Now Reading
Partenerul meu vrea să mă strângă de gât în timpul sexului. Eu nu am porniri atât de morbide…

Partenerul meu vrea să mă strângă de gât în timpul sexului. Eu nu am porniri atât de morbide…

Revista Psychologies

Totul a fost frumos, iar sexul chiar reușit, până când partenerul meu mi-a spus ce își dorește el cu adevărat. Respectiv, să mă strângă de gât în timpul sexului. Pe bune?!

Citește și:

Care e treaba cu sexul anal? M-am săturat să văd interes către zona aia…

Un iubit este fix cât de rău îi permiți tu să fie

Pe Ștefan l-am cunoscut online. Nu aveam așteptări prea mari, întrucât am mai încercat astfel de relaționări și știu cam ce poți găsi în mediul virtual. Dar mă atrăgea și, fiind un tip educat, m-am gândit să îi dau o șansă.

Cum la prima întâlnire am făcut click, au urmat și altele. Chiar era o persoană atrăgătoare, de care acum vorbesc la trecut pentru că nu are decât să fie atrăgător cu altele. Mie mi s-a luat.

Nu foarte repede, ci după patru luni de relație. Pentru că am o limită, iar el a explorat-o până când m-a plictisit. Ăsta este adevărul. Nu îmi pare rău că am încheiat și nici nu am dubii că am procedat corect. În pat, eram compatibili până la un punct.

La scurt timp după debutul relației noastre… sexuale, Ștefan a început să exploreze și „altfel” de lucruri. Ceea ce, nu e neapărat rău.

Nu sunt fan al poziției misionarului și nici nu vreau să fiu mângâiată pe cap sau ținută de mână în timpul sexului.

Îmi place tandrețea, o apreciez în dormitor și în afara lui, dar în timpul sexului îmi plac scânteile. Acum, între ce consider eu scânteie și ce considera el, era o diferență majoră.

Pentru că Ștefan, ajungea la climax dacă mă strângea de gât. Iar eu ajungeam să vreau să îi scap un pumn.

…Măcar drept reacție firească de a-mi apăra viața. Mă rog.. nu vreau să exagerez. Nu pot spune că mă simțeam în vreun pericol că m-ar omorâ. Și totuși, disconfortul meu era maxim.

Senzația de sufocare nu îmi produce plăcere, nu simt că ating culmile orgasmului, iar mesajul din spatele gestului nu îmi este clar. Cam cum s-ar traduce? Omorâ-te-aș?

Știu că nu este o practică nouă și nici rar întâlnită. Ca orice femeie, am ajuns să discut și cu prietenele mele, care mi-au mărturisit, că au întâlnit și ele.

Pentru unele, intenția de acest gen este la fel de „dealbreaker” ca și în cazul meu. Altele, au recunoscut că ține de context și dispoziție. Am încercat și eu să mă gândesc ce dispoziție aș putea să am ca să vreau să fiu sufocată de Făt Frumos. Și mi-a dat cu virgulă.

Sunt convinsă că traducerea reținerii mele în privința acestei intenții ar fi una de cedare a controlului. Asta, la nivel superficial. Totodată, poate fi un semn de încredere suprem acordat partenerului: am încredere că nu îmi faci rău.

Dar și răul ăsta e interpretabil. Respectiv, ok, nu mă omori, dar îmi creezi un maxim disconfort care mă deconectează de la actul sexual. Ori, vrei să termin și eu sau să mă simt abuzată? Crede-mă, nu am fantezii de viol. Interesant este că tu ai.

Și prin urmare, nu ai decât să le practici în altă parte. Oricât aș aprecia o palmă la fund sau să mă legi de pat (un alt semn major de încredere), să simt o agresiune fizică atât de mare în timpul unui act din partea căruia aștept o plăcere foarte mare, mă face să nu mai vreau sex. Deloc. Cel puțin, nu cu tine.

Foto: shutterstock.com

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top