Să ierți o infidelitate nu e deloc ușor. Alegi să trăiești cu suferința. De bună voie.

Credeam că aș fi capabilă să depășesc o infidelitate dacă am o relație durabilă, stabilă, echilibrată. Dar acum nu mai știu cum pot exista toate astea și tot să fie loc pentru infidelitate…

Citește și:

Soțul meu a fost mereu băiatul mamei. Dar eu m-am măritat cu el, nu l-am adoptat….

Știi cum e cu sexul într-o relație de lungă durată? Dificil, așa e. Respectiv, pe măsură ce trece timpul, nu mai există atracția carnală de la început, stimulată de noutate și curiozitate. De descoperirea celuilalt, de chimie și de îndrăgostire.

Și totuși, există iubire matură, așeazată, a omului de lângă tine. Există respect și mult umor.

Există un drum comun cu mici secrete, responsabilități împărțite, amintiri, planuri de viitor și sentimentul că vrei să rămâi lângă persoana de lângă tine. Cea pe care ai ales-o prin căsătorie. Sau, poate, sunt doar câteva idei romantice?

Uneori, chiar poți avea sentimentul că ai descoperit persoana potrivită. Cea care știe să se certe cu tine și să facă în așa fel încât să nu dureze. Cea pentru care și tu faci în așa fel încât să nu dureze un conflict. Te acceptă cu defectele pe care le ai și i le tolerezi la rândul tău.

Da, uneori dați ochii peste cap sau vă reproșați că „iar faci așa!” dar toate trec. Pentru că oricâte probleme ar apărea, deja ați decis că treceți peste ele împreună.

Nu este ușor, dar este cel mai frumos lucru pe care îl poți face. Să accepți să îți împarți existența cu cineva. Să accepți compromisurile și să negociezi. Să renunți la anumite lucruri pe care ți le dorești pentru ceea ce vă doriți voi doi la comun.

Cu siguranță sunt cupluri căsătorite care se regăsesc aici. Se regăsesc printre joburi solicitante, facturi de plătit, copii de dus la doctor, certuri cu socrii și curățenia din weekend-uri. Și toate vor spune că merită. Că și-au găsit „rostul”. Așa spuneam și eu. Uneori încă mai spun.

Știu că suntem supuși greșelilor și că fidelitatea este un sport dificil. Probabil de aceea și sunt tot mai puține relații de durată, de aceea vorbim de relații toxice, nepotrivite… în care alegem să rămânem poate prea mult.

Pentru că nici singurătatea nu e cea mai fericită alegere, iar în căutarea propriului drum și partener, nu am vrea să ratăm ocazii sau să nu dăm suficiente șanse.

Dar cred că sunt relații care nu merg de la început și refuzăm să vedem, sau relații care se degradează pe parcurs și alegem să închidem ochii, să spunem că merge și așa.

Eu am avut timp de 6 ani o căsnicie fericită. Eu și Dorin suntem un cuplu de 10 ani. De când aveam 28. De trei ani avem și un copil. Și de un an știu că m-a înșelat. Am descoperit întâmplător. Nici nu contează cum.

Dar toată imaginea familiei fericite s-a spart în bucăți. Noi doi am încetat în acel moment să fim complici, intimitatea noastră s-a fisurat, încrederea în el a dispărut, iar în urma evenimentului a rămas multă suferință.

Este un tată minunat. Are timp, disponibilitate și multă afecțiune pentru copilul nostru. Are grijă de casă și de mine.

Facem sex cel puțin o dată pe săptămână. Alteori mai des. Avem viață socială, iar financiar nu avem probleme majore.

Avem locuri de muncă bune, facem ceea ce ne dorim și avem grijă să ne acordăm timp și înafara cuplului pentru hobby-uri.

Eu pictez, soțul meu, timp de 6 luni, a avut o amantă. Mă gândesc că și ăsta poate fi un hobby. Este o glumă cinică.

Am decis după criză și tensiune să încercăm să ne salvăm căsnicia și familia. Am mers la terapeut cinci luni. Încercăm să ne apropiem iar unul de celălalt. Îl văd că regretă și poate nu ar mai face-o.

Nu cred în „dacă a făcut-o o dată o va mai face”. Îl știu suficient încât să realizez că nu își dorește să ne piardă. Pentru că ne iubește. Pe mine și pe fiul lui. Și chiar vrea să fim o familie.

A făcut eforturi, a îndurat furia și suferința mea. Și-a cerut iertare și dacă i-aș cere asta, și-ar cere mereu. Dar nimic nu mai e la fel. Poate că l-am iertat, poate e prea curând și tot mai sunt resentimente.

Dar indiferent cât de departe vom merge, chiar dacă vom „vindeca” relația, eu voi rămâne mereu cu suferința. Confortul meu emoțional, siguranța, încrederea în el, le văd acum cu o doză de scepticism. Cu reținere.

…Nu pentru că se va repeta incidentul. Pentru că atunci când eram fericită cu el, el mințea. Mă înșela. Iar eu credeam în fericirea noastră.

Nu e simplu să îți asumi o astfel de iertare. E o alegere dificilă. Eu am făcut-o. Încă îl iubesc și vreau să fim o familie. Dar, uneori, tot simt că suntem… ce a mai rămas dintr-o familie.

Foto: shutterstock.com