Stapaneste-ti nevoia de control
Nevoia ta de control e exgerata? Iti planuiesti viata in cel mai mic detaliu? De vina e frica! Invata sa nu te mai sabotezi singura.
Am avut un moment de constientizare sau awareness, cum se zice mai modern. A fost asa din senin. Era tarziu, pe la zece seara, duminica. Am iesit la film, rula Aliatul.
Nu sunt mare fana Brad Pitt si poate de-asta gandul meu a zburat in alta parte. Pentru mine a fost un film cu o mare incarcatura emotionala.
In drum spre casa, ma intrebam si imi raspundeam, ma intrebam si imi raspundeam. In mintea mea rula un cu totul alt film.
Dar ajungem si acolo. Cum mi s-a parut Aliatul? Simplu, cu putina actiune, nimic iesit din comun. Pentru mine sentimentul trait in timpul filmului m-a facut sa realizez ceva.
Ceva foarte important, ceva ce simt tot timpul si sunt atat de obisnuita cu starea respectiva incat nu o mai iau in seama.
Asteptam mereu sa se intample ceva rau
Am realizat ca pe tot parcursul filmului asteptam sa se intample ceva, ceva rau. In filmul meu, sentimentul acela este unul foarte cunoscut, il am de ani buni, mai exact 25, de cand tatal meu a murit pe neasteptate intr-un accident de munca banal.
Am multe momente de awareness, dar nici unul atat de clar. Sau poate spun asta pentru ca este cel mai recent.
Mi-am dat seama ca am dezvoltat un mecanism de aparare prin care reusesc sa citesc fete, limbajul trupului, cuvinte, gesturi, sunete, tip de respiratie, si toate cu un singur scop. Acelasi scop.
Sa nu mai fiu luata prin surprindere. De cele mai multe ori, asteptarile mele se adeveresc. Citirile mele sunt fara cusur.
E o binecuvantare, dar mai mult decat atat, este parca un blestem. Nu vreau sa stiu tot ce se gandeste despre mine sau despre altii. E o incarcatura multe prea obositoare. Consuma energia din mine.
E drept, dupa ani de training nu mai e atat de greu de dus, dar ma apasa. E posibil sa-mi trec intrerpretarile printr-un filtru al suspiciunii si asta poate ma face sa ma insel, sa citesc gresit ce-i in jurul meu. Asa sa fie oare?
Mie mi-e teama sa conduc, desi conduc bine atunci cand o fac. Mereu am nevoie de un sofer in dreapta. Cineva care sa ma scape din… Din ce? Din neprevazut.
Frica pe care lipsa controlului mi-o da este foarte mare
Ma impiedica sa fac atat de multe. Curajul este absent.
De multe ori imi dau seama de asta si atunci trec printr-o proba de curaj si vad ca frica pierde teren prin actiune. Dar cat de des o fac? Nu atat cat as avea nevoie. Cum ar zice englezul, pasi de bebelus.
Acum sunt la faza de inceput, de constientizare. Stiu ce urmeaza. Pasul urmator este compasiunea fata de mine, fetita de cinci ani care si-a pierdut tatal.
Compasiune si iertare pentru ca nu am putut face nimic sa impiedic accidentul, pentru ca nu o sa pot controla tot de acum inainte.
Durerea e tot acolo, doarme, dar incet, incet, incerc sa o trezesc.
Aleg sa fac lucrurile diferit
Aparent e mai usor sa ramana acolo, dar daca ma gandesc la cate pierd si in cate aspecte ale vietii ma afecteaza faptul ca am ascuns-o, gasesc determinarea sa fac ceva. Pasul trei este sa aleg sa fac diferit.
De vreme ce stiu care este problema, nu ar trebui sa fie nicio piedica. Dar ma intreb: oare o sa pot? Oare vreau? Oare stiu cum s-o fac? Pentru moment sunt la awareness. Mai stau aici. Diger.
Tot ce pot spune este ca ma bucur ca Brad Pittt e parte din momentul meu de constientizare. Cine stie, poate o sa revin cu altele, cu ganduri mai vechi.
Incet imi dau seama cate se ascund in trecut si cat ma impiedica asta sa traiesc in prezent.
Sunt multi demoni pe care am reusit sa ii scot din dulap, dar oh, cati inca se mai ascund. Cati inca ma mai chinuie.
Ce pot spune, cu toata inima este ca trecutul merita studiat. Am inceput sa imi intreb mama, bunica, rude, cum era viata pe vremea lor?
Si cate surprize am descoperit. E mostenirea mea, a noastra, a tuturor. Atata timp cat mai avem pe cine intreba.
De Iulia Maria Condriuc
Citeste si:
Mila vs compasiune, tu unde gresesti?
Foto: shutterstock.com
