Câteodată îmi vine să îl arunc pe bebe pe geam. Și ție? Dar niciuna nu recunoaște, să nu spună lumea că suntem mame denaturate

„După ce duci la capăt o sarcină și o naștere și-ți zici «wow, ce am făcut!», te trezești cu bebe în brațe… și îți dai seama că abia atunci începe.

Cum la mine e primul, oricât de vitează sunt eu (fără frică să-l țin în brațe, să-l spăl, să-i tai unghiile, fără să o chem pe mama să mă țină de mână), adevărul este că te confrunți cu vreo trei kile de mogâldeață cu ochi, care are tot felul de nevoi, dar n-are gură să ți le spună. Așa că… ia și descifrează-le.

Înțeleg că unele femei disting între diferitele tipuri de plâns ale lui bebe, așa scrie pe toate forumurile. Ca să mă simt eu prost. Pentru că au trecut două luni, iar tot ce pot spune este «mda, plânge mai încet sau mai tare».

Citește și:

Cum e să ai un copil mic? Ultimul lucru la care te mai gândești e sexul

Primele semne că ai un copil răsfăţat şi neascultător

Titirezul meu are trei module: somn (foarte rar, foarte scurt), plimbare sau urlete. Sfatul este ca mama să doarmă când doarme și copilul. Haha, ce mai bună glumă! Mi-ar plăcea să încerc cândva.

Cea mai mare provocare pentru mine este mâncatul. Pentru cine se decide, ca mine, să alăpteze exclusiv, recomand, nu neapărat în această ordine: acatiste la biserică, proteze de fier pentru sfârcuri și consultant în alăptare.

Un consultant în alăptare își merită toți banii! Să nu fii ok cu sânii, pe lângă pericol de infecții, duce la plecat cu sorcova instant. Eu plecasem, dar m-am întors.

O altă provocare este lipsa efectivă a somnului, care mă face să cred că sunt parte din vreun experiment din categoria The Russian Sleep Experiment. Iar adevărul despre parenting e o altă mare provocare.

Sigur, avem drept exemple postările pe Facebook, tip selfie cu copilu’: «tot ce am nevoie, e în această fotografie», «#ceamaimarerealizare, #suntcuadevaratimplinita». Și totul pare ok și în graficul așteptărilor tuturor.

Dar, sincer, există și adevărurile mai puțin clasice, gen «eram împlinită și înainte» sau «câteodată mă enervează de-mi vine să-l zvârl pe geam, noroc că stă ta-su la primire pe balcon». Pe care nu le postează nimeni.

Că nu vrei să te creadă lumea o denaturată. Mie, una, îmi e e clar că mi-aș da un rinichi pentru el, dar sunt și momente când l-aș da cu tot cu cărucior…

Îmi revin însă ușor, amintindu-mi că și pe câine am vrut să-l dau în primul an de viață, în fiecare zi, dar mă bucur că n-am făcut-o.“

Foto: Shutterstock