Am realizat că trebuie să devin o prioritate în viața mea, iar atunci au început schimbările
Până când nu devii tu o prioritate pentru tine, nu vei fi pentru nimeni altcineva. Mai mult, nu vei reuși nici să te cunoști, nici să te înțelegi îndeajuns.
Citește și:
Uneori, un compliment poate produce un reflux gastroesofagian. Zău!
Suferința mi-a arătat că trebuie să îmi trăiesc viața
Fiecare om are prioritățile lui în funcție de dorințele lui. O persoană își dorește să se realizeze profesional? Atunci cu siguranță munca va fi mai importantă decât ideea întemeierii unei familii, de exemplu. Dar ce se întâmplă atunci când nu ai niște priorități stabilite?
Ceea ce mi s-a întâmplat mie și probabil și altora este că am fost un timp în bătaia vântului. Mai exact, neștiind ce vreau să fac, au început alții să aleagă pentru mine iar eu mă legam de alții.
Practic, eram ca o marionetă ale cărei sfori erau conduse de oricine dorea. Toți știau ce este mai bine pentru mine, ce mi se potrivea în funcție de caracterul meu, ba chiar cu cine ar trebui să leg relații. Legându-mă de alții simțeam că trăiesc mai mult pentru ei, decât pentru mine.
Mă gândeam doar cum să îi ajut sau să le fac pe plac și renunțam deseori la mine pentru a le face lor un favor. Nu îmi plăcea să spun „nu” și credeam că fac un bine, dar de fapt binele era doar pentru ei, și răul pentru mine.
Aflându-mă în situația asta, începeam să mă simt obosită psihic. Am realizat cu timpul că nu este bine pentru mine modul în care acționam. Ce-i drept mi-a trebuit curaj să mă impun, fiindcă trăind atâția ani mai mult după regulile altora decât după ale mele, mă plafonasem groaznic și mi-era greu să iau deciziile mele.
A fost o transformare treptată, pe durata a câteva luni… Am început prin a mă gândi dacă viața mea chiar nu poate decurge fără indicațiile altora, și am ajuns la concluzia că ei nu contează pe cât de mult contez eu.
Am realizat și că făcând mereu favoruri pentru alții, dădeam impresia că timpul meu nu este la fel de important ca al lor și că ei ar merita mai mult. Total greșit.
Ce am făcut mai exact? Primul pas a fost conștientizarea. Abia atunci când conștientizezi o problemă o poți remedia.
M-am pus pe locul unu în viața mea, și asta nu din egoism, ci din necesitate. Am ascultat și părerile altora când voiau să mă sfătuiască cu ceva, dar nu i-am luat în considerare mereu, fiindcă am învățat să trec prin filtrul gândirii să văd dacă ideea lor se potrivește cu ceea ce cred eu.
Mi-am stabilit niște priorități și am aflat măcar în ce direcție vreau să mă îndrept, dacă nu obiectivul exact.
A trebuit să elimin câteva prietenii pe care le întrețineam doar de dragul vechimii, dar care nu se potriveau cu personalitatea mea de acum și cu care nu împărtășeam viziuni comune.
Nu mi-a părut rău, deoarece când elimini ceva faci loc pentru alte oportunități. Așa că am așteptat cu inima împăcată noile experiențe iar ele nu au întârziat să apară.
M-am concentrat mai mult pe mine, arătându-mi mai mult respect, iar respectul s-a reflectat și în exterior.
Am început să spun „nu” atunci când nu simțeam să fac cu toată inima un lucru sau când aveam alte lucruri în agendă.
Să recunoști valorea propriului timp este un lucru minunat, pe care îl recomand tuturor. Am renunțat și la așteptări și am început să fiu mai rar rănită.
Au început să se vadă schimbările în viața mea și îmi plăcea drumul pe care îl alesesem. Și atunci când făceam o greșeală, știam că este doar din vina mea și era cel mai probabil cauzată din lipsa experienței, dar nu găseam niciodată o altă persoană de învinuit decât eu.
De Oana Georgiana Ababei
Foto: shutterstock.com
