Prima întâlnire: Uneori e atât de proastă încât devine memorabilă
Ai mers vreodată la o întâlnire aranjată de altcineva? Dacă nu, să nici nu o faci. Prima întâlnire și așa e dificilă. Apăi să nu știi cu cine te vezi!
Citește și:
Dacă după prima întâlnire nu îmi place băiatul, mă retrag fără să-i dau prea multe explicații
Am întâlnit și băieți buni de care e bine să fugi… Unii chiar sunt dubioși
Mulțumiri mătușii mele bine-intenționate
Mătușa mea mă iubește. Cel puțin, așa credeam. După ce mi-a aranjat o întâlnire cu fiul unei colege de muncă, o bănuiesc că nu m-ar iubi așa cum spune.
În apărarea ei, înțeleg că băietul arăta bine în poze. Naiba știe ce boală o fi și asta: să arăți nașpa în realitate și bine în poze. Un soi de photoshop autoindus. Sau o vrăjitorie care mie nu mi-a ieșit niciodată. Și am multe poze drept dovadă.
Mătușa mea iubită a insistat atât de mult „măcar să cunosc” acest băiat, încât m-am dus mai mult de dragul ei decât de-al meu. Nu că nu aș ieși în oraș să cunosc oameni noi, dar îmi e bine și în sigurătatea mea.
Nu am presiuni, densiuni sau deznădejdi. L-oi cunoaște eu cândva și pe Făt-Frumos al meu… Până una alta, i-am cunoscut măscăriciul.
Îți plac bărbații cu umor? Și mie! Este cel mai simplu mod de a sparge gheața. Zău, Titanicul putea fi salvat cu o autoironie bună sau un sarcasm fin.
Există totodată și reversul acestei medalii. Bărbații care știu că trebuie să facă o femeie să râdă. Și își îmbogățesc repertoriul cu bancuri cu Bulă sau alte glume răsuflate pe care nici cel mai bun actor nu le-ar face să pară cu ștaif. Iar tu trebuie să râzi. Sau nu?
Karma, bate-o vina
Eu cred că am un conflict deschis cu propia karma. Unul în care eu o întreb dacă nu i-a ajuns și ea îmi răspunde cum știe mai bine: prin practică. Așa mi l-a scos în cale pe Inocențiu.
Da, și eu m-am panicat la auzirea numelui. Dar aia e, părinți de modă veche, ce să-i faci. Și pe mine mă cheamă Narcisa și am 1,80 m. Numai a lujer fragil nu arăt. Viața e crudă, iar părinții contribuie chiar și când sunt bine intenționați.
Inocențiu nu are peste 1,80 m așa cum crede mama lui. Cu puțină baftă și niște bocanci șmecheri, poate mima un 1,75.
Mamă-sa îl vede de 1.80 m (că așa i-a zis mătuși-mii) pentru că ea are 1,60. Să spunem că a fost un pur ghinion. Și mama crede că am ochii albaștri când ei sunt verzi. Toată lumea știe că sunt verzi, mai puțin mama. Aia e.
Inocențiu nu s-a oprit la o singură problemă – înălțimea. El s-a hotărât să mă cucerească cu umorul lui.
Bine, recunosc, după ce l-am văzut m-ar mai fi amuzat doar să apară mătuși-mea brusc și să mă anunțe că a fost o farsă. Dar el știa bine că femeile apreciază umorul. Și a început recitalul de bancuri.
La primul am râs. Apoi am comandat un pahar de vin pentru că de regulă nu beau, iar când o fac, am observat că râd mai mult. M-am gândit că ajută.
Băiatul ăsta e un fel de zeamă de varză pentru alcoolici. Rămâi lucid și perplex. Nu-și face nimic efectul, nimic nu te relaxează.
Am ascultat în medie cam 40 de bancuri. L-am rugat să zică ceva despre el. Nu conta ce, cum nu conta nimic despre seara respectivă. Dar nu a vrut. A vrut să „ne simțim bine” că doar de aia ne-am întâlnit.
Așa că m-am sacrificat și l-am lăsat să se simtă el bine spunând bancuri. Îmi era jenă și că cei din jur aud. Și teamă. Că nu găsesc scuza potrivită să mă car.
Apoi Ino (pentru că mi-a spus că-l pot alinta și chiar îmi doream mult acest lucru) a variat pe tema glumițelor privind înălțimea mea versus a lui.
Apoi s-a gândit că mai are și alte arme de seducție: mi-a spus că el e un bărbat dominator și îi place să aibă acest ascendent asupra „femeii lui”. Abia atunci am râs cu poftă. Astrele râdeau de mine, am decis să râd și eu.
Dar nu m-am mai chinuit mult. Am zis-o pe aia cu fostul iubit la care mă voi întoarce. După o întâlnire ca asta, îți vine să te întorci la el și dacă nu ai avea vreun fost iubit.
Am plecat. Cu mătuși-mea nu am vorbit două zile. Iar la întâlniri aranjate, nu mai calc câte zile oi avea.
Foto: 123rf.com
