-o relație. Și m-am învâtrtit mult timp în cerc până să iau hotărârea pentru că nu știam dacă e bine ce fac.

Nici atunci când realizezi că o relație nu mai funcționează nu ești privat de emoții sau gânduri că poate ar trebui să mai încerci. Iar balansul între pro și contra poate fi amețitor.

Nu vorbesc despre relații abuzive în care decizia este limpede. Chiar și atunci poate apărea nehotărâre. Un fel de sindrom Stockholm față de agresorul nostru, respectiv partenerul de cuplu.

Dar dacă nu se pune astfel problema ci doar de o relație în care vedem lucrurile diferit, nu comunicăm prea bine sau ne distanțăm… apar întrebări precum „oare ar trebui să încerc să repar?” sau… „cât ar trebui să mai încerc?”.

Să ieși dintr-o astfel de relație înseamnă suferință și nu e chiar ceea ce ne dorim. Înseamnă întrebări asupra corectitudinii acestei decizii.

Îmi amintesc mereu un citat al lui Zafon atunci când am astfel de dileme „Atunci când ajungi să te întrebi dacă iubești o persoană, ai încetat deja să o iubești.” Chiar și atunci, decizia de a schimba ceva, este dificilă. Decizia de a rămâne însă, are efecte mult mai neplăcute.

Tot în sfera schimbărilor m-am gândit că aș vrea alt job. Și îmi amintesc tot travaliul în care m-am gândit că sunt dependentă de un venit, că nu pot rămâne fără job pentru că nu mă ajută nimeni și trebuie să mă susțin singură.

M-am gândit că sunt șanse să fac schimbarea, iar noul job să fie mai dificil sau instabil. Mi-am dat seama că mă obișnuisem să îndur nemulțumirile jobului actual.

Am realizat că beneficiul era stabilitatea, faptul că aveam un istoric și deja îmi cunoșteam foarte bine sarcinile și, desigur, că am un venit.

Schimbarea a venit, în cele din urmă, dar cu stres, anxietate, consum și senzația că mă forțez să fac ceva chiar dacă sunt paralizată de teamă.

Toate schimbările mele sunt marcate de frici și sentimentul că sunt incapabilă. Dar am realizat că acesta este criticul meu interior, care de cele mai multe ori îmi spune că nu sunt în stare. Că la primul obstacol o sa clachez și o să regret schimbarea sau voi renunța la ea cu totul.

Conștientizez parcursul mai ușor atunci când țin diete. Nu mă înfometez, dar limitez alimentația la ceea ce e sănătos și cu puține calorii.

Evident, în ficare zi, mă trezesc cu gândul la ciocolată. Uneori, clachez și mănânc aiurea. Dar îmi revin.

Pentru că, oricât de difcil este, sentimentul pe care îl am atunci când eu sunt cea care preia controlul (asupra mea), este mult mai recompensant decât orice alt obiectiv stabilit.

Dincolo de ceea ce mi-am propus să obțin, succesul este că am parcurs traseul până la capăt. Ca atunci când când faci o urcare ușoară pe munte cu prietenii, dar tu ești total nesportivă și mai și fumezi pe deasupra.

Nu ai resurse energetice, musculatura nu te ajută și simți că o să rămâi acolo și nu vei mai înainta. Dar o faci, ajungi până la capăt, îți forțezi limitele și, la final, chiar dacă ești ultima din grup, ai satisfacția că ai putut să o faci.

Schimbarea poate fi un parcurs dificil, dar cât timp avem în minte obiectivul final, toate obstacolele adunate la un loc, la final, vor fi motive să devenim mai siguri pe noi înșine și abilitățile noastre. Nu mă mai tem de eșec pentru că știu deja că voi greși.

Poate unii reușesc mai ușor anumite lucruri, poate nu întâmpină atâtea dificultăți. Dar tocmai pentru că eu am atâtea obstacole, sunt cu atât mai mulțumită de mine când le depășesc.

Pentru că, înainte de toate, este vorba despre munca mea cu mine, despre investirea în a avea ceea ce îmi doresc și despre depășirea zonei de confort, atunci când aceasta nu îmi oferă ceea ce vreau cu adevărat.

Foto: shutterstock.com