Te plac, dar ești groaznic în pat…
Poți să iubești pe cineva dacă sexul e prost? De îndrăgostit te îndrăgostești, dar poate dura? Sincer, dacă ești groaznic în pat, eu prefer să rămânem prieteni.
Citește și:
Flirtul poate dăuna grav sănătății. Mentale!
O de la Orgasm. Decalogul femeii cu orgasm multiplu
Pe M. l-am cunoscut la muncă. Firmele noastre deveniseră partenere într-un proiect, iar eu, pe parcursul negocierilor i-am admirat abilitățile și profesionalismul. Și pe el, cum nu? Înalt, brunet, sigur pe el, coerent. Calități admirabile.
Așadar, am fost mai mult decât încântată să mă invite în oraș. Și când spun încântată, mă refer la trei zile de pregătiri, probat toate rochiile din dulap, iar apoi în egală măsură pe cele din magazin.
Cosmetică, masaj, feng shui, orice vă trece prin cap, am făcut în speranța că voi fi my better self. Lucru important, de altfel, întrucât pe parcursul negocierilor am avut ocazia să ne și contrăm, deci oarecum my worst self deja bănuia cum arată. Mă bucuram că nu a ales să bănuiască în continuare de la distanță…
Și pentru că M este precum o reclamă bună la un șampon prost, eram cu capul în nori dincolo de tot raționalul meu care trăgea să mă lipească la loc cu tălpile de pământ.
Decizia cea mai importantă (pentru că așa am citit eu prin cărți și reviste), a fost ca oricât de atrăgător mi s-o părea, să nu grăbesc lucrurile.
În niciun caz sex la prima întâlnire. Sau la a doua (după a doua deja nu m-am mai gândit din precauție… „poate nici nu va exista o a doua!”).
Cred că a fost una dintre cele mai reușite prime întâlniri. Eram atât de sincronizați, încât dacă ne dădeai o coloană sonoră, probabil continuam cu succes reclama cu șamponul.
Și nu mă refer la a ne completa reciproc frazele sau la aceleași gusturi muzicale. Valorile ne coincideau, convingerile erau similare… aveam până și speranțe de viitor asemănătoare.
Încă puțin și îmi juram că pe viitor o să cred în horoscop! (Era, întâmplător, o zodie reglementată de cercetătorii astrologi britanici drept compatibilă cu a mea).
Mai târziu mi-am dat seama că mi-aș fi dorit să pot da replay primelor trei întâlniri. Rar ai parte de atâta distracție și entuziasm.
Alerta mea de friend zone sau pe românește „hai să rămânem prieteni”, mi-a dat un semnal când m-a sărutat. Prima dată drăguț, atent, romantic. Apoi pasional.
Cumva, eu nu asociez pasiunea cu utilajele de construcții, dar am avut senzația că mă pupă un excavator.
Nu știu dacă o exista vreo parafilie în acest sens, dar eu sigur n-o am. Iar romantismul s-a cam dus oleacă, atunci când mă luptam pentru aer și dependența machiajului de fața mea.
Nu c-aș spune pas la un ruj întins, chiar am grijă să aleg nuanța potrivită ca să nu reproduc vreun scenariu cu clovni. Dar la bălit fondul de ten și încercarea de a-mi înghiți jumătate de față… am intrat la idei. Iar ideile sunau cam așa: „dacă așa pupă, oare ce face în pat?!”.
Acum, cu la fel de multă sinceritte, zău, când aveți astfel de idei, lăsați-le să rămână teorii. Pentru că în practică… rămâi cu traume.
Dar cum era să nu mă culc cu el? Doar îmi plăcea. Mult! Prea mult! Am zis că e stupid să mă gândesc că taman în pat nu suntem compatibili. Și asta e, dacă nu suntem, măcar aflu sigur. Prea ne potriveam peste tot!
Eu urmăream cu ani în urmă serialul „Totul despre sex”. Cine nu îl urmărește? (Întrebarea este retorică, dar, în caz că nu îl știți, musai trebuie văzut!).
Iar din acel serial, expresia care se potrivește nopții pasionale de care am avut parte cu M. se traduce prin… „a te masturba cu o femeie în loc de mână”.
Eram acolo, dar aș fi plecat. El nu știa de unde să înceapă, iar eu nu știam dacă vreau să termine. Era un concurs zbuciumat în care unul era pe culmile… mă rog, pe niște culmi, iar celălalt gândea în acronime ”WTF”?
Extazul s-a încheiat cu niște dureri de spate, de cap, și multe înjurături la adresa cercetătorilor astrologi britanici. Iar punctul meu culminant a fost „Cum să îi spun că rămânem prieteni? Unii mai distanți, așa…”.
Sunt încă uimită de cât de prost a fost sexul față de cât de bine a fost în rest. Iar după traumă, chiar m-am gândit că poate… judec prea aspru. Până la urmă nu le poți avea pe toate!
Dar renunți taman la sex? În cazul ăsta suntem prieteni, colegi, amici. Pe de altă parte, vreau să repet experiența tocmai avută? În niciun caz nu. Ar fi chiar culmea să fac terapie ca să rezist într-o relație ca asta. Dezamăgitor.
Și pentru el, desigur, care m-a numit „heart breaker” la datul papucilor. Și zău că mi se rupea inima să îi spun că e groaznic în pat.
Nu știu dacă ați trăit „pasiuni” similare, mi-aș dori să nu, pentru că nimeni nu merită asta. Dar… ce-ați fi făcut? Îi dădeați un manual de „Sex for dummies”?
Voi ce credeți, după o noapte dezastruoasă e mai bine să rămânem prieteni? Sau să încercăm, conform principiului: „dacă nu merge e bine să mai încerci odată și încă odată până când e evident că nu merge“? Hm?
De A. L.
Foto: shutterstock.com