Orice relaţie bună de cuplu are la bază o relaţie sexuală bună
„Pentru mine, fiecare experienţă de cuplu a fost cu totul aparte şi diferită de oricare alta. Din fiecare relaţie am învăţat despre mine, despre dimensiunile puterilor mele, despre câte resurse şi caracteristici nebănuite am prin mine şi câtă disponibilitate am sau nu am.
Este absolut grozav să trăieşti într-un cuplu pe care îl ocrotesc şi îl consideră ambii parteneri. Cred că un cuplu bun şi de durată înseamnă, dincolo de îndrăgostire, pe care o văd absolut necesară, un amestec de interese comune, respect pentru fiinţa diferită de tine, un tip de toleranță pentru lucruri care nu-ţi sunt neapărat dezirabile şi un fel de amestec de drag, amuzament şi plăcere de a te afla în preajma omului alături de care formezi un cuplu.
Poate că, de la o vârstă sau după o acumulare de experienţă, te poţi lipsi de faza de îndrăgosteală, pe care o poţi înlocui cu îmi place. Poate.
Citește și:
Lecția mea de cuplu? Nu sta cu el din teama de singurătate sau abandon
A, şi mai e ceva extrem de important şi care e de la sine înţeles şi, da, indispensabil: orice relaţie bună de cuplu are la bază o relaţie sexuală bună.
Fără acest tip de relaţionare, în care partenerii îşi iau şi îşi dau plăcere reciprocă, în care se creează un tip de intimitate şi de complicitate unică care, după părerea mea nu poate fi înlocuită de niciun alt raport, indiferent cât de mult am încerca să ridicăm în slăvi partea noastră raţională şi pragmatică, Natura învinge.
Toate iubirile mele au fost relevante pentru mine, căci altfel nu m-aş fi găsit prin ele. Am avut concluzii în ele aflându-mă şi apoi am avut concluzii şi după ce le-am terminat. Am aflat cum e să te îndrăgosteşti.
Şi apoi că nu-i suficient. Apoi, cum să ai relaţie de parteneriat. Şi apoi, că iarăşi nu-i suficient. Am aflat cum poţi să-ţi măreşti sufletul prin iubire şi că prea mult înseamnă dezechilibru.
Poate că echilibrul între toate cele de mai sus îmi reprezintă mie idealul într-o relaţie. Poate că mai am concluzii de acumulat.
Clişeu, dar cred în el: să te iubeşti pe tine, pe el şi să-ţi iubeşti cuplul, pe voi doi împreună. Cred că asta-i soluţia de rezistenţă bună a unui cuplu. Lipsa de interes pentru unul dintre cele trei elemente aduce încercări oricărui cuplu. Sau rupturi.
Cred că este posibil orice, câtă vreme cei doi parteneri au o înţelegere şi acceptanţă comună a ceea ce e cu «da» şi a ceea ce e cu «nu» şi a implicaţiilor acţiunilor pe care aleg sau nu să le facă.
Eu nu am învăţat până acum această lecţie, sper să îmi rămână necunoscută. Mă doare şi doar ce mă gândesc. Pentru mine, cuplu înseamnă un anume tip de intimitate, de relaţionare exclusivă.
Dar sunt convinsă că există fel şi chipuri de cupluri care probabil că funcţionează după legi pe care eu nu le ştiu sau nu le simt.
Gândim în noţiuni. Ne raportăm la nişte definiţii şi, implicit, roluri pentru ce înseamnă o femeie şi ce presupune un bărbat. Mie îmi pare că ne îndreptăm către un unisex care mă derutează.
Ea poate face lejer ce poate el şi se vede treaba că şi el se ajustează să facă din ale ei. Rolul pe care îl ai sau pe care îl accepţi ajunge să-ţi intre în identitate.
O femeie care deja poate şi face orice şi un el care parcă nu mai poate orice… Cred că se schimbă reperele, cumva, se redefinesc termenii de femeie şi bărbat. Presupun.
Cred că feminismul a generat evenimente foarte bune care au venit la pachet cu lucruri care tot nouă, femeilor, nu ne plac deloc. Avem drepturi şi le suntem egale! Suntem! Însă adesea suntem şi mai puternice.
Iar societatea ne dă şansa să ne măsurăm puterile în fiecare zi. Noi între noi, femeile. Şi noi, femeile şi bărbaţii. Cine câştigă la măsurătorile astea? Şi ce femeie îşi doreşte un bărbat «mai puţin» decât ea? Şi ce să facă cu el?“
Foto: Shutterstock
