Tata a fost alcoolic, dar l-am iubit enorm
„Tatăl meu a fost alcoolic, dar l-am iubit și îl iubesc și azi, în pofida acestui fapt. Ba chiar l-am admirat, pentru că a fost un băiat de la țară care a ajuns sus de tot și a făcut facultate.
Eram tare mândră de el când eram mică: în clasa mea erau puțini copii care să aibă părinți cu facultate… L-am iubit, mă gândesc acum retrospectiv. Mai vorbim din când în când, cu destulă afecțiune.
Citește și:
„ Cu un tată alcoolic nu trăieşti, ci supravieţuieşti“
Dar am suferit pentru el ani de zile și mi-a fost rușine cu el. De rușine, nu am vorbit cu el timp de șapte ani. Nu puteam să înțeleg cum el, care era așa de frumos și de deștept, nu se putuse abține să nu se degradeze așa, să consume alcool cu orice ocazie.
Nu cred însă că relația foarte grea pe care am avut-o cu tata, mi-a afectat relațiile cu bărbații din viața mea. Am fost mereu norocoasă la acest capitol (sau nu, dacă mă gândesc că, la 30 de ani, nu găsesc pe unul cu care să mă stabilizez și să mă mărit).
Adică am avut încredere în bărbați – poate asta i se datorează chiar lui, căci m-a iubit enorm în primii ani de viață și eu am simțit asta. Iubirea aceasta paternă din primii ani cred că dă siguranță.
Am fost mereu singură cu bărbații și nu am fost înșelată sau abuzată. O singură relație cred că este de pus în ecuație cu relația avută cu tata: timp de trei ani, am fost cu un bărbat care avea aceeași istorie personală ca a mea, aceeași copilărie.
Adică și el a avut tatăl alcoolic. Cred că ne-am îndrăgostit unul de altul pentru că aveam aceleași răni. Și relația noastră a durat câțiva ani, încercând să le vindecăm, pentru că ne înțelegeam așa de bine unul pe altul.
Eu simțeam și voiam să îi vindec lui suferința iar el, mie. Dar ne-am comportat exact pe dos. Adică am fost foarte nefericiți. Pentru că eram amândoi tare nevrotici, evident.
Adică destul de depresivi și de înclinați spre gândire negativă. Și asta, cred sincer, ne vine din copilărie. Deci, da, cred că relația cu tatăl influențează felul cum o femeie își trăiește viața sentimentală.
Dar nu în sensurile comune. Sau cine știe?! Am cunoscut femei care veneau din familii abuzive (fizic) și au ales parteneri tot abuzivi (de parcă nu au învățat nimic și altceva nu știau).
Nu a fost cazul meu, niciodată nu m-am amorezat de vreun alcoolic. Dar e altceva la mijloc: cred că am un sindrom al Salvatorului, pe care am aflat că îl au toți copiii de alcoolici, care mă face să aleg tipi destul de dependenți de mine (financiar sau emoțional).“
Foto: Shutterstock
