Sunt bărbat și nu mai merg în viața mea la un blind date. Păi să vă zic cum a fost…
„Pe Ioana am cunoscut-o acum patru ani, prin amabilitatea unor prieteni care ne-au făcut «lipeala». Cică blind date. Cum eram singur și (în prostia mea) aveam încredere în acești prieteni, m-am gândit că nu strică să o cunosc.
Mai ales după ce am văzut poza și tipa arăta «beton». Roșcată, ochii verzi, înaltă, subțire… și o persoană foarte mișto, după cum îmi era descrisă. Așa că, am conversat puțin telefonic cu ea și am invitat-o să luăm cina în oraș.
Jur că arăta bestial. Genul de femeie de la care nu îți poți lua ochii. Ceea ce făceau toți bărbații din jur. Nu zic, nici eu nu arăt rău, dar mă omorâse de cum am văzut-o.
Citește și:
Vârsta m-a învățat să nu pierd timpul!
Începusem să inventariez în minte dacă m-am spălat bine pe dinți, dacă nu am transpirat (când am văzut-o), dacă i-oi plăcea. Iar de felul meu, chiar nu am astfel de întrebări vreodată.
Știu că arăt bine, nu-s incapabil să leg două vorbe și mă simt mereu în largul meu. Cu Ioana însă, m-am blocat total. Pentru că te omora: odată, cu aspectul fizic, iar apoi, cu conversația.
Inteligentă, cu simțul umorului, sigură pe ea… și cu un dispreț evident la adresa bărbaților. Respectiv, după un schimb banal și stângaci de replici, a scăpat un «sper că nu ești și tu vreun ciudat.»
Acum, la asta nu știu cum să răspund. Maică-mea crede că aș fi, pentru că la 39 de ani nu aveam familie. La fel – și câțiva prieteni, care îmi reproșează că lucrez prea mult.
Dar «ciudat» în interpretarea Ioanei ești atunci când ai impresia că o femeie are nevoie de tine. Sau că într-o relație ai «drepturi». Sau când plătești masa pentru partenera ta, când ieși în oraș, lucru care se pare că este o metodă de a-ți garanta anumite servicii ulterior.
Pe scurt, nu știu ce experiențe de viață a avut o fată așa frumoasă, dar clar nu-i mai plăceau bărbații. Mă și gândeam ce naiba să îi spun la finalul mesei… «Achiți cash sau card? Vezi că mi-am luat și desert!»
Demonstrația ei de putere și independență a fost pentru mine un turn off total. Îmi plac femeile independente, dar nu cele care se manifestă agresiv pentru a-și marca teritoriul. Din partea ei, asta am simțit.
Or, nu ieșisem decât o dată. Singura, de altfel. Da, era frumoasă, dar nu mă bag în chestii care mă depășesc. Mai mult, chiar voiam să o întreb (în răutatea mea, înțelegeam de ce e singură)! de ce a acceptat să iasă cu mine?
Mă calificam pentru rolul de «viitoare bună prietenă»? Pe scurt, dezastru! Unul frustrant, chiar. Cineva stricase așa o tipă mișto cu câteva traume pentru care cred că ar fi avut nevoie de un prieten de specialitate.
Interesant însă că, la final, nu a schițat niciun gest când a venit nota de plată. Eram pe fază, ca să nu o «jignesc» cumva. Totuși, dincolo de «bărbații sunt ciudați», de făcut făcea exact opusul.
Chiar a așteptat să îi trag scaunul înainte să se ridice și să îi pun haina pe umeri. Serios? Nu am înțeles nimic din femeia aceea. Dar, sincer, nici n-am vrut.“
Foto: Shutterstock
