Relația cu mama devenise toxică pentru căsnicia mea, așa că am ales
Relația cu mama mereu a fost dificilă. Dar mă obișnuisem cu ea și fie o toleram, fie treceam cu vederea anumite lucruri. Când a devenit toxică pentru căsnicia mea, am fost nevoită să aleg.
Citește și:
Soțul meu a fost mereu băiatul mamei. Dar eu m-am măritat cu el, nu l-am adoptat….
Mama era obsedată de mine și de când am avut prima prietenă îi era teamă să nu o părăsesc
Mama întotdeauna a fost dominatoare, invazivă și manipulatoare. Pentru ea, nu există spațiu personal al celorlalți, se amestecă în viețile tuturor, iar dacă întâmpină rezistențe sau este înfruntată, declanșează o adevărată dramă.
Tata a fost mereu un submisiv, așa că s-a mulat perfect pe nevoia ei de control și organizare. Nu știu dacă au fost vreodată fericiți, cert este că au 30 de ani de căsnicie și vor rămâne împreună în continuare.
Probabil problemele fiecăruia au fost alimentate de celălalt, iar confortul de a se manifesta oricum, pentru că va fi acceptată, pentru mama a însemnat totul.
Eu am fost mereu un copil ascultător, poate am preluat din stilul lui tata. Sora mea, deși nu urmează modelul mamei, a fost o rebelă.
Eu mai sensibilă, ea mai independentă. Eu în căutare de validări și semne de afecțiune, m-am supus pretențiilor și ghidajului mamei mele.
Evident, odată ce am crescut și am stabilit mai clar ce vreau și ce nu, am învățat să mă distanțez de influența ei. Deseori o lăsam să spună dar făceam tot ce știam eu sau voiam.
Evident, urmau drame, dar mă obișnuisem cu ele. Mama este o adevărată artistă în a-ți cultiva sentimentul de vinovăție și de a sublinia enormele sacrificii de care este ea capabilă.
Timpul a trecut însă și de patru ani sunt căsătorită, la casa mea. Nu a trecut mult de la casnicie că mama a început să fie extrem de preocupată de relația mea cu soțul meu, planurile de viitor și în general aspecte care țineau de relația noastră, iar pe ea nu o priveau.
Cum în viața surorii mele știe că nu se poate amesteca, a căzut grămadă pe copilul submisiv și a crezut că va merge același scenariu de până atunci: să spună și să facă ce vrea.
Dacă însă eu eram obișnuită să o ignor pentru că îi cunoșteam stilul, soțul meu nu se simțea la fel de confortabil.
Deseori a generat situații neplăcute între noi doi, a încercat să intervină în conflicte sau să manipuleze anumite situații pentru ca noi să îi urmăm sfaturile și opiniile despre ce ne trebuie sau ce ar fi mai bine pentru noi.
În scurt timp am realizat că este o influență toxică pentru cuplul meu. Soțul meu era nemulțumit de amestecul ei, iar eu mă simțeam prinsă la mijloc.
Așa că am avut o discuție cu mama referitoare la limite și la ce îi permit și ce nu. Nu a fost simplă. A fost însoțită de dramă, de opoziție, de acuze că nu o respect și că o scot din viața mea… Dar nu am cedat.
Am știut că, indiferent cât de greu îi este ei să înțeleagă că nu are un comportament potrivit, eu am nevoie să îmi protejez cuplul și căsnicia.
Am un soț înțelegător, iubitor și nu vreau să îmi periclitez relația cu el datorită influențelor pe care încearcă mama să le exercite.
Nu este ușor, cu certitudine, pentru că eu știu să o iubesc așa cum este. Știu că are aceste probleme, dar cum tata și chiar și prezența noastră când eram copii, i-au permis să și le cultive și să i se pară firești, nu înseamnă că nu e loc de schimbare.
Fiecare suntem responsabili pentru propriile vieți și avem dreptul să ni le trăim așa cum vrem. Ea și-a ales drumul, acum este rândul meu.
În plus, am încredere în rolul negocierii și al compromisurilor. Pe mama nu o (mai) pot schimba, dar știu sau sper, că în timp, va înțelege că lucrurile nu pot fi doar așa cum vrea ea. Că pentru a fi prezentă în viața noastră, trebuie să accepte și ceea ce ne dorim sau avem noi nevoie.
Doar timpul îmi va demonstra dacă acest lucru este posibil, dar dacă nu va fi dispusă să îmi respecte cuplul, maturitatea și intimitatea, atunci distanța este cea mai bună soluție.
Foto: shutterstock.com
