Tata este un infidel, iar eu mi-am ales bărbați care m-au înșelat…
Nu m-am gândit că tata este cel care mi-a oferit primul model al bărbatului infidel. Dar, în relațiile mele, infidelitatea a fost cea mai mare problemă…
Citește și:
Nu știu ce să fac să nu-mi mai fie infidel…
Am un amant virtual. N-o fi bine, dar nu renunț la el
Părinții mei au divorțat când aveam 10 ani. Pe tata, timp de 12 ani nu l-am mai văzut. L-am reîntâlnit apoi și am încercat să am o relație cu el. Din păcate, am încercat doar eu.
El era recăsătorit, soția lui are un băiat dintr-o căsnicie anterioară, iar tata a crescut acest băiat. Eu eram văzută ca o rămășiță din „viața lui anterioară”.
Tata nu a divorțat doar de mama, ci și de mine. Iar eu, probabil pentru a învinge disperarea abandonului, mi-am tradus că asta înseamnă iubire. Nu mi-am spus niciodată că tata nu mă iubește ci… că așa poate/ știe el.
Mama îmi spunea că el și-a găsit pe cineva încă de când erau căsătoriți. Chiar pe actuala soție. Nu știu de ce a simțit nevoia să îmi împărtășească astfel de analize, dar a făcut-o. Iar eu mi-am spus că nu cred.
Tata și noua lui soție, mi-au spus ulterior că s-au cunoscut după ce tata divorțase. Îmi era mai simplu să cred această poveste. Dar ceva, a rămas cu mine. Iar tata, modelul primului bărbat din viața mea, a fost o catastrofă.
Au trecut ani și au trecut relații. Am fost căsătorită și am divorțat pentru că soțul meu m-a înșelat. A urmat o relație cu un bărbat disperat după validările altor femei, mereu flirtând cu câte una, mereu interesat de aventuri. Un infidel clasic. L-am părăsit.
Apoi, m-am îndrăgostit foarte tare de un bărbat care îmi spusese că nu a fost niciodată infidel. Îmi plăcea atât de mult cum sună asta.
Evident am vrut să îl cred. După un an de zile am aflat că avea o altă relație în paralel. Am crezut că nu a făcut-o niciodată, dar când a intrat în relație cu mine, și-a dat seama că eu asta merit.
M-am despărțit greu de el. Credeam că eu sunt vinovată, că din cauza mea a fost infidel, că eu nu sunt destul de bună. Aveam și în istoric motive să ajung să cred asta. Până la urmă l-am lăsat și am făcut terapie. Din păcate, la scurt timp nu mi-am mai permis ședințele de terapie.
Ieșisem din depresia făcută în urma despărțirii, dar nu rezolvasem nicio problemă. Următoarea mare iubire a mea a fost un bărbat căsătorit, cu care nu am avut niciodată o relație.
La un an de la începerea aventurii el a divorțat. Nu eu am fost motivul. Probabil soția se săturase de un infidel, poate altele au fost motivele. M-am simțit vinovată cât l-am iubit. M-am simțit un jeg.
Trăiam cu un bărbat căsătorit. Dar credeam că atâta merit. Iar de iubit, l-am iubit mult mai mult decât pe mine, vreodată. Repet, nu a intrat într-o relație cu mine. A rămas evitant în ceea ce mă privește.
Eram amanți ocazionali. Iar eu, nu mi-am mai găsit nicio relație funcțională. Nimeni nu era ca el. Iar ce găseam, se încadra în același tipar al bărbatului care evită o relație… am mers în cerc. Relațiile mele durau între 3 și 6 luni. Până când am obosit. Am spus stop.
Am stat 5 ani singură. Cu bărbatul pe care tot îl iubeam mă mai întâlneam ocazional. Abia anul trecut, în toamnă, când mi-a spus că vrea să mă vadă – lucru care de regulă însemna și sex – am spus NU.
Am spus nu și dățile următoare. Am spus nu de atunci înainte. Și am spus iar DA terapiei pe care o fac de 6 luni.
Cu patru luni în urmă m-a sunat actuala soție a tatălui meu. A aflat că tata, care acum are 70 de ani, toată viața a avut o relație în paralel. Cu aceeași femeie. Încă de când era cu mama.
Am decis să mă distanțez de el și de dramele lui și a familiei noi. Tata m-a părăsit o dată, nu o să-i mai permit să o facă din nou.
Dar, în terapie, am avut imaginea mai clară a modelului pe care eu îl caut în orice bărbat: pe tata. Vreau ca tata să mă iubească și să rămână cu mine.
Oricât de tâmpit sună, încercam, prin toate relațiile, să dau un alt final relației cu tata. Acum accept ceea ce s-a întâmplat și, pentru prima dată în viață, știu și învăț că merit mai mult.
Foto: shutterstock.com
