Să faci copii poate fi un gest egoist
Primesc doar sfaturi și observații când spun că nu vreau copii. Că este în natura lucrurilor, că este rolul femeii… Ok, dar motive mai serioase de atât, aveți?! Pentru că să faci copii poate fi un gest egoist.
Citește și:
De ce unele femei nu vor copii
Teoria simplistă pe care o adorăm de generații ar fi că este bine să ai pe cineva la bătrânețe (că-ți și aduce un pahar cu apă rămâne discutabil).
Pornind și numai de la această expresie aș spune că să faci copii este un gest egoist. Nu îi faci pentru tine, îi faci pentru ei.
Ești destul de matur să înțelegi asta și să sacrifici o parte semnificativă a vieții tale pentru a asigura toate premisele necesare unui viitor adult echilibrat?
Apa ți-o poți lua singur, iar dacă ai ajuns atât de incapacitat, copilul tău nu funcționează pe post de sanatoriu.
Ținând cont că în ultima vreme nici la nivel verbal mulți dintre noi nu au nimic bun de transmis, genetic vorbind, cu atât mai slabă este calitatea produsului lor. Pentru că și dacă prin vreo minune, cel mic moștenește ce e mai bun din fiecare, educațional, se va îndoctrina și cu ce-i rău.
Dar cum doar la adopții ai de parcurs „proba de alergare 100 m garduri” ca să demonstrezi că ai șanse să fii compatibil cu rolul de părinte, nimeni nu te poate opri să procreezi.
Dacă adopți însă… atunci trebuie să demonstrezi venituri constante, echilibru psihic, condiții decente de trai, motivații, eventual și un partener, pentru că single parent nu ești eligibil. Complex, nu?
Oare ce viață desăvârșită duc copiii abandonați, încât eu cu salariu decent și locuință curată aparent nu îi ofer șansa la un trai mai bun?
Sigur, testează-mă să nu fiu dusă cu pluta! Aici e proba cheie. Dar nu uita nici de Marcela care are o ușoară schizofrenie și tocmai a rămas însărcinată.
Pentru că ce nu gândesc (pe termen lung) viitorii părinți este că de la momentul Instagram în care postezi prima poză cu minunea, mai ai de petrecut undeva în jur de 30-40 de ani în care să te comporți cu el la fel ca în prima zi.
Din păcate, ne conformăm gândirii pe termen scurt, iar să avem un copil pare fix ceea ce suntem extrem de capabili să facem. Tehnic, nici nu este foarte dificil, nu?
Dar lăsând deoparte motivele pentru care facem copii – care nu ar susține cu vreo medalie olimpică proba menționată mai sus – iată și motivul meu de a nu face: nu am garanția că îi pot oferi ce e mai bun din mine, pentru ca el să crească armonios.
Genetic, poate fi discutabil ce i-aș transmite… ceva intelect, un fizic armonios, iar restul se învață.
Dar viața mea din prezent înseamnă ca ocazional să uit să hrănesc pisica. Pe care mi-am luat-o întrucât un cățel mar fi solicitat mai mult.
Muncesc peste program, am două joburi, iar asta ca să îmi pot permite o vacanță decentă, haine noi sau un control stomatologic. Nu am câștiguri prea mari, motiv pentru care locuiesc în chirie. Nu ar fi interesant să aduc un copil aici?
Anul trecut am ajuns la medic pentru epuizarea fizică. Mi-a prescris concediu. Sau un singur job. De acord. Și cine-mi plătește chiria?
Da, nu fac parte din categoria părinților care fac doi-trei copii chiar dacă doar unul dintre ei muncește, eventual și pe un salariu minim pe economie.
Poate că au grijă de copii, poate chiar îi iubesc, dar stresul și frustrarea traiului zilnic dus la limita existenței mă fac să cred că nu domnesc relațiile armonioase și empatia cu nevoile unui copil. Ori am crescut, am evoluat, știm deja că să îi dăm două sandvișuri și șosete curate nu e chiar suficient.
Iar să spui „copiii se cresc” sau „recompensa materială nu contează” poate fi adevărat din rațiuni egoiste. Da, „se cresc”… dar ce iese din acea creștere?
Și da, nu are nevoie de „recompense materiale”, deci poate trăi frustrat că nu are un calculator acasă, nu poate merge cu prietenii în excursii, iar mami și tati se pot certa mult și bine, el știe că este iubit.
Da, situația nu este roz, cred în familii modeste care știu să crească decent un copil, dar cred și în mijloace de prevenție pentru a nu face mai mulți.
Nu cred că eu sunt egoistă că nu fac unul. Din contră. Cineva ca mine, atunci când se va simți capabil din mai multe puncte de vedere (cheie) că crească un copil, va înfia unul.
Pentru că prefer să pot oferi o șansă mai bună unui copil existent, decât să îmi cer scuze că nu concep unul.
J.B.
Foto: shutterstock.com
