Prima întâlnire: Uneori, în mod neașteptat, tu ești aia nașpa…
La prima întâlnire am învățat să nu îmi fac iluzii. Mai ales dacă știu omul de pe internet. Am fost însă în situația în care el era cel care nu trebuia să-și facă iluzii…
Citește și:
Am avut un blind date. Doamne, dacă măcar se spăla înainte!
Sunt o tipă veselă și am simțul umorului. Iar asta pentru mine contează foarte mult la un partener.
Prin urmare, când Adrian m-a abordat cu „având în vedere că îmi e mai ușor să sparg gheața offline, hai să presupunem că am spus ceva mega inteligent, iar tu vrei să vorbești cu mine”… am râs și i-am acordat atenție.
A fost simpatic în continuare, iar despre el mi-a mărturisit că nu îi plac sandalele la bărbați. Am întrebat dacă nici măcar cu șosete albe și mi-a spus că nu este niciodată în trend. Că e un defect al lui.
Mi-a plăcut pe parcursul conversațiilor cât să vreau să îl cunosc și față în față.
Nu de alta, dar din experiența mea, dacă e prea frumos să fie adevărat… nu e adevărat. Deci, mă așteptam ori să fie însurat, ori să fie urât cu spume.
Pozele ziceau altceva, dar cu toții avem unghiul acela special care ne ajută să nu părem niște maimuțe. Sau, măcar să părem niște maimuțe drăguțe. Eu sunt în conflict cu pozele, recunosc. Nu îmi plac și nu-mi fac decât rar și dacă e musai.
Febra selfie însă m-a învățat care e unghiul „magic” în cazul meu. Sau, ca să citez un prieten „din poziția asta nu prea semeni cu tine”.
Aia e. Mint online că sunt altfel de frumoasă. Dar nu mint foarte mult, având în vedere că opinia publică tinde spre a mă cataloga drept frumoasă. Și de aici o exclud pe mama. Ea a obosit să încerce să mă convingă că aș fi. N-are cu cine.
Revenind, am spus că nu vreau să mă îndrăgostesc (Doamne, ferește!) de virtualul Adrian, cel cu umor și inteligență. Voiam să văd și cum arată și cum mă simt în preajma lui.
Voiam „dezvrăjirea” aceea cu care m-am tot obișnuit offline. Să văd dacă avem chimie.
Dacă nu vrea copii așa cum nu vreau nici eu. Dacă și pentru el statul în casă este o opțiune atrăgătoare prin comparație cu mersul în club. Dacă ne sunt zodiile compatibile nu mă interesează, dar dacă noi suntem, da.
Așadar, m-am dus semi-pregătită pentru un eșec. Și pentru că am umor și când sunt singură cu mine, făceam scenarii în mintea mea. Că e mișto, dar are 1,65. Eu având 1.74.
…Că îi miroase respirația. Nu râdeți, eu am pățit-o, iar omul mai și voia să mă sărute. Nu credeam că pot reda o scenă din „Fălci”. Dar pot.
Apoi m-am gândit că îi e mai ușor să flirteze online, iar offline o să avem pauze lungi în care fiecare se va gândi la programul de mâine. Apoi am spus stop. Nu avea sens să mă dezamăgesc singură așa devreme. Ce-o fi, o fi.
Și a fost. Ca dracu. Adrian are 1,87, nu îi miroase respirația, cei mai hipnotizanți ochi verzi pe care i-am văzut, simțul umorului, inteligență, maniere și un zâmbet de Hollywood. M-a dezamăgit cumplit.
Am realizat că nu m-am dat cu fondul de ten potrivit, că puteam să îmi pun o rochie și nu jeans, că trebuia să-mi fi aranjat părul mai mult.
Și atât de dezamăgită am fost în uimirea mea că taman atunci mi-au surâs astrele de să-mi trimită așa un bărbat mișto, încât m-am purtat de parcă aveam spanac între dinți.
Nu mi-a venit nicio replică simpatică. Aveam senzația că toate femeile se uită la el și se întreabă ce caută cu mine. E adevărat, nu mă cred frumoasă, dar cum spuneam, ceilalți așa par să creadă. Iar eu, în timp, m-am dat cu lumea și știu că am trecere pe la bărbați.
Umorul (care în seara aia își luase vacanță) mă ajută și el. Pentru toată lumea sunt atrăgătoare, veselă și relaxată. Pe cuvânt. Acum, m-ar ajuta dacă i-ar spune și lui cineva acest lucru.
Cert este că eu, atunci când îngerașul îmi dă o recompensă, nu știu ce să fac cu ea. Am reușit să mă înec cu vinul din pahar, să vărs paste pe mine și să îl stropesc când m-a pufnit râsul.
Și mă simt îngrozită și acum când scriu despre asta. M-am purtat ca o fată de provincie, și nu una de soi. Că și de acolo vin femei mișto.
Eu eram aia pe care nu o scoți în lume că nu știe ce să facă pe acolo. Iar ca seara să se încheie magic, într-o încercare de a fi gentleman până la capăt, mi-a spus „Ești foarte frumoasă”. Știți ce i-am răspus? „Tu nu prea ieși din casă, nu?”
Mi s-a părut amuzant. Acum, mi-aș da singură o palmă.
Adrian însă, pentru că este un tip ok, mi-a mai scris. Eu, pentru că nu sunt o nesigură pe mine, mi-am șters praful de care m-am umplut singură și mi-am mai dat o șansă. I-am răspuns.
Dacă după întâlnirea aia mai vrea să mă vadă, ori e masochist, ori sunt eu mai frumoasă decât îmi dau seama.
Cert e că îmi mai dau o șansă. Și mă prezint așa cum sunt. Cum vreau să mă cunoască. O să-i spun că la prima întâlnire aveam malarie…
Foto: shutterstock.com
