Soțul meu a fost mereu băiatul mamei. Dar eu m-am măritat cu el, nu l-am adoptat….
Este dificil când bărbatul pe care îl iubești este „băiatul mamei”. Dar lucrurile nu trebuie să rămână astfel… Evident, depinde câtă răbdare ai și cât de mult îți dorești să meargă relația.
Citește și:
Mama era obsedată de mine și de când am avut prima prietenă îi era teamă să nu o părăsesc
Încă de când l-am cunoscut pe Gabi am observat legătura puternică dintre el și mamă. Evident, este minunat să ai relații frumoase cu părinții. Dar cât timp ai o mamă care te infantilizează și te manipulează astfel încât să crezi că singur nu te-ai descurca… nu mai este atât de minunat.
Pentru început, când ne-am mutat împreună, maică-sa obișnuia să îmi spună cum îi place mâncarea lui Gabi, să mă întrebe ce detergenți folosesc pentru rufe și cum să îi calc cămășile.
Inițial m-am amuzat. Apoi am avut discuții pe rând. Întâi cu el, iubitul meu, actual soț, apoi cu ea, mama lui, actuala soacră.
I-am explicat lui Gabriel că îmi place să am grijă de el, dar nu exagerez. Iar cum vom face mâncarea sau cum vom călca rufele, stabilim împreună. Dacă e pregătit.
I-am spus că rolul meu nu este să iau locul mamei lui pentru că nu caut să îl adopt ci să am o relație de cuplu cu el.
Nu pot spune că a înțeles prea bine atunci. Păream dură și că aș avea ceva cu mama lui. Abia atunci a început munca. Munca de responsabilizare a iubitului meu, de educare a independenței și autonomiei.
Între el și mamă, cordonul ombilical nu fusese tăiat de la 28 de ani de la nașterea lui. Dar ce am observat, și m-am bucurat că a fost așa, a fost că lui Gabi i-a plăcut. I-a plăcut să nu treacă de la un stăpân la altul.
Maică-sa are darul de a juca o întreagă dramă dacă el o contrazice. Cu mine are libertatea de a fi cum este el, autentic. Totodată, a învățat să nu mai cadă în plasa dramelor jucate de mamă.
După ce ne-am căsătorit, soacra mea a încercat să intervină în continuare între noi. Cum să ne amenajăm casa, să începem să ne gândim la un copil, să aranjăm deja o cameră pentru el, etc.
Gabi avea 32 de ani, eu 30. Niciunul nu avea planuri să devină părinte. Nu încă. Iar eu voiam totuși să mă asigur că nu voi avea de crescut doi copii. Soțul meu încă traversa momente de dependență și încă mai avea așteptări nesănătoase de la mine.
Am avut răbdare, acesta este adevărul. Și poate că am avut răbdare tocmai pentru că îl iubesc. Pentru că am văzut omul minunat din el, dincolo de acest neajuns – relația cu mama lui.
Soacră-mea tot crede că sunt aspră și că am intervenit între ei. Dar este problema ei. Ce mă interesează pe mine este să nu ne afecteze cuplul. Cel puțin, nu prea tare.
De îndepărtat nu am cum și nici nu încerc să o îndepărtez. Rațiunea ei de a fi este copilul. Nu are o relație fericită cu socrul meu, așa că și-a investit toată energia în Gabi. Probabil de aceea și vrea să facem un copil. Cineva, trebuie să ia locul soțului meu, acum că el se distanțează.
Ce încerc să spun este că relațiile de familie rareori sunt simple și lipsite de piedici. Este dificil să fii fermă cu bărbatul pe care îl iubești și deseori eu, personal, mă întreb dacă nu cumva am devenit pentru el un alt soi de părinte.
Dar am răbdare în continuare. Și convingerea că nu m-am înșelat asupra lui. Chiar este un bărbat minunat, dincolo de această „sensibilitate”. Și s-a transformat destul de mult de când este cu mine. Nu neapărat pentru binele meu cât pentru al lui și al nostru ca familie tânără.
Așadar, e simplu să judeci un om. Că e prea dependent de părinți, că e imatur, că nu e suficient de independent, etc. E mai dificil să îi fii alături și să îl sprijini pentru a le depăși. Dar dacă iubești, cred că nimic nu e imposibil…
Foto: shutterstock.com
