Și femeile au criza vârstei mijlocii, doar că a mea a fost la 30 de ani, atunci a fost șocul
Te sperie schimbarea de prefix sau diminuarea libidoului? Primele riduri și primele kilograme care nu mai pot fi date jos? Vârsta ne influențează pe toți, și, da, unele femei bifează cu brio criza vârstei mijlocii.
„Prima «criză» a fost destul de amuzantă. Pragul de 30 de ani. Mi se părea că, brusc, mă voi trezi dimineața o persoană serioasă, nevoită să își modifice comportamentul și lista responsabilităților.
Citește și:
Am un amant virtual. N-o fi bine, dar nu renunț la el
Cum am devenit o femeie puternică fără să îmi dau seama
Mi se părea că nu mai pot fi copil și că, de acolo, totul are un singur sens: la vale. Nu știu dacă am avut dreptate, dar cert e că acum, la 38 de ani, mă apropii de un alt prag: 40.
În ultimii zece ani am constatat că schimbările nu sunt dramatice, nici îngrijorătoare. Din contră, am devenit mai încrezătoare în mine, mai sigură pe ceea ce am de făcut (sau de spus), iar fizic, cu toată sinceritatea, am o imagine de sine muuult mai bună decât aveam pe la 20 de ani.
Am învățat să mă accept mai mult, dar să nu las totuși doar natura să își urmeze cursul în privința corpului meu. Am mai multă grijă de mine, de la alimentație, la îngrijire personală sau… vicii.
La nivel mental, schimbările sunt și mai puține. Poate sunt mai tolerantă și mai răbdătoare, observ că nu mai am chiar aceeași energie sau că entuziasmul meu se manifestă diferit, dar mă simt la fel.
Pentru că, atunci când ești atent la tine, la cine ești tu, încă de timpuriu, odată cu trecerea anilor nu observi decât mici ajustări, poate anumite renunțări, valori mai bine conturate sau noi abilități dobândite.
Dar esența este neschimbată. Am același umor dintotdeauna, mă îndrăgostesc la fel de profund, încă mai aleg, ocazional, câte un partener greșit, dar renunț mult mai repede și mai ușor la o poveste care nu mi se potrivește și am aceleași hobby-uri și plăceri de la 20 de ani.
Sunt tot eu, sunt aceeași, cu mici ajustări, nu neapărat neplăcute. Dacă într-adevăr resimt în vreun fel negativ trecerea timpului, este la nivelul anumitor obiective.
Pe care mi le-am stabilit, dar față de care m-am îndepărtat, fără să mi le doresc neapărat mai puțin, ci pentru că așa a fost contextul vieții mele.
Iar nebifarea acestora o resimt, uneori. Totodată, am învățat să fiu mai flexibilă cu deadline-urile și să am răbdare, spunându-mi că este timp pentru toate. Al meu, în anumite privințe, încă nu a venit. Dar nu disper.“
Foto: Shutterstock
